Connect
To Top

Afinele și multiplele lor beneficii

Îți mai amintești cât de tare te distrai în copilărie când mâncai afine și rămâneai cu limba și dinții negri? Nu exista vară în care mama să nu mă îndoape cu aceste mici, dulci și zemoase bobițe despre care între timp am aflat și cât sunt de sănătoase. Dar mi se pare că încă nu se bucură de aprecierea pe care o merită. Așa că astăzi îți propun câteva rețete delicioase, numai bune de experimentat vara asta, însă nu înainte de a face o trecere în revistă a multiplelor beneficii pe care le au afinele. Poate așa te conving să le consumi și să le pui la congelator pentru la iarnă!

Afinele îmbunătățesc funcțiile cognitive

Fiind o sursă excelentă de antioxidanți, afinele luptă împotriva bolilor și întăresc sistemul imunitar per ansamblu. În plus, conțin un mix de vitamine și minerale cunoscute pentru faptul că previn degenerarea neuronilor și protejează creierul: vitaminele A, C și E, seleniu, magneziu, fosfor. Ba chiar a fost publicat un studiu realizat la Universitatea din Cincinnati, studiu potrivit căruia afinele contribuie inclusiv la reducerea riscului de Alzheimer.

Indice glicemic scăzut

Alimentele cu un indice glicemic mare sunt responsabile pentru numeroase afecțiuni ale organismului, dar în cazul afinelor nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că au un indice glicemic scăzut și contribuie la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Efect anti-aging

Probabil ai văzut și tu creme cu extract de afine, măști sau alte tratamente de înfrumusețare ce au la bază aceste fructe. Explicația este simplă: sunt o sursă bogată de antioxidanți, iar acești antioxidanți previn deteriorarea celulelor și, implicit, îmbătrânirea pielii.

O inimă sănătoasă…

Afinele conțin polifenoli, substanțe care combat radicalii liberi și sindromul metabolic. Dacă despre radicalii liberi sunt convinsă că ați mai auzit (și despre efectul lor dăunător de asemenea), sindromul metabolic e mai puțin cunoscut. El se referă la o dereglare a metabolismului ce creează rezistență la insulină și favorizează apariția bolilor cardiovasculare și a diabetului zahărat.

…și ochi sănătoși

Tocmai datorită acestor antioxidanți, afinele sunt bune pentru ochi, prevenind degenerarea maculară. Retina este componenta care beneficiază cel mai mult de efectele afinelor, așa că integrează-le cât de repede în alimentația ta pentru a te bucura de o vedere sănătoasă timp îndelungat.

Și cum am promis și câteva rețete cu afine, care chiar pot fi integrate în zeci de preparate, uite ce idei simple și rapide îți propun.

Smoothie cu afine

E cea mai la îndemână variantă care îmi trece prin minte acum. Amestecă un pumn de afine, câteva căpșune, o banană, fructele de pădure (le alegi în funcție de preferințele tale), lapte rece vegetal (sau iaurt, pentru o consistență cremoasă) și gata: ai un detox smoothie gustos și sănătos. Și nici aportul caloric nu e unul foarte crescut.

Brioșe cu afine

Nu e neapărat cea mai healthy și friendly cu silueta rețeta (făină, zahăr din plin, hmm!), dar merge din când în când, atunci când ai poftă să te răsfeți cu ceva dulce.

Porridge cu afine

Porridge-ul (terciul de ovăz) este un preparat de când lumea și pământul (literalmente), dar de-abia în ultimii ani a reînceput să fie la modă și integrat în alimentația noastră. Plus că este o opțiune grozavă pentru micul dejun și e atât de simplu de preparat. O cană sau două de lapte și 100 de grame de fulgi de ovăz date la fiert până când capătă consistență (te poți juca mai mult cu proporțiile, evident, depinde câtă cantitate vrei să pregătești). Adaugă miere (sau alt îndulcitor, însă mierea e o opțiune mai sănătoasă) și lasă preparatul la răcit câteva minute, apoi alege un topping din afine, nuci, semințe, fructe după bunul plac. 

Foto: pixabay.com

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in WELLBEING