Connect
To Top

(Cu) copiii… si prietenii lor nepotriviti!

Inca imi amintesc cat de nemultumita era cateodata mama de unele dintre prietenele mele. Si imi zicea ca sunt fie rautacioase si invidioase, fie ca ma las influentata de ele intr-o directie gresita. Evident, eu ii aduceam tone de argumente care sa dovedeasca exact contrariul a ceea ce imi spunea ea, cu toate ca, deep down inside, simteam ca are oarecum dreptate. Stiam si stiu in continuare exact ce sa astept de la fiecare dintre prieteniile si amicitiile mele. Si aleg sa accept anumiti oameni pentru anumite calitati ale lor. Iar daca modul in care se comporta cu mine devine neplacut si de neacceptat, am varianta de a-i spune omului respectiv ce ma deranjeaza sau de a incheia relatia.

Si cum viata te pune deseori, din coincidenta sau nu, sa experimentezi acele situatii si din perspectiva cealalta, in cazul meu, cea a parintelui, iata cum sunt eu preocupata, de ceva vreme, de prietenii copiilor mei.

Bineinteles, ca orice mama normala la cap :), consider ca am copii buni si destepti. Ai mei chiar sunt! 🙂 🙂 🙂  Si mi se pare ca fiecare dintre baieti are in jurul lui prieteni care nu se ridica la nivelul lui (cel putin din punctul meu de vedere) sau pe care pur si simplu ii consider eu nepotriviti.

In perioada scolii generale, contactul social devine esential pentru copii. Imi aduc aminte ce dimensiuni capatau relatiile, deoarece asigurau accesul intr-un anumit grup, pe baza unor interese, gusturi si secrete comune.

Fie nu-mi place X pentru ca instiga la prostii (al meu nu ar face altfel sub nicio forma nebuniile alea – yeah, right!), fie ca Y este invidios pe el si ca recurge la rautati de tipul “Ce oribil este tricoul tau! Eu nu l-as imbraca niciodata!”, “Faci baschet? Asta e un sport pentru fraieri!”, “Ti-a confiscat mama ta mobilul? Spune-i ca nu are dreptul sa faca asta!” Iar exemplele pot continua pana maine seara!

Si acum, lasand gluma la o parte, de foarte multe ori, parintii intuiesc situatiile de genul acesta in mod corect. Si se naste inevitabil intrebarea: e corect sau nu sa ne bagam in relatiile copiilor nostri? Incercam sau nu sa ii separam de prietenii lor nepotriviti? Daca da, atunci care este limita?

Cand devin prieteniile cu adevarat importante?

Dupa o anumita varsta, in centrul vietii copiilor nu mai sunt parintii, ci prietenii lor. Si este o situatie cu care parintii trebuie sa se acomodeze. Noua, parintilor implicati, ne sunt puse din plin la incercare delicatetea si intelegerea fenomenului. (Doamne ce bine suna teoria!!)

Pune intrebarile in asa fel incat sa-si dea chiar ei raspunsurile. Invata-l sa-si foloseasca mintea si discernamantul.

In perioada scolii generale, contactul social devine esential pentru copii. Imi aduc aminte ce dimensiuni capatau relatiile, deoarece asigurau accesul intr-un anumit grup, pe baza unor interese, gusturi si secrete comune. La aceasta varsta, prieteniile care se leaga sunt de durata mai lunga. Am remarcat, de exemplu, ca fiul meu cel mic are aproape acelasi grup de prieteni ca acum 5 ani. Fac schimb de diverse obiecte, impart dulciurile, discuta despre teme si se sprijina in anumite conflicte. Astea ar fi, desigur, aspectele frumoase. Cele mai putin frumoase apar atunci cand fac in grup cate o prostie, a carei idee provine de la unul dintre membrii grupului. Tot timpul de la acelasi poznas. Ce facem atunci? Ne bagam? Este corect sa spunem ca X este de vina?

Pe cat posibil pastreaza neutralitatea.

Specialistii spun ca nu este indicat sa evaluezi prietenii copilului tau si ca trebuie sa ii acorzi lui incredere. Daca vor fi pedepsiti de profesoara pentru nu stiu ce boacana, cred ca este chiar o lectie binemeritata. Insa atunci cand remarci ca ceva nu e in regula cu copilul tau, cand nu ii merge bine o perioada de timp, te poti implica.

Eu mi-am atentionat de fiecare data copiii atunci cand am considerat ca sunt in pericol fizic, daca se iau dupa unul sau altul. Am incercat sa vorbesc cu ei, sa aflu care este logica si motivatia lor de a asculta sugestiile unui prieten.

Contactul cu persoanele nepotrivite este parte din maturizare.

In schimb, atunci cand s-au certat cu prietenii lor, am ramas pe o pozitie neutra si am cautat sa aflu detalii. Am pus intrebarile in asa fel incat sa isi dea chiar ei propriile raspunsuri. Si, de multe ori, a functionat. Cred cu tarie ca un copil care primeste o anumita educatie, va avea instinctiv un discernamant corect. Sotul meu are o vorba pe care le-o spune constant, precum picatura chinezeasca: “Foloseste-ti mintea! Utilizeaza-ti propriul discernamant, nu te lasa influentat de cei din jur!” Si, realmente, functioneaza de multe ori.

Tipuri de prietenie si semnele unei false prietenii

Citeam undeva ca exista doua tipuri de prietenie.

  • Prietenia in oglinda, in care sunt doi copii asemanatori, care se sustin reciproc dar care si rivalizeaza.
  • Prietenia complementara, in care sunt implicati doi copii diferiti, cateodata de varste diferite, fiecare cu rolul sau bine definit. (Cu) copiii… si prietenii lor nepotriviti!

Si mai exista, bineinteles, falsele prietenii. Daca este cel mai bun elev din clasa sau cel mai manierat, nu reprezinta o garantie ca acel copil va fi si cel mai potrivit prieten pentru copilul tau. Semnale care pot indica faptul ca ai copilul intr-o companie gresita sunt:

  • dispozitia proasta de mai multa vreme;
  • interiorizarea exagerata;
  • cazurile in care se plange ca trebuie sa faca tot timpul ce zice X sau Y.

Cand devine critica situatia?

Bataia, injuraturile, comportamentul extrem si, desigur, cel mai mare pericol, drogurile sunt situatii pe care nu le poti trece cu vederea. Si nici nu cred ca este bine sa ne culcam pe o ureche, gandindu-ne ca stie copilul ce face (a se citit adolescentul, caci vorbim deja de o varsta mai mare). Ca avem incredere oarba in el. Nici sanctiunile drastice nu cred ca sunt o solutie. In schimb, dialogul poate fi o arma deosebit de eficienta, cu atat mai mult cand se creaza o echipa intre cei doi parinti. Iar daca nu stim cum sa o utilizam, putem tot timpul sa cautam specialisti care ne pot indruma.

Nu este usor sa formezi un copil, dar, in mod sigur, nu este o misiune imposibila, mai ales daca esti deschis, rezonabil si, cel mai important, atent!

Stim bine, chiar noi ca adulti, ca exista o gramada de oameni cu care nu ne potrivim, care ne folosesc in interes pur personal si pentru care binele nostru este irelevant. Pana la urma, nu traim intr-o lume ideala, numai cu oameni “frumosi”. 🙂 Si riscul de a da peste “prieteni nepotriviti” este existent pe parcursul intregii vieti. Dar chiar si astfel de experiente fac parte din procesul de maturizare al fiecarui individ.

In concluzie, cred ca o relatie este buna pentru copilul meu daca il vad vesel, daca este dispus sa discute cu noi despre prietenii lui, daca este el insusi. Si mai cred ca totul se rezuma la echilibrul dintre sfaturile noastre, ca parinti, si deciziile lor proprii. Nu este usor sa formezi un copil, dar, in mod sigur, nu este o misiune imposibila, mai ales daca esti deschis, rezonabil si, cel mai important, atent!

La voi care este situatia? Sunteti multumiti de prietenii copiilor vostri? Sau, de ce nu, puteti vedea realist daca copilul vostru este capul prostiilor? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind