Connect
To Top

6 semne mai puțin cunoscute ale deficienței de fier

Am avut o perioadă acum câțiva ani când, în mod subit, am început să mă simt foarte obosită. Nu se întâmplase nimic neobișnuit în viața mea, dormeam bine, totul era la fel… mai puțin energia mea, care ajunsese sub nivelul mării.

Am luat-o din aproape în aproape, am studiat, am întrebat medici și diverși specialiști și… într-un final, mi-am dat seama că totul este din cauza lipsei de fier. Știam și eu, ca toată lumea, lucrurile de bază. Că fierul are un rol esențial în transportul oxigenului și al nutrienților la celulele corpului. Că ajută la formarea unor celule noi. Și că deficitul de fier favorizează apariția anemiei, pentru că duce la o pierdere a globulelor roșii.

Lipsa de fier însă este direct legată de mai multe probleme cu care e posibil să ne confruntăm. Iar partea proastă e că, de multe ori, nici nu ne dăm seama din prima că din acest motiv avem probleme. Așa că am făcut o listă a tuturor semnalelor ce indică o lipsă a fierului în organism pentru acele momente în care, la fel ca mine, nu găsești explicații pentru o anumită problemă.

Oboseală extremă

E greu să asociezi oboseala cu deficitul de fier, mai ales că sunt atât de multe motive pentru care ai putea să fii epuizat/ă. Însă atunci când toți ceilalți factori ies din discuție, lipsa acestui mineral ar putea fi o explicație. Dacă organismul tău nu mai este oxigenat corespunzător, nivelul tău de energie va scădea dramatic, pentru că nu va mai avea resurse să funcționeze eficient. Oamenii cărora le lipsește fierul din organism se simt slăbiți, extenuați, fără putere de concentrare. Dacă bifezi aceste simptome, poate că ar trebui să îți faci niște analize și să verifici ce se întâmplă în interior.

Infecțiile dese

Fierul joacă un rol cheie pentru imunitatea noastră, așa că nivelul redus al acestuia în organism poate favoriza apariția infecțiilor. Oxigenul trebuie să ajungă la nodurile limfatice, care găzduiesc celulele albe responsabile pentru lupta împotriva infecțiilor. Când cineva are deficit de fier, celulele albe nu mai sunt produse așa cum trebuie și nici nu mai au forța de a apăra organismul pentru că nu primesc suficient oxigen.

Paloarea pielii

Poate că nu este întotdeauna cazul, dar paloarea pielii este adesea asociată cu starea de boală. Motivul este că hemoglobina îi dă pielii un ton colorat, rozaliu, așa că, dacă nivelul fierului din hemoglobină este redus, acest lucru se poate vedea și la exterior, la nuanța pielii.

Limba umflată

Lipsa oxigenului poate determina umflarea mușchilor, un proces destul de dureros. Și chiar dacă toți mușchii sunt inflamați, limba este probabil afectată cel mai mult.

Sindromul picioarelor neliniștite

Cunoscut drept Restless Legs Syndrome, această tulburare, care presupune o dorință constantă de a-ți mișca picioarele (în caz contrar, apar dureri, furnicături, senzații de disconfort la nivelul picioarelor), este asociată și cu deficitul de fier.

Căderea părului

Lipsa fierului în organism poate determina căderea părului, pentru că, dacă nu primesc oxigen, foliculii intră într-o stare de repaus și părul nu mai crește. E perfect normal să te confrunți cu căderea părului, însă, atunci când firele pierdute nu sunt înlocuite, e timpul să îți pui semne de întrebare.

În concluzie, deficitul de fier poate fi asociat cu numeroase probleme de sănătate… și, uneori, nici nu bănuim care e motivul. Spanacul, mazărea, verdețurile, nucile și semințele, lintea, fisticul se numără printre alimentele cu un conținut ridicat de fier. Dar sunt conștientă de faptul că nu le putem consuma zilnic, pentru că sunt și alte minerale și vitamine, dar și alte grupe alimentare de care trebuie să ne ocupăm pentru a păstra un echilibru, motiv pentru care eu apelez adesea la suplimente cu fier. Am încercat Feroglobin de la Vitabiotics, care conține, pe lângă fier, și zinc, acid folic, vitaminele B12 și B6, din punctul meu de vedere, o combinație numai bună pentru formarea hemoglobinei și alimentarea organismului cu energie.

 

Sursa foto: PIXABAY

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Health