Connect
To Top

Care este CALITATEA care te ajuta sa devii o prietena, o colega si o persoana mai buna

De-a lungul anilor, stand de vorba cu foarte, foarte multi oameni, am ajuns la concluzia ca avem cu totii in comun dorinta de a fi ascultati. Si poate ca acesta este si motivul pentru care social media este un teritoriu atat de popular: oricine isi poate exprima acolo opinia, este un spatiu in care zi de zi au loc discutii intre utilizatori, unele mai soft, altele extrem de vehemente, tocmai pentru ca oamenii isi doresc sa vorbeasca, sa fie remarcati si, mai ales, ascultati.

Si cred ca suntem cu totii vinovati de faptul ca, uneori, ascultam doar pe jumatate si nu le acordam suficienta atentie interlocutorilor nostri. Si e destul de neplacut sa nu fii ascultat, cu siguranta fiecare dintre noi s-a enervat cel putin o data din aceasta cauza. Asa ca eu cred ca abilitatea sau, mai bine spus, calitatea de a fi un bun ascultator este esentiala in relatiile interpersonale. Mi se pare ca devii automat o persoana mult mai simpatica daca ii arati celui din fata ta ca il asculti, ii respecti opinia si nu incerci sa il eclipsezi. Si nici macar nu este complicat sa faci asta: iata care sunt pasii prin care devii un bun ascultator!

  • Parafrazeaza ceea ce ai auzit. Stiu ca multi dintre noi ne concentram atat de tare la ce trebuie sa spunem atunci cand ne vine randul incat ratam complet discursul celui din fata. Ca sa iti fie mai usor sa ii prinzi punctul de vedere, incearca sa parafrazezi ceea ce a spus interlocutorul inainte de a-i da un raspuns. Pe de o parte, colegul sau prietenul tau se va simti ascultat si va aprecia ca ti-ai dat interesul sa ii acorzi atentie, pe de alta parte, tu vei intelege cu exactitate ce incearca sa iti comunice inainte de a veni cu raspunsul.
  • Fii empatic/a. Este un capitol la care eu insami inca mai lucrez. Dar am remarcat ca inainte sa incepi sa propui solutii la problemele interlocutorului tau, este mai bine sa ii arati ca intelegi prin ce trece. Nu te grabi sa vii imediat cu ideile tale, s-ar putea sa se simta presat si sa creada ca vrei sa te impui, ceea ce nu este cazul. In schimb, demonstreaza ca esti implicat si ca iti doresti sa il ajuti cu sinceritate: priveste-l in ochi, afla detalii, intreaba-l in ce moduri il poate afecta o astfel de problema. Daca discutia devine din ce in ce mai relaxata, poti, desigur, sa ii spui ca te-ai gandit la cateva solutii si poti incepe, treptat, sa le strecori in conversatie la modul: „dar oare ar merge daca…?” sau „ce crezi daca…?”
  • Fa orice, dar NU iti intrerupe interlocutorul. E o regula de aur, e enervant, e nepoliticos sa faci acest lucru si in mod cert nu vei castiga puncte in plus la capitolul “relatii cu cei din jur”. Indiferent de ceea ce spune cel din fata ta – pot fi chiar si niste prostii cu care nu esti de acord – nu te baga peste el si, mai ales, nu incerca sa il acoperi cu vocea ta. Va iesi un haos din care nimeni nu va pricepe nimic. Asculta-l pana la capat si, in momentul in care apare o pauza, profita de ea pentru a-ti incepe ideea.
  • Pune intrebari. Indiferent daca asculti un speaker la o conferinta mare sau un prieten la o cafea, interactiunea este un element-cheie. Punandu-i intrebari celui din fata ta ii demonstrezi ca esti interesat de ceea ce are de zis, ca respecti parerile sale, ca ti-a starnit interesul. Iar atunci cand va veni randul tau sa vorbesti, el va proceda la fel, iar treaba asta te va ajuta enorm. Vei avea parte de sustinere din partea sa si vei capata incredere in tine!
  • Incearca sa nu judeci. Nimanui nu ii place sa fie criticat si, in plus, nimic nu incheie o conversatie mai nepotrivit decat o judecata de valoare. Opiniile acide, reactiile negative care nu sunt solicitate, spuse intr-o maniera oarecum aroganta, nu vor face altceva decat sa il enerveze pe interlocutorul care nu prea va mai avea de ce sa stea la discutii. Chiar daca cel din fata ta e o persoana apropiata, un amic bun sau cineva din familie, trebuie sa mizezi pe diplomatie si respect.

Cu totii putem deveni mai buni pe zi ce trece. Dar trebuie sa vrem, sa cautam solutii si sa actionam in consecinta, nu doar sa vorbim. Asa ca hai sa fim #DOERS! 🙂

Daca iti plac articolele mele, atunci te rog sa dai un LIKE pe Facebook si te invit sa te abonezi la NEWSLETTER (mai jos pe pagina). Vei primi notificari cu noutatile care iti pot imbunatati calitatea vietii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind