Connect
To Top

Ce trebuie să știi când vrei să începi un blog/website

Ai ceva de împărtășit lumii? “Fă-ți un blog”, vor spune mulți.
Totuși, un blog nu este chiar pentru oricine, necesită multă muncă, timp și inspirație iar rezultate nu se văd imediat. Există o mulțime de motive pentru care poți vrea să îți faci un blog. Poate fi un hobby, o rampă de lansare sau un instrument prețios de marketing. Totuși până să ajungi un trendsetter ai mult de muncă!

Vrei să începi un blog sau să pui bazele unui website dar nu ai idee de unde să începi? Iată care sunt pașii esențiali atât în partea de tehnică precum și cea de conținut.

Alege o platformă și o temă
Primul pas este să alegi domeniul online și serviciile de hosting. Vestea bună e că multe dintre ele sunt gratis. Dar, se știe că, orice lucru gratis vine la pachet cu câteva probleme. WordPress este cea mai populară platforma, urmată de tumblr sau blogger.com, care aparține de google. Cei care pot și vor să se implice mai serios sunt sfătuiți să își cumpere un domeniu propriu. Avantajele sunt mai mari, plus că vei face o impresie mai bună, de profesionist. Pentru început însă, îți poți testa mâna cu un blog pe o platforma gratuită după care să treci ulterior spre una plătită, cu hosting. Ți-am povestit aici ce trebuie să știi dacă deții un domeniu .ro

Timp și efort
Blogging-ul e ca o relație. Trebuie să îi acorzi mult timp, răbdare și afecțiune iar într-un final ai să vezi și rezultate. Nu te aștepta să ai din prima mii de cititori și nici prin gând să nu-ți treacă că vei putea să-l monetizezi din primul an. E nevoie de multă muncă, inspirație și implicare din partea ta. E aproape ca un job full time. Pentru că dacă vrei ca cititorii să revină trebuie să publici cel puțin un articol pe zi. În plus, trebuie să fii la curent cu tot ce mișcă în online, pe zona ta de interes, și să socializezi non-stop. Ești pregătit pentru așa ceva?

Investește în design
Prima impresia e ca o carte de vizită. Dacă cineva întră pe blogul tău și nu îi place ce vede e posibil să pierzi un cititor, chiar dacă ar fi fost interesat de ceea ce ai de spus. Prin urmare, investește în designul blogului tău, fie cere ajutorul unei persoane de specialitate sau, dacă ai timp și răbdare, ocupă-te singur. Nu uita să găsești un design care să fie potrivit și pentru mobil!

Alege un target potrivit
Nu te poți adresa tuturor, prin urmare stabilește-ți prioritățile, alege subiectele despre chiar ai ceva de spus în mod real și formează-ți un public corespunzător.

Conținut original
În zilele noastre e greu spre imposibil să ai pretenția ca ești original. Ai impresia că totul s-a spus/făcut deja. Soluția e să abordezi problema din punctul tău de vedere, să fii autentic, să-ți spui liber opinia, să fii deschis. Ține cont de calitate versus cantitate fără să înțelegi prin asta că trebuie să scrii un articol pe luna.

Să-ți placă să scrii
Un punct esențial, aș zice. De fapt, cred că cu asta ar fi trebuit să încep! Altfel nu văd nici cum ai rezista în acest domeniu și nici de ce te-ai apuca de blogging. Editarea textului este de asemenea foarte importantă. Scrie corect gramatical, folosește diacritice, asigură-te că textul poate fi uşor de citit şi înţeles și verifică veridicitatea informațiilor. Nu se va întoarce nimeni pe blogul tău dacă constată că scrii cu greșeli sau dai informații incorecte. După ce ai editat textul, citește-l cu voce tare. Te va ajuta să descoperi dacă este inteligibil sau dacă ți-a scăpat ceva.

Fă-ți reclamă
Și aici nu vorbesc neapărat de reclamă plătită. E obligatoriu ca blogul/siteul tău trebuie să aibă cont pe Facebook, Twitter sau Instagram. Dă sfoară în țară, povestește-le prietenilor și cunoscuților, și roagă-i că la rândul lor să spună mai departe.

Promovare
E ok dacă promovezi articolele de pe blog de mai multe ori! În special cele care au avut parte de multe reacții și, evident, la o distanță de timp! Distribuirea conţinutului mai mult de o dată pe reţelele sociale înseamnă o creştere semnificativă a traficului. Mai ales că între timp probabil ai mai mulți followers pe facebook/instagram care nu au apucat încă să vadă articolul promovat.

Învață ce este SEO
Adică Search Engine Optimization sau, mai pe limba noastră, Optimizare pentru Motorul de Căutare. Aceasta are ca scop creșterea calității și cantității traficului atras pe site din motorul de căutare. Pe scurt, îți aduce mai mulți vizitatori pe site. Un subiect complex care merită un articol în sine.

Învață despre noțiunile de copyright
Protejează-ți conținutul și nu împrumuta nici tu de la alții. Dacă o faci, cere voie și menționează sursa, urmată de un link către aceasta. Ilustrează-ți articolele cu poze de care ești sigur că sunt gratuite (există o mulțime de site-uri cu imagini gratuite) și nu uită să le miscorezi sau editezi în funcție de format.

Împrietenește-te cu cititorii și acceptă critică
Evident, nu zice nimeni să ieși cu ei la o cafea! Ar fi însă frumos dacă ai acorda câteva minute pentru a vedea cine îți sunt cititorii și ce preocupări au ei. Din când în când poți organiza chiar și mici concursuri cu premii.
Și obișnuiește-te cu ideea că nu toți vor fi mereu de acord cu ceea ce scrii. Prin urmare, învață să accepți critica, uneori este foarte constructiv și te ajută în evoluția personală.

Concluzii, scurt și la obiect: Conținut de calitate+design atractiv+funcționalitate=mai mulți cititori! Ceea ce îți doresc și ție!
Ah,da! Și nu uita de plug-in, update și back up constant, altfel riști să pierzi toată muncă într-o singură secundă. Dacă nu te pricepi la toate chestiile astea, nu te speria. E ok! Dar apelează la niște oamenii care se pricep. Știu, implică niște costuri, dar este foarte important, mai ales la început de drum. Dacă ești în căutare de specialiști, uite aici un link www.360advertising.ro

Spor la scris și dă-mi de veste dacă ți-am fost într-un fel de ajutor!

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Do learn