Connect
To Top

Cu copiii… despre gândirea critică și cum îi învățăm să gândească corect

Până în anul 2025 se vor pierde 5 milioane de slujbe din cauza automatizării. Asta înseamnă că peste 6 ani, când copiii mei vor fi la facultate, ei vor studia ceva despre care nu știm încă dacă va mai fi de folos societății. Nu de alta, dar se estimează că 85% dintre joburile din anul 2030 nici nu au fost inventate încă.

Ce înseamnă asta?

Că acele joburi vor necesita abilități și competențe noi pe care ar trebui să le dezvoltăm copiilor noștri încă de pe acum.

Am căutat infomații despre abilitățile și competențele necesare în viitor și se pare că printre acestea se numără  flexibilitatea mentală și capacitatea de a rezolva probleme dificile, gândirea criticăcreativitatea, cunoștințe interdisciplinare, inteligență emoțională, STEM (science, technology, engineering and mathematics jobs) și SMEC (social, mobile, analytics and cloud jobs).

Sună complicat? Poate că da, dar toate acestea se pot învăța… cu cât mai devreme, cu atât mai ușor.

Din această listă mi-a atras atenția gândirea critică. Și asta nu întâmplător.

Am primit zilele trecute un kit educațional numit ”Știu doar că nu știu nimic. Dar vreau să aflu?” care face parte din proiectul New Kids Of The Code (NKOTC o parafrază după una din trupele mele preferate in adolescență) realizat în cadrul programului AltViitor powered by Microsoft. Mare răbdare de jocuri nu am eu chiar tot timpul, dar m-a întrigat la acesta întrebarea din titlul: ”Dar vreau să aflu?„

De ce nu aș vrea? L-am deschis și am pus mâna pe primul obiect care mi-a sărit în ochi din interiorul cutiei. O cărticică intitulată Să facem deosebiri. Am început să citesc introducerea care te învață modurile prin care poți stabili asemănarea între anumite obiecte.

Ha, mi-am spus, cum să nu știu eu cum să fac o asemănare între obiecte? Dar pe măsură ce am citit indicațiile, am realizat că erau anumite aspecte pe care nici prin cap nu mi-ar fi trecut să le iau în calcul.  Și m-am apucat de cotrobăit mai departe prin cutie. Cum facem deosebiri?, Să argumentăm împreună, Să facem analogii, Să ne antrenăm memoria și Să acumulăm cunoștințe despre Uniunea Europeană. Toate acestea erau jocuri educaționale care au menirea de a dezvolta gândirea critică a copilului de 10 ani.

În doar 15 minute mi-am dat seama că și unui adult îi este util ceea ce se poate învăța din acel kit – abilități care nu-mi fuseseră antrenate niciodată la școală.

I-am convins seara și pe băieții mei să ne jucăm. Am copii, la fel ca și voi probabil, încăpățânați și refractari la ”jocuri de copii”, dar după ce am făcut primul ”exercițiu” au rămas prinși.

Ce m-a bucurat enorm a fost constatarea că au o gândire foarte deschisă, foarte out of the box. Și știu sigur că este o abilitate care îi va ajuta mult în viață.

Jocul nu se poate cumpăra. El este instrumentul central al unui proiect educational dezvoltat de Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesională Step by Step (https://www.stepbystep.ro/programe/new-kids-of-the-code/  ) si finanțat de Microsoft Romania. În etapa pilot a proiectului sunt 8 școli din București și din țară, dar el poate fi extins la cererea școlilor sau a învățătorilor. Jocul nu se utilizează la intâmplare. Ca să dobândești competențele pe care el te ajută să le antrenezi, este nevoie mai întîi ca învățătorul copiilor tăi să treacă printr-un program de formare. Programul de formare, acreditat de Ministerul Educației, este gratuit și acordă 10 credite transferabile profesorului.  El este util și la clasă dar poate fi utilizat apoi și acasă.

Și așa m-am apucat să cercetez mai mult și să încerc să aflu care este treaba cu gândirea critică și cum poate fi ea dezvoltată la copii.

Ce este gândirea critică?

Gândirea critică este abilitatea de a gândi clar și rațional despre ceea ce ai de făcut sau despre cum sa-ți formezi o opinie sau să argumentezi o idee.

Aceasta nu se bazează pe acumularea de informație, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația. O persoană care stăpânește gândirea critică ar trebui să aibă capacitatea de a:

  • identifica, înțelege și realiza conexiuni logice între idei și argumente proprii,
  • detecta greșeli de raționament în argumente și prezentări,
  • rezolva probleme cu grad sporit de dificultate,
  • înțelege relevanța și importanța unor idei,
  • identifica contextul și implicațiile unui argument sau ale unei idei,
  • identifica construcțiile logice și înțelege justificările din spatele unor opinii, argumente sau credințe
  • construi argumente și idei noi pe baza celor acumulate până la momentul actual
  • distinge între fapte, opinii și judecăți de valoare

O persoană cu o memorie bună și care știe o grămadă de lucruri, nu este neapărat un bun gânditor critic. Un bun gânditor critic este acela care poate înțelege consecințele cunoașterii sale, poate să își utilizeze cunoștințele pentru a rezolva probleme și știe cum să caute surse relevante de informare.

Pe scurt, gândirea critică este cea pe care ar trebui să o folosim ca să luăm decizii corecte. Și este ceea ce ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri să facă încă de mici.

Cum îi învățăm pe copiii noștri să gândească critic?

Dacă sistemul de învățământ convențional nu susține așa ceva în școli și dacă nu ai copilul înscris într-un sistem de învățământ alternativ, atunci tu, părintele, ai posibilitatea de a-l determina pe copilul  tău să gândească corect. O bună ocazie poate și pentru tine să vezi noi abordări ale unor probleme.

Iată 8 modalități la care poți apela:

  1. Oferă-i oportunități de joacă. Experimentarea într-un cadru informal a modului în care funcționează lucrurile dezvoltă gândirea critică. În timpul jocului copiii învață ce înseamnă raportul cauză – efect.
  2. Fă pauză și așteaptă. Oferă-i copilului tău timp de gândire atunci când încearcă să găsească o soluție. Numără în gând până la 60, lasă-l să analizeze problema înainte ca tu să vorbești și să-i oferi o soluție. Astfel va avea posibilitatea să își rafineze răspunsul și nu va spune ce-i trece primul lucru prin cap.
  3. Pune întrebări deschise. În loc să-i oferi un răspuns în clipa în care te întreabă ceva, alege să îi pui o întrebare ajutătoare de genul Dar tu cum vezi problema? Ce idei ai? Ce crezi că se întâmplă? Respectă-i răspunsurile mai degrabă decât să-i spui că nu este corect. Este un punct de vedere interesant. Spune-mi de ce ai gândit așa? sunt varinate de feedback pentru el. Folosește formulări de genul Tu cum ai rezolva problema aceasta? sau De unde ți-ai lua informațiile pentru a o rezolva?
  4. Ajută-i copilul să dezvolte ipoteze. Un pas strategic către dezvoltarea gândirii critice este identificarea momentelor din timpul jocului în care să formeze ipoteze. Încearcă să-l întrebi pe copil Ce crezi că se va întâmpla dacă facem așa? Hai să ne imaginăm cum vor decurge lucrurile mai departe.
  5. Încurajează-i gândirea diferită. Lăsându-l să gândească liber și diferit, îl stimulezi să identifice moduri creative de a rezolva unele probleme. Întreabă-l de exemplu Ce alte idei am mai putea încerca? Hai să ne gândim și la alte variante de soluții.
  6. Învață-l să își clarifice ideile. Spune-i copilului tău că este uneori necesar să ceară mai multe informații și exemple atunci când nu înțelege ceva. Copilul trebuie să știe că este în regulă să recunoască atunci când este confuz și să ceară clarificări.
  7. Învață-l să fie precis și să verifice dacă o informație este adevărată sau corectă.
  8. Arată-i importanța corectitudinii. Stimulează-i empatia în procesul de gândire. Învață-l să acorde atenție persoanelor din jurul său înainte de trage concluzii.

Toți acești pași nu sunt deloc greu de pus în aplicare în interacțiunea cu copilul. Trebuie doar să îți propui să schimbi și tu modul în care relaționezi cu copilul tău și vei constata o calitate crescută a relației voastre.

Succes!

***

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Do learn