Connect
To Top

Cum să găseşti bilete de avion la preţuri accesibile?

Când copiii nu mai sunt tocmai copii, prețul unui bilet de avion este cât se poate de întreg. Deci să achiziționezi 4 bilete o dată nu este ceva tocmai la îndemână. Și chiar dacă reușesc de multe ori să fac planurile de vacanță din timp, ca totul să fie mai accesibil, deseori rămân cu senzația că puteam chiar mai bine. Și asta din simplu motiv că văd și aud în jurul meu oameni care reușesc cumva să facă niște super dealuri la acest capitol. Cum găsești așadar bilete de avion la prețuri accesibile? SE poate așa ceva cu adevărat? Să vedem.

Ştiu persoane care se laudă că zboară cu 10 euro prin Europa sau care dau mai puţin de 500 de euro pentru bilete dus-întors spre şi de la New York, motiv pentru care m-am apucat să caut și eu, să verific legendele urbane de acest tip, şi să aflu cele mai bune trucuri şi secrete din spatele acestor preţuri-minune. Le-am adunat pe cele mai utile în rândurile de mai jos, un ghid DOER pentru a prinde bilete de avion ieftine și a te bucura de o vacanţă de calitate cu buget redus.

Identifică acele companii aeriene care oferă zboruri către destinaţia ta

În Europa, lucrurile sunt destul de simple: ai numeroase oferte de zboruri low cost către aproape orice destinaţie. Setează-ţi alerte pentru newsletter şi oferte speciale, astfel încât să ştii exact când este perioada de promoţii la companiile aeriene vizate. Mai sunt şi cazuri, cum ar fi destinaţiile scandinave, când nu ai low cost sau chiar şi low costul e foarte scump. Ce faci într-o astfel de situaţie?

Cauţi cel mai apropiat oraş care are aeroport pe care aterizează şi o companie low cost şi vezi dacă poţi face o combinaţie de avion + avion sau shuttle/tren.

De exemplu, spre Copenhaga sunt slabe şansele de a găsi zboruri sub 150 de euro, asta ca să nu mai vorbesc că multe dintre ele implică cel puțin o escală.

O alternativă ar fi să urmăreşti zborurile low cost spre Malmő (Suedia), de unde poţi lua o maşină sau un tren pentru a ajunge în mai puţin de o oră în Copenhaga. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul destinaţiilor din Elveţia, de care rareori te poţi atinge. În schimb, verifică dacă nu cumva e mai rentabil să mergi spre Milano, Torino sau Lyon, oraşe mari, aflate aproape de Elveţia, cu aeroporturi pe care aterizează şi companii low cost.

Alege momentul potrivit pentru rezervare

Cu siguranţă ştii deja că există acel mit de a cumpăra biletele de avion CU MULT TIMP ÎNAINTE. Dar din ce am observat şi din ce am mai citit pe diferite forumuri şi bloguri, nu e rentabil nici să cumperi cu 8-10 luni înainte, dar nici în ultimul minut. Pentru destinaţiile europene, dacă iei biletele cam cu 2-3 luni înainte, ar trebui să poţi prinde o ofertă bună. De asemenea, caută mereu „ultimele bilete la acest preţ“ – sunt cele pe care le prinzi mereu la un preţ avantajos înainte de scumpire.

Pentru destinaţiile aflate pe alte continente, într-adevăr, ar fi o idee bună să te uiţi din timp, cu vreo 6 luni înainte (minimum). Şi să cauţi diferite combinaţii accesibile de zboruri: de exemplu, să pleci cu un low cost din România până în oraşul de tranzit, de unde iei zborul către destinaţia ta.

5 trucuri care te ajută să scapi de frica de avion

Cum şi când să cauţi zborurile

Dacă nu eşti presat de timp şi nu trebuie să faci o achiziţie directă acum, îţi poţi lua câteva zile/săptămâni în care să cauţi cele mai bune oferte la avion. Caută întotdeauna în modul Incognito, ca să nu te trezeşti cu preţurile umflate peste noapte după ce ai căutat zboruri spre o anumită destinaţie. Am aflat și eu recent despre această păcăleală a internetului…

Ca oră de rezervare, caută să achiziţionezi bilete după miezul nopţii, când lumea nu prea mai caută bilete de avion şi companiile reduc preţurile.

De asemenea, evită să iei biletele în perioada de vârf, în timpul unor festivaluri sau evenimente majore din zonele respective. Şi nici city break-urile de vineri până luni nu sunt mereu un plan bun. Programează-ţi măcar un zbor de joi sau miercuri, ca să reduci preţul. Şi fii flexibil în privinţa orelor de plecare: zborurile de seară sunt întotdeauna mai accesibile decât cele de dimineaţă, iar dacă sunt ok din punct de vedere logistic, n-ar fi rău să le iei în calcul.

Tu îți cunoști drepturile de pasager care călătorește cu avionul?

Profită de error fare

Am văzut treaba asta în special la zborurile spre State şi alte destinaţii îndepărate. Când se produce un error fare, adică o greşeală de preţ (produsă fie de introducerea greşită a unor cifre, fie de o eroare de conversie la valută), ai şanse mari să cumperi bilete de avion la preţuri aproape derizorii. Dar trebuie să fii pe fază, până se prind companiile de boroboaţa făcută.

Pentru asta, newletterele şi urmărirea unor pagini de Facebook ale platformelor de booking sunt esenţiale. Dacă îţi apare notificarea cu zborul dorit la un preţ bun, nu mai aştepta şi rezervă biletele.

Limitează numărul de bagaje

Ideea de light travel ar trebui privită cu mai multă atenţie şi aplicată mai des. Pentru că de multe ori, chiar dacă biletul de avion e disponibil la un preţ decent, adaugi bagajul la cală şi obţii un tarif astronomic. Personal am o problemă cu chestia asta… dar mă tratez.

Dacă pleci pentru câteva zile, un rucsac sau un troler mic ar trebui să fie îndeajuns. Pregăteşte-ţi de acasă câte un outfit pentru fiecare zi, rulează hainele şi împachetează smart, folosind recipiente mici, compartimente mici şi lucruri aşezate în straturi. Dacă plănuieşti o vacanţă mai lungă şi trebuie să iei bagaj la cală, încearcă să împarţi un troler mare cu încă o persoană (cu soţul, iubitul, mama, sora, prietena etc.). Investeşte într-un troler mai mare, cu o capacitate de minimum 24 de kilograme, şi foloseşte-l la călătoriile lungi.

Tu la ce alte trucuri recurgi pentru a economisi bani la bugetul de vacanţă?

Foto: Pixabay

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Do learn