Connect
To Top

11 obiceiuri care te pun în pericol când călătorești în altă țară

Cum am tot stat pe drumuri și prin aeroporturi în ultimele săptămâni, am avut timp din belșug… să observ. Oamenii, comportamentul și obiceiurile lor. Și mi-am dat seama că unele lucruri pe care noi le face în mod natural zi de zi, altora li se par ofensatoare.

Și am zis că trebuie să investighez puțin fenomenul, așa că astăzi povestim despre călătorii în jurul lumii și obiceiuri pe care trebuie să le evităm pentru siguranța noastră. Deci dacă mergeți în vacanță în unul dintre locurile de mai jos, țineți cont de următoarele reguli! 😉

Mestecatul gumei în Singapore

Da, pe cât de ireal pare, pe atât de adevărat este. În Singapore nu ai voie să mesteci gumă și nici să vinzi acest produs – în caz contrar, te așteaptă o amendă zdravănă sau chiar pedeapsa cu închisoarea. Motivul este unul de ordin estetic: străzile din Singapore sunt foarte curate, așa că gumele lipite peste tot și mizeria nu sunt o opțiune. Singurele gume de mestecat permise în această țară sunt cele medicale, care se găsesc în anumite farmacii.

Ținutele sumare în țările musulmane

Nu cred că mai este un secret pentru nimeni că statele musulmane au reguli foarte stricte pentru femei, în special în ceea ce privește vestimentația acestora. În Iran și Arabia Saudită, de exemplu, femeile ar trebui să își acopere brațele și picioarele și să poarte o eșarfă pe cap. Însă în toate țările musulmane ar trebui să acordăm atenție ținutei, care ar fi de preferat să fie una modestă și ceva mai bogată în material. 😀

Oprirea pe Autobahnul german

Toată lumea știe că rețeaua germană de autostrazi, Autobahn, este printre puținele din lume în care nu există restricții de viteză. Sigur, sunt porțiuni în care au fost introduse limite, dar, în mare parte, principiul este… cât de ține mașina. Tocmai de-asta ar fi bine să nu rămâi vreodată fără benzină pe Autobahn, este ilegal să oprești pe o astfel de șosea.

Și la acest capitol chiar voi face o confesiune: nouă, adică mie și soțului meu, ni s-a întâmplat exact situația descrisă mai sus. Evident că am plătit o amendă usturătoare… deh, prostia și neatenția se plătesc!

Tăierea cactușilor în America

Pentru că se găsesc rar, se fură des și au nevoie de ani buni pentru a crește, sunt specii de cactuși protejate de legile statului Arizona, Statele Unite ale Americii. Dacă tai vreunul, se consideră furt și riști să faci închisoare.

Jogging în Burundi

De ce nu voi merge eu niciodată în Burundi, această țărișoară africană uitată de lume? Pentru că jogging-ul în grup e interzis pe motiv de… comploturi și revolte. Da, în Burundi poți alerga singur, însă două persoane sunt deja considerate grup. Iar acel grup ar putea planifica o lovitură de stat, motiv pentru care autoritățile au interzis grupurile.

Locuitul împreună înainte de nuntă

Dacă plănuiți să vă mutați în Emiratele Arabe Unite, trebuie să știți că persoanele necăsătorite nu pot locui împreună. Abaterea de la această regulă e pedepsită cu închisoarea. Iar fără un certificat de căsătorie nu puteți sta la hotel cu partenerul sau partenera (deși cu turiștii sunt mai permisivi).

Fără Valentine’s Day

Arabia Saudită și Pakistanul le-au interzis cetățenilor să celebreze ziua de Valentine’s pe motiv că nu e o tradiție musulmană și se concentrează asupra unei iubiri care nu este îndreptată spre Dumnezeu.

Gesturile romantice în public

Săruturile și alte tandrețuri de cuplu sunt interzise în Emiratele Arabe Unite, Qatar, Pakistan sau Oman. În astfel de țări, acest comportament este inacceptabil și este pedepsit cu amenzi și pușcărie. Gesturile romantice ar trebui evitate și în India, Indonezia și Thailanda.

Mâncatul în public în Emiratele Arabe Unite

În luna sfântă a Ramadanului, musulmanii nu au voie să bea sau să mănânce nimic în timpul zilei. În Emiratele Arabe, o persoană care mănâncă sau bea în public în zilele Ramadanului poate primi amendă sau poate fi chiar condamnată la închisoare, chiar dacă nu e musulmană.

Insultele la adresa Regelui în Thailanda

Evită să vorbești despre familia regală în Thailanda. Regele este venerat într-un mod aproape obsesiv de către localnici.

Consumul de alcool în țările musulmane

Alcoolul este împotriva principiilor islamului, așa că, înainte să mergeți într-o țară musulmană, citiți care sunt regulile sale din acest punct de vedere. În Arabia Saudită, alcoolul e complet interzis, în timp ce în alte țări, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Sudan, Libia, chiar și Turcia, sunt foarte multe restricții, chiar și pentru turiști.

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Travel