Connect
To Top

Cu copiii… si provocarile mamelor 2.0.

Nu stiu altii cum procedeaza, dar eu ma distrez teribil cu baietii mei! Sigur, incerc sa fiu si serioasa din cand in cand, mai ales cand imi trantesc o perla numai buna de pus la colectie (chiar as pune de un volum frumusel cu intelepciunile lui Marc si Eric). In cea mai mare parte a timpului insa, ma tot minunez de cum gandesc, cum reusesc sa ma “inchida” cu cate o replica si, in special, de cum au crescut atat de repede!

Sa fii mama nu era nici pana acum o misiune usoara, dar parca in 2017 a crescut nivelul. Copiii au acum o sumedenie de informatii la doua click-uri distanta si, daca nu incercam si noi sa fim la curent cu tehnologie si cu ce se intampla in vietile lor, avem de pierdut pe termen lung. Atat noi, parintii, cat si ei, copiii.

Oricat de obositi, nervosi sau ocupati am fi, atentia pe care le-o acordam copiilor nostri ar trebui sa fie una dintre prioritatile noastre. Saptamana trecuta, am avut vreo doua zile pline de intalniri, asa ca am fost in permanenta pe drumuri. Si ca provocarea sa fie si mai si, fiu-meu cel mai mare, Marc, s-a gandit sa isi traiasca dramele adolescentine fix atunci. Intr-una dintre zile, in decursul unei ore si jumatate, m-a sunat de 5 ori!!! De 5 ori sa imi spuna exact acelasi lucru:Mama, mi-am uitat foaia pentru excursie acasa si am nevoie de ea pana la 12 si trebuie sa mi-o aduci, mama, chiar am nevoie de ea, sun-o tu pe doamna sa ii spui ca o sa vii sa o aduci, mama, chiar imi trebuie urgent, vii sa mi-o aduci?”

Puteam alege sa ma enervez, dar ce rost ar fi avut? As fi pierdut timpul aiurea, telefonul ar fi sunat in permanenta si foaia ar fi ramas acolo… uitata intr-un colt de dormitor.

Imi pare rau ca nu pot reproduce in scris debitul verbal, dar va spun ca nu stiu daca a respirat vreo clipa cat si-a expus cazul, timp in care eu incercam sa ii pun pauza ca sa inteleg mai exact ce doreste. Dupa ce i-am explicat ca o sa ii aduc foaia si ca nu pot vorbi prea mult, pentru ca era intr-o intalnire, a revenit cu inca patru telefoane. Discursul a fost acelasi, fara punct, fara virgula, fara pauza de respiratie! Transa in adevaratul sens al cuvantului, domnule! Si vorba aia, cum sa ma enervez, cum sa imi las eu copilul sa se framante, sa fiarba in suc propriu din cauza unei foi? M-am urcat frumusel in masina si m-am intors acasa sa iau foaia si sa o livrez rapid, chiar daca in mai putin de jumatate de ora aveam o alta intalnire! Da, puteam alege sa ma enervez, dar ce rost ar fi avut? As fi pierdut timpul aiurea, telefonul ar fi sunat in permanenta si foaia ar fi ramas acolo… uitata intr-un colt de dormitor.

Si sa va mai spun de experimentele lui Eric? In urma cu cateva saptamani, m-a anuntat foarte solemn ca vine cu doua fete acasa pentru a face un proiect. Un proiect ce a implicat niste detergent si alte substante dubioase care au ajuns pe covorul meu… Dar hei, cum sa le stric eu distractia copiilor? Si-n plus, colegele lui Eric au fost mult prea simpatice si chiar sper ca vor mai avea de facut experimente impreuna, pentru ca m-am amuzat copios cu ele (cu baietii sunt mereu in inferioritate numerica, asa ca ma bucur de toate ocaziile in care se echilibreaza balanta).

Si oare sa va mai spun si filosofiile lor de viata? In unele seri, ma asez si eu frumos la calculator sa scriu un material. Si vine Marc cu chef de vorba. Si ma entuziasmez, wow, super, hai ca ma opresc din scris, vrea copilul sa povestim, cum sa nu, ce bucurie! Si ma duce el cu zaharelul asa vreo cinci minute, dupa care, complet nonsalant, o arunca pe-aia cu “bine, mie mi-ar trebui si un telefon nou ca sa…” Wait… what? Cand am ajuns de la ce a facut X la scoala la ora de biologie la… un nou telefon? Alteori vine la mine cu studii… cel care mi-a placut cel mai mult a fost cel care spunea ca la fiecare 30 de minute, trebuie o pauza de 10 minute de relaxare. 10 minute de relaxare in care as putea sa ma uit de un nou telefon pentru el, evident! 🙂

Cred ca asta e marea provocare a secolului nostru. Sa ramanem conectati. Dar nu din punct de vedere tehnologic.

Cel mic este tare profund. Mai ales cand combate literatura. Nu vede sensul de a invata o poezie “par coeur” si daca poate sa chiuleasca de la scoala, o face cu cea mai mare placere. Sa va povestesc ca ma tatoneaza saptamanal cu posibilitatea de a face home-schooling ? Vrea sa stie cam cat costa, cam cate ore pe zi inseamna, cine ar putea fi profesorii… cred ca are niste planuri pe care a inceput deja sa le puna in aplicare. Hmmm…

Amandoi insa imi fac fiecare zi mai frumoasa. Chiar si pe acelea in care imi testeaza graaav limitele. Ma bucur ca le sunt mama si prietena in acelasi timp. Ca invatam unii de la altii tot timpul si ca putem vorbi deschis despre orice, de la balena albastra si pericolele internetului (despre care am povestit si aici), la fete si relatii. Ca desi avem zilnic atatea lucruri de facut (zicem de noi ca suntem ocupati, dar si copiii au o gramada de responsabilitati si “motive de stres”), tot ne facem timp sa stam impreuna toti patru la povesti.

Si cred ca asta e marea provocare a secolului nostru. Sa ramanem conectati. Dar nu din punct de vedere tehnologic. Sa ne pastram calmul si linistea, sa povestim si, mai ales, sa ascultam, sa acordam atentie chiar daca totul se petrece in viteza si e greu sa tinem pasul. Sa le acordam atentie copiilor nostri, dar si noua, pentru ca stiti ce se spune… happy mom, happy kids! Si sa incercam, pe cat posibil, sa ne pastram ZENUL in mijlocul HAOSULUI! Este atat de important!

Voi reusiti? Cum?

Foto: Alexandra Sandu (cea cu noi trei este poza mea preferata of all time)

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in She doer