Connect
To Top

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci zilnic pentru pielea ta

Am crezut, cred şi voi crede întotdeauna în puterea consecvenței. Nu ştiu dacă există reţete magice, probabil că nu; nu sunt nici cea mai mare fană a discursurilor motivaţionale, care nu sunt urmate de o acţiune concretă, aşa că, din punctul meu de vedere, consecvenţa e singurul lucru de care ar trebui să ne agăţăm atunci când avem un obiectiv, indiferent care e acesta.

Dar, înainte de a vă explica mai bine de ce spun asta, trebuie să vă povestesc o întâmplare de pe vremea când aveam vreo 10-11 ani. Eram la mare şi, chiar dacă părinţii mei erau foarte responsabili și bine informați, într-o zi ne-a luat valul (la propriu!) şi am stat la plajă mai mult decât trebuia, inclusiv în timpul orelor la care soarele ardea intens. Şi ce să vedeţi? Deloc surprinzător… m-am prăjit atât de rău, că nici nu mai puteam să stau în pat. Ştiam de remediile cu iaurt, castravete etc, dar în momentul în care pielea ta ajunge agresată la un asemenea nivel, trebuie să aștepți până trece. A fost neplăcut, dar cel puţin am învăţat ce trebuie să fac pentru a nu mai ajunge într-o astfel de situaţie. Şi deşi la vremea respectivă, nu aveam atâtea cunoştinţe aşa cum avem acum, în era informaţiei, am făcut în aşa fel încât nu am mai suferit nici până în ziua de azi de pe urma arsurilor solare. La un calcul rapid, de atunci au trecut peste 20 de ani.

Săptămâna trecută am fost la un eveniment dedicat fix acestui subiect, iar rolul meu a fost să vorbesc despre importanţa protecţiei solare în calitate de mamă, dar şi de om care practică sport în aer liber. Şi uite aşa o să mă întorc acum la consecvență, pentru că, după cum spuneam mai sus, ar trebui să stea la baza tuturor eforturilor noastre.

Ca mamă, încerc mereu să le insuflu băieţilor mei valorile în care eu cred şi, mai ales, să le explic de ce cred în ele, pentru că, la final, alegerea este a lor. Uneori îmi iese de minune, alteori însă, e drept că eşuez, însă, la capitolul protecţie solară, sunt tare mândră de ei. Le-am povestit de mici pericolele la care suntem expuşi atunci când stăm la soare, iar acum, ori de câte ori mergem la mare, la piscină sau chiar la munte, amândoi ma roagă să îi dau cu cremă înainte de orice altceva. Îmi aduc chiar și tubul cu produsul aferent.

Obiceiurile astea sunt mult mai bine sedimentate la vârste fragede şi, dacă nu le-aş fi spus în mod constant că e important să folosim produse cu factor de protecţie solară, probabil că recomandarea asta nu s-ar fi lipit de ei. Pentru că da, avem acces la milioane de informaţii, dar poate că tocmai din acest motiv ne pierdem în ele şi nu le mai acordăm suficientă atenţie.

Pe de altă parte, ca om care face sport în aer liber, protecţia solară mă ţine departe de multe probleme. De regulă, când e cald afară, ies în tricou sau bustieră şi zonele sensibile sunt direct expuse la soare, aşa că mi se pare esenţial să aplic un strat de cremă înainte să ies din casă, să îmi acopăr ochii cu ochelari de soare şi capul cu o şapcă. În plus, aș vrea să rămână înrădăcinat în memoria colectivă faptul că protecţia solară nu este o treabă de care trebuie să ţinem cont doar vara, ci în orice anotimp, pentru că razele ultraviolete ne pot afecta oricând.

Vorbesc despre constanţă şi în acest caz şi pentru că cifrele în ceea ce priveşte protecţia solară nu arată deloc bine, iar asta mă îngrijorează, pentru că e clar că mesajul meu, al tău, al oamenilor preocupaţi de acest domeniu încă nu a atins suficiente persoane. Şi pentru a reuşi să ajungem la cât mai mulţi, trebuie să depunem mai mult efort şi asta, desigur, în mod regulat.

Conform unui studiu realizat în rândul dermatologilor din ţara noastră, 30% dintre români nu folosesc niciodată protecţie solară, iar asta e îngrijorător, pentru că soarele nu cauzează doar probleme ca pielea îmbătrânită şi petele inestestice, ci favorizează şi apariţia cancerului de piele.

Despre miturile privind expunerea solară a vorbit şi medicul dermatolog Rodica Olteanu aici, aşa că nu le mai reiau, însă voi prezenta, pe scurt, cele mai bune trucuri pentru a evita problemele provocate de ultraviolete:

  • Evitați să vă expuneți la soare în intervalul orar 11 – 16
  • Alegeți să stați la umbră și să nu vă expuneți direct la soare
  • Reaplicați produsul de protectie solara odată la două ore în strat generos
  • Expunerea directă la soare este interzisă pentru copiii cu vârsta sub 3 ani
  • Reduceți expunerea copiilor la soare pe cât de mult posibil întrucât pielea acestora este mult mai sensibilă decât cea a adulților. Îmbrăcămintea (pălării, tricouri și ochelari de soare) reprezintă cel mai bun mijloc de protecție contra razelor UV.
  • Folosiţi un produs adaptat tipului dumneavoastră de piele. Aplicaţi cu generozitate înainte de expunerea la soare şi reaplicaţi frecvent, în special după înot, transpiraţie şi uscarea cu prosopul.

Și pentru că o vizită la medicul dermatolog ar trebui să fie pe lista obligatorie a unui #doer, aflați că La Roche-Posay lansează la nivel mondial pentru al treilea an consecutiv, campania socială #SaveYourSkin, o iniţiativă de sensibilizare a populației cu privire la prevenirea cancerului de piele și importanța folosirii protecției solare.

Până pe 30 iunie 2017, puteți beneficia de o consultație gratuită (în limita locurilor disponibile) la dermatolog pentru verificarea aluniţelor. Peste 250 de medici dermatologi din peste 40 de oraşe participă la Zilele Protecţiei Solare, eveniment naţional de educare privind riscurile expunerii neprotejate la soare, iar mai multe informații despre medicii participanți și numerele de telefon găsiţi pe www.protectiasolara.ro.

Noutatea campaniei din acest an este lansarea primului plasture UV, ce se conectează la smartphone prin aplicaţia My UV Patch şi măsoară nivelul radiațiilor UV. În acest fel, veţi afla exact cât de periculoase sunt radiaţiile la care vă expuneţi.

În plus, acum e mai simplu ca niciodată să vă apăraţi de soare. La Roche-Posay a lansat noul Anthelios XL  SPF 50 spray matifiant cu efect invizibil și factor de protecție 50, ideal pentru protejarea tenului mixt-gras. Noul produs are la bază tehnologia anti-luciu AIRLICIUM, o moleculă ce are capacitatea de a absorbi până la 100 de ori greutatea sa în sebum, oferind o senzație de piele curată de până la 9 ore. Se aplică foarte ușor și se absoarbe rapid.

Are un efect revigorant, este invizibil pe piele și nu lasă urme albe, având rezultate foarte bune de-a lungul întregii zile chiar și peste machiaj. Eu l-am încercat (şi tot îl voi încerca în perioada următoare, că o să am nevoie) şi mi-a plăcut foarte mult textura sa uşoară, dar şi faptul că se pulverizează direct pe piele, fără să mai fie nevoie să pun eu mâna să o întind apoi. Nu strică nici machiajul şi nici nu am observat să îmi apară urme sau pete de la el.

Bineînţeles, pe lângă aplicarea unei creme cu factor de protecţie, este vital să ţineţi cont şi de sfaturile de mai sus: evitarea orelor critice la soare, purtaţi haine care vă protejează, dar şi pălării şi ochelari de soare (pentru că şi ochii vă pot fi afectaţi, iar despre asta am povestit aici) şi hidrataţi-vă cât mai mult, pentru că nu doar exteriorul e important, ci şi interiorul nostru.

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Beauty