Connect
To Top

Cu copiii și… cum te descurci cu rivalitatea dintre frați

Acum ceva vreme am scris un articol despre 7 lucruri de care să ții cont ca mamă de băiat și se pare că am atins un ”punct sensibil”. Am remarcat că  a avut ecou, v-a plăcut și m-a bucurat să citesc experiențele voastre dar și punctele voastre de vedere. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama că mai am de multă vreme un subiect pe lista de to do. 🙂 Cum se înțeleg frații între ei?  Eheee, e ceva de povestit pe tema asta.

De-a lungul anilor, am învățat câte ceva despre acest tip de relație.

Pe de o parte pentru am și eu un frate, pe care îl iubesc și de care sunt destul de apropiată (tot timpul e loc și de mai bine), dar cu care am avut conflicte foarte dure. Încă mai avem. Dar maturizarea vine și cu un soi de înțelepciune care te face să fii mai dispus către concesii… Totuși cu mintea pe care o am acum realizez că unele dintre certurile mele cu frate-miu au fost mai grave decât ar fi fost cazul din cauză că ai mei nu au gestionat corect anumite situații. Nu dau vina pe ei, la momentul respectiv parentingul se făcea mai mult din instinct. Accesul la informație nu se compara cu cel din anul de grație 2018. Dar noi îl avem și îl putem accesa pentru a face lucrurile altfel

Pe de altă parte, pentru că sunt mamă a doi băieți și, chiar dacă acum au crescut și au început să se înțeleagă tot mai bine, nu a fost întotdeauna așa. Conflictele dintre frați sunt inevitabile. Tot timpul jucăria celuilalt, chiar dacă este identică, va fi mai bună, mai frumoasă… Ba unul, ba altul se consideră nedreptățit. Fiecăruia i se pare că îl iubești mai mult pe celălalt.  Iar tu ești responsabil/ă să gestionezi situația. Sună cunoscut? Știu, certurile lor te consumă îngrozitor, te amărăsc, și ai vrea să găsești soluția miraculoasă. De la bun început îți voi spune că eu nu am găsit-o. Probabil că nici nu există. Dar există câteva trucuri care să facă conflictele mai ușor de depășit sau uneori chiar de evitat.

Tocmai din acest motiv, am pus cap la cap toate concluziile experiențelor mele și le-am împachetat în acest material – poate îi va fi cuiva util la un moment dat. 😀

Creează o legătură încă dinainte ca cel de-al doilea copil să fie născut.

Pentru niciun copil nu este tocmai o bucurie să se trezească peste noapte cu încă o persoană pe cap, mai ales dacă e vorba de una care tinde să le acapareze părinților toată atenția. Oricât de mic ar fi, pregătește-l pentru venirea pe lume a frățiorului sau a surioarei – copiii înțeleg mai multe decât credem noi. Eu i-am explicat lui Marc că va avea un nou partener de joacă și i-am vorbit despre toate lucrurile grozave pe care le va putea face cu fratele său mai mic, astfel încât să nu-l privească pe Eric cu reticență.

Implică-l pe cel mai mare în procesul de creștere al celui mic.

Copiilor le face mare plăcere să ajute la „treburi”, așa că nu îl îndepărta pe cel mai mare atunci când te ocupi de celălalt. Știu, chestia asta este valabilă într-o mai mare proporție la fete dar nici băieții nu trebuie scoși total din schemă. Dacă nu-i vei acorda atenție, se va simți exclus și, bineînțeles, va căpăta un soi de invidie pe cel mic (această invidie oricum există dar ea nu trebuie lăastă să capete proporții), își va imagina că sigur acel nou personaj din familie îl va îndepărta pe el de părinți. Chiar dacă diferența dintre ei e foarte mică (3, 4 ani să zicem), tot îl poți implica și pe cel mare în îngrijirea mezinului.  Spre exemplu, roagă-l să-l mângăie, să-i distragă atenția mezinului, să-i cânte sau să-i spună povești cât tu îl îmbraci sau îi faci baie.

Stai de vorbă cu fiecare despre sentimentele și emoțiile care îl încearcă.

Oricât ai încerca tu să îi apropii, tot vor apărea și animozități la un moment dat, animozități și conflicte pe care nu ai cum să le eviți. Tocmai de-asta e esențial să stai de vorbă cu fiecare în parte și să afli ce l-a supărat, ce l-a derajat atât de tare, iar apoi explică-i că îi iubești pe amândoi și că în niciun caz nu e unul mai presus de celălalt. Dacă se ceartă, află punctul de vedere al fiecăruia, dar nu lua partea unuia singur, ci propune-le soluții pentru a depăși împreună conflictul.

Evită comparațiile!

Fratele tău a mâncat tot din farfurie”, „De ce nu poți avea și tu notele surorii tale?”, „El e cuminte, tu nu poți fi la fel?” – iată doar trei exemple de replici pe care noi fără să ne dăm seama avem tendința de a le utiliza dar care îi pot afecta pe copii mai mult decât îți imaginezi. Sunt cuvinte care îi vor cauza un complex de inferioritate în raport cu sora sau fratele său și care îl vor face să se întoarcă împotriva ta.

În schimb, încearcă să le încurajezi individualitatea, să obervi diferențele dintre ei și să le apreciezi calitățile. Poate că unul e bun la mate, iar celălalt joacă excelent tenis. Sau chiar gătește mai bine decât tine. Pasiunile sunt vitale pentru un om, așa că ai grijă să le arăți mereu copiilor că îi susții în a face ceea ce își doresc.

Organizează activități împreună cu ei.

Colorați, gătiți, dansați, cântați, mergeți la joacă în parc: e foarte important ca ei să vadă încă de când sunt foarte mici că pot colabora și că nu este o competiție între ei. Sigur, e mai dificil să organizezi activități atunci când unul dintre ei este bebeluș, dar chiar și așa îi poți aduna la un loc și le poți citi povești sau vă puteți uita împreună pe cărți cu imagini vesele.

Învață-i să ierte și să-și ceară iertare.

Treaba asta îi va ajuta atât în relația lor viitoare, cât și în relația cu ceilalți oameni. În copilărie, conflictele apar și din cauza unei jucării luate pe furiș, pfai, să vedeți de câte drame de-astea am avut eu parte! În astfel de situații, îți propun să îi pui pe amândoi față în față și să îi provoci să spună fiecare de ce a reacționat cum a reacționat. Îi va ajuta și pe ei foarte mult să facă că niciunul nu a avut intenții rele. La final, roagă-i și chiar insistă să își ceară iertare și să găsească împreună o soluție ca astfel de situații să nu se repete.

Și voi divaga un strop dar a spune ”îmi cer scuze” și ”îmi cer iertare” sunt două sintagme la care poporul român stă foarte prost. Ai observat de cât de puțină lume sunt grăite? Bănuiesc că asta vine și din educație așa că hai să punem împreună umărul la educarea viitoarei generații într-un spirit firesc.

Să continuăm…

Învață-i că vor fi întotdeauna împreună și că trebuie să se sprijine reciproc.

Cred că e grozav să știi că ai un frate pe care te poți baza, că e acolo o persoană care te va susține necondiționat. Mă bucur și eu de experiența asta și văd în jurul meu tot timpul oameni care sunt recunoscători că au un frate sau o soră cu care se înțeleg atât de bine. Și exact asta încerc să le transmit băieților mei: că e grozav că sunt independenți și se descurcă excelent și pe cont propriu, dar că, atunci când este cazul, este obligatoriu să fie unul aproape de celălalt.

Lasă-i să se mai și certe.

Da, acest sfat se bate cap în cap cu cele scrise mai sus dar, când sunt mai mari, de multe ori fix asta este soluția. Vor veni la tine ca să faci dreptate, te vor enerva, vă veți certa cu toții și nu se rezolva nimic. Ba chiar conflictul are toate șansele să escaladeze. Așa că la un moment dat le-am zis că nu mă interesează motivul cerții lor. M-am retras și m-am făcut că nu aud nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Și, surprizăăăă!! După nu foarte mult timp s-au liniștit și totul a decurs ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

***

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind