Connect
To Top

Cum se face un aranjament floral în burete pentru începători

Îmi place mult să merg la evenimente de la care plec cu ceva. Și nu mă refer la vreun cadou, ci la ”ceva” ce am învățat nou. Așa mi s-a întâmplat recent cu ocazia lansării colecției Marks & Spencer toamnă/iarnă 2017. Desigur, scopul principal al evenimentului era popularizarea ținutelor de sezon: colorate, în trend și foarte cozy – mi-au plăcut și deja port din această colecție un trench de ploaie camel, pe care îl accesorizez cu un fular în carouri multicolore. Daaaar, în acea zi de marți, am fost încărcată cu multă energie pozitivă în urma unui workshop la care am învățat cum se face un aranjament floral în burete.

De florăria Maison Dadoo ai auzit? Dacă da, știi deja că fac niște aranjamente florale de vis. Dacă nu, atunci trebuie neapărat să le faci o vizită. Ei au fost specialiștii care ne-au pus un pic la treabă. Și uite așa s-a scurs mai mult de o oră în care am învățat să îmi exprim creativitatea cu ajutorul florilor.

Florile nu înseamnă doar decor. Ele aduc viață într-un spațiu, îți trezesc simțurile prin frumusețea loc și te vrăjesc cu unicitatea fiecăreia dintre ele. În plus, ele pot aduce bucurie și marchează diverse momente. Și pentru că uneori florile pot spune chiar o poveste pe care noi nu o putem exprima atât de frumos, am fost deschisă să învăț, ca un începător, cum se face un aranjament floral. Cine știe când voi vrea să impresionez… Și am constatat că nici nu este foarte greu din punct de vedere tehnic. Iar partea cu ”viziunea artistică” este până la urmă și o chestiune de talent, dar chiar și aici se poate învăța câte ceva.

Păi hai să vedem cum se procedează.

Ai nevoie de :

  • flori de sezon – le găsești la piața de flori. Când ajungi cu ele casă, taie-le 1 cm din tijă, în diagonală, și pune-le în apa călduță în care poți adăuga conservat special (le menține proaspete și ține la distanță bacteriile)
  • frunze
  • foarfecă specială și/sau cutter
  • vază
  • burete pentru aranjamente florale (îl găsești la florării) – înmuiat în apă cu ceva timp înainte, dar să nu băltească
  • bandă adezivă pentru flori
  • mănuși

Cum se procedează:

  1. Asigură-te că ai o bună perspectivă de jur împrejurul viitorului aranjament. Apoi pe măsură ce lucrezi la aranjament, nu uita să te retragi pentru un moment și să privești de la o ușoară depărtare.
  2. Curăță tijele florilor: taie țepii, taie toate frunzele.
  3. Stabilește dacă vrei să creezi un aranjament floral pe vertical sau pe orizontal. În funcție de această dorință vei alege o vază de un anumit format potrivit în care vei plasa buretele. În mod normal, dacă vrei ca aranjamentul tău să fie vertical, ține cont ca florile să aibă 1.5 din proporția vazei. Începe prin a amplasa florile mai mari în centru, pentru ca apoi să le înconjori cu cele mai mici. Dacă vrei să obții un aspect simetric, trebuie să tai cozile mai scurt pe măsură ce te apropii de exterior.
  4. Umple spațiile goale dintre flori cu diferite feluri de frunze (în funcție de sezon și de ceea ce vrei să obții ca aspect). Este important să nu rămână găuri și să nu se vadă buretele.
  5. Pentru aranjamentele înalte și înguste poți utiliza o bandă ca să ții tijele apropiate.

Îngrijirea aranjamentului floral

Dacă vrei să te bucuri cât mai mult timp de opera ta, e bine să faci și acești pași extrem de facili:

  1. Nu ține florile direct în bătaia soarelui și nici aproape de o sursă de căldură.
  2. Adaugă conservant special pentru flori în apa pe care o vei utiliza ca să uzi buretele.

Poate nu îți va ieși din prima un aranjament demn de revistele de decorațiuni, dar nu-i nimic. Savurează o activitate creativă care sigur, sigur îți va aduce bucurie, detașare de problemele curente și care îți va bucura privirea. Iar rezultatul țintit va veni în timp după un pic de practică.

Ce zici, încerci?

Foto: PR Marks & Spencer România

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Lifehacks