Connect
To Top

11 filme cu potenţial erotic ridicat

Știm cu toții că sexul vinde! De-a lungul timpului, cineaştii şi-au condimentat filmele cu nişte scene intense în care încărcătura erotică atinge apogeul. Am ales şi eu câteva filme de diverse genuri – comedii, drame, thrillere pshilogice, numai bune de vizionat acum că tot se apropie sezonul rece.
Vă invit să aruncăm un ochi pe gaura cheii prin intermediul unor filme cu potenţial erotic ridicat care combină senzualitatea, sexualitatea şi fantezia şi care sparg sau au spart cele mai cimentate tabuuri.

9 săptămâni 1/2
Mickey Rourke (pe vremea când arăta bine) şi Kim Basinger au o relaţie pasională dar uşor bolnăvicioasă care durează fix cât titlul filmului. Două dintre scenele forte ale filmului, îţi rămân adânc în memorie: scena de striptease pe melodia You can leave your head on (Joe Cocker) care a inspirat o mulţime de femei, la fel şi scena din bucătărie, care dă un cu totul alt sens noţiunii de mâncare picantă. Pe scurt, un film hot, ce n-ar trebui să lipsească din preludiu niciunui cuplu.

Eyes Wide Shut
Tom Cruise şi Nicole Kidman şi-au dat replica în drama psihologică în regia maestrului Kubrik, Eyes Wide Shut, fix când relaţia lor era pe final. Filmul este o ecranizare după Traumnovelle a lui Arthur Schnitzler, care disecă cu precizia unui chirurg căsnicia, impasul unei relaţii şi disperatele tentative ale soţilor de a-şi învinge frustrările.
Ideile şi împrejurările care construiesc existenţa personajelor principale au toate şansele să te bântuie multă vreme după ce-l vei fi văzut. Tom Cruise este remarcabil, în rolul doctorului William Harford, care pleacă într-o odisee erotică, în căutare de răspunsuri şi sensuri ale vieţii.

Basic Instinct
Un thriller erotic care făcea vâlvă prin anii 90 în urmă controverselor legate de nuditate şi violenţă. Povestea poliţistului Nick Curran (Michael Douglas) şi a autoarei bănuite de crimă Catherine Tramell (Sharon Stone) a fost considerată, pe bună dreptate, revoluţionară. Filmul are tensiune şi suspans, e îndrăzneţ şi misterios, fără să fie vulgar.
Mai este oare nevoie sa reamintesc de scena de la interogatoriu când Sharon Stone îşi tot încrucişează picioarele?

Vicky Christina Barcelona
Woody Allen şi-a plasat acţiune în vibranta Barcelona iar cele trei persoanje care împart la un moment dat acelaşi pat sunt la fel de fierbinți precum vremea de acolo: Scarlett Johansson, Javier Bardem şi Penélope Cruz. Filmul este un fel de meditaţia relaxată a lui Woody Allen asupra iubirii în tot romantismul, durerea şi misterul ei. Vicky (Rebecca Hall) şi Cristina (Scarlett Johansson) sunt prietene bune, dar au păreri complet diferite despre dragoste. Vicky este sensibilă şi logodită cu un tânăr respectabil.. Cristina este o boemă, dezinhibată sexual şi emoţional, în permanentă căutare de aventuri. Întâlnirea cu Juan Antonio (Javier Bardem), un pictor chipeş, le va învăţa o lecţie importantă despre viaţă.

Secretary
Secretary este un filme indie care dă un nou sens termenului “secretara”. O avem pe încântătoarea Maggie Gyllenhaal care este Lee Holloway, o femeie care tocmai a ieşit dintr-un spital de boli nevoase unde a încercat să se vindece de o despresie şi care îşi caută un job. Edward Grey (James Spader) o angajează ca secretara iar relaţia lor devine din ce în ce mai complicată şi include o mulţime de scene de sado-masochism. E cu happy-ending!

Nymphomaniac
Am ezitat puțin înainte să pun acest film în top, dar până la urma am cedat pentru că știu că am cititori deschiși la minte. Nu este unul din filmele mele preferate dar nici nu putea să lipsească dintr-un top cu filme erotice! Unul dintre cele controversate filme făcute vreodată poartă semnătura lui Lars von Trier şi a fost lansat în două versiuni: una needitata, pe care regizorul o numeşte “hardcore pornograhic cut” şi alta mai cu perdea, numită “softcore”. Este vorba de jurnalul intim al unei femei (Charlotte Gainsbourg) ajunsă la vârstă de 50 de ani, care se confesează unui bărbat.

Unfaithful
O drama tulburătoare care dezvăluie totul încă din titlu. O poveste dramatică despre iubire şi trădare, despre dorinţe sexuale care, canalizate greşit, pot distruge vieţi. Connie (Diane Lane) şi Edward (Richard Gere) formează un cuplu fericit. Mariajul lor este tulburat de apariţia unui intrus care o seduce pe Connie şi o indepărtează pe Edward. El reprezintă noul, misterul, spontaneitatea şi riscul, în vreme ce Edward reprezintă stabilitatea şi rutina. Această relaţie o va împinge pe Connie într-o aventurã care va deveni pentru ea o obsesie.

Original Sin
Antonio Banderas şi Angelina Jolie. E nevoie de mai multe? Filmul, inspirat din thrillerul lui Cornell Woolrich, Waltz Into Darkness, ne invită să spionăm un teritoriu misterios unde pasiunea şi dragostea îi aruncă pe oamenii obişnuiţi într-un vârtej de minciuni şi crime. Filmul jonglează abil cu seducţia, emoţii puternice, erotism extrem şi instincte primare greu de ţinut în frâu. Plus o poveste misterioasă care te ţine cu sufletul la gură până la final.

Venus in Fur
Filmul lui Roman Polanski este inspirat din romanul “Venus in Furs” scris în 1870 de Leopold von Sacher-Masoch, autorul care l-a condus pe psihiatrul Krafft-Ebing să creeze termenul de “masochism”. Nuvela expune fanteziile sale despre putere şi supunere şi fetişurile sale pentru femeile dominatoare îmbrăcate în blană.
Filmul are doar doi protagonişti dar e departe de a fi plictisitor. Urmărim povestea Vandei, actriţa care vine să dea o proba pentru un film erotic şi care face tot ce-i stă în putere să îl convingă pe regizor că este cea mai potrivită pentu acest rol. Încet-încet, atracţia pe care regizorul o simte faţă de această actriţa se transformă într-o adevărată obsesie.

Y tu mama tambien
În filme, tabuurile sunt eliminate pe rând, iar cei pudici riscă să devină o minoritate. Aşa că nu e de mirare că în filme triunghiurile amoroase sunt tratate cu o naturaleţe dezarmantă şi nu mai nasc probleme de moralitate, ci doar de gust. Așa se întâmplă și în acest road trip sexy plin de aventuri dar cu final trist. O drama cu accente romantice despre doi adolescenţi mexicani care pornesc într-o călătorie însoţiţi de o femeie matură care le fură inima. Filmul este regizat de Alfonso Cuaron iar triunghiul este format din Diego Luna, Gael García Bernal şi Ana López Mercado.

Sex Tape
Am strecurat şi o comedie romantică, sau mai bine zis una “obraznică”. Jason Seagel şi Cameron Diaz formează un cuplu, au doi copii, dar se confruntă cu o problema delicată: rutina a pus stăpânire pe relaţia lor, aşa că pentru a-şi condimenta viaţă sexuală, se hotărăsc să se filmeze în timp ce fac sex. Şi nu e vorba de o partida banală de sex ci de un maraton de 3 ore, în care copiază fiecare poziţie din The Joy of sex. Toate bune şi frumoase, doar că de-abia a două zi cei doi realizează că filmarea lor e pe cale să fie văzută de o mulţime de oameni.

Tu ce alte filme de acest gen ne recomanzi?

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Love