Connect
To Top

6 festivaluri neconvenționale de bifat vara asta

Am făcut slalom printre festivalurile verii, din ce în ce mai multe și diverse, și le-am ales pe cele mai puțin cunoscute, mai neconvenționale, numai bune să-ți pui cortul sub stele, să te relaxezi, să faci un detox digital.
Să-i dăm drumul!

WAHA (12 – 16 iulie)
WAHA a ajuns deja la cea de-a 7-a ediție dar chiar și așa nu este super-celebru. Și asta e bine, pentru că exact asta se vrea – comercial sau mainstream, fiind cuvinte pe care nu le poti asocia acestui festival pentru oameni deschiși la minte.
Despre ce e vorba? Un festival situat într-o pădure magică la Batanii Mari, Covasna, unde poți asculta de la techno, psychedelic, deep house, jazz, ambient, live bands și multe alte genuri. 5 zile în armonie cu natură, creativitate, energie pozitivă și libertate.
Aici migrează nu doar pasionații de muzică ci și cei care vor să experimenteze cu diverse forme de misticism, terapie și spiritualitate. Cei care caută relaxare au zone dedicate diferitelor tipuri de terapii: masaj holistic, reflexoterapie, remedii florale Bach reflexologie.
Vestea bună e că poți veni și însoțiți de cei mici care au spații special create pentru ei. Minorii sub 13 ani au acces gratuit pe toată durata desfășurării festivalului. Detalii și bilete, aici.

3 Smoked Olives Island Festival (25- 30 iulie)
Ajuns la cea de-a 6-a ediție 3 Smoked Olives Island Festival (3SOF) se mândrește cu faptul că este singurul festival de muzică electronică din România care are loc pe o insulă. Mai exact pe o insula de pe Dunăre din apropierea punctului de trecere cu bacul dintre Ostrov, România – Silistra, Bulgaria.
Prin urmare, dacă vrei să te bronzezi la Dunăre, pe o plajă de câțiva kilometri, lângă o pădure întinsă unde poți campa gratuit pe perioada evenimentului, acum e momentul să-ți stabilești prioritățile!
Festivalul are loc între 25 – 30 iulie iar detalii despre line-up găsești pe site-ul oficial.

MOX (12 – 15 iulie)
Music Outdoor Experience, pe scurt MOX, invită iubitorii de natură și muzică “Away from the city, where the wifi is weak but the connection is strong”, adică Departe de lumea dezlănțuită.
MOX este festivalul perfect de vară, într-un decor inedit sub cerul plin de stele din Valea Drăganului, județul Cluj.
Sub sloganul “Dont call it a Festival call it an Adventure”, MOX promite un line-up eclectic plus munte, hamace, corturi, relaxare, ateliere, competiții, biciclete, downhill, waterslide, și câte și mai câte. Totul cu respect profund față de Mama Natură.
Line-up și bilete -aici.

Awake Festival (17 – 19 august)
Nici Mureșul nu se lasă mai prejos când vine vorba de festivaluri cool, de vara.
AWAKE Festival are loc între 17-19 august, pe domeniul Teleki din Gornești, județul Mureș. Aici, pe lângă muzică, te poți bucura de multe zone și activități, precum: o bibliotecă în aer liber, scena din copac, cinematograful în aer liber, platforma de discuții Feed Your Mind. Cât despre trupele care concertează anul ăsta, dăm doar câteva nume – Morcheeba, Milky Chance, James Zabiela.

Amural 4 (23-26 august)
Nu ai nevoie de motive ca să revizitezi an de an Brașovul dar dacă vrei, îți mai dăm noi unul – AMURAL 4!
Între 30 august și 2 septembrie Brașovul este gazda acestui festival relativ nou, ajuns la cea de-a 4-a ediție. Amural are un concept original, unic în România. Despre ce e vorba?
Timp de trei zile zidurile și pădurile Brașovului se transformă iar în galerii și scene pentru lucrări vizuale, digitale, interdisciplinare și orice accesează mintea și sufletul prin intermediul văzului. Plus concerte de tot felul, vizionari în aer liber, lume bună și energie creativă!

Luna Plină 9-12 august
Nici la categoria festivaluri de film nu stăm rău vara asta. Avem deja tradiționalul Festival Internațional de Film Independent ANONIMUL, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării de la Sfântul Gheorghe dar și LUNĂ PLINĂ, un festival special, dedicat iubitorilor de povești de groază.
Pe lângă filmele scurte și lungi, autohone și internaționale ai parte de escape rooms, ghost hunt-uri, ateliere fantastice, cercul de povești horror și excursii pe bicicletă prin zonă. Și pentru că tot am adus în discuție zona, merită tot drumul! Este vorba de satul Biertan, din județul Sibiu, una dintre primele așezări germane din Transilvania (1283), situată într-o zonă deluroasă, la numai 25 km distanță de Sighișoara și Mediaș. Un spațiu ideal pentru vizionări în aer liber, Biertanul are o piață centrală vegheată de o splendidă biserică fortificată, o capodoperă architecturală protejată de UNESCO.

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Travel

  • Ce învățăm din călătorii?

    Share this...FacebookTwitterPinterestI dont trust people who don’t travel. 🙂  Cumva chiar nu am încredere în oamenii care nu călătoresc. Îi consider...

    Oana IancuDecember 8, 2018
  • 24 de ore în Sölden…

    Share this...FacebookTwitterPinterest… bineînțeles că este foarte puțin pentru câte poți face în această localitate din regiunea Ötztal, celebră pentru sporturile de...

    Sonia Argint IonescuOctober 26, 2018
  • Tot ce trebuie să ştii dacă mergi în vacanţă cu cineva cu care nu ai mai fost

    Share this...FacebookTwitterPinterestScenariul nu cred că îți este necunoscut. Cu toţii avem acei prieteni pe care îi cunoaştem foarte bine şi cu...

    Bianca SterieAugust 6, 2018
  • De ce să mergi cu familia la Salzburg? Iată 5 motive.

    Share this...FacebookTwitterPinterestAm o slăbiciune pentru Austria. Este prima țară pe care am vizitat-o chiar în 1990 și experiența aceea mi-a rămas...

    Sonia Argint IonescuJune 9, 2018
  • Cele mai bune cărți de citit în avion

    Share this...FacebookTwitterPinterestNu e activitate care să facă timpul petrecut în avion să treacă mai repede decât cititul. Sigur, în cazul zborurilor...

    BiancaMarch 4, 2018