Now Reading
Cum te recuperezi după un weekend de exces culinar

Cum te recuperezi după un weekend de exces culinar

Cu toții am trecut cel puțin o dată printr-un astfel de exces culinar: un weekend de plăceri (ne)vinovate, cu pizza, paste, cartofi prăjiți, ciocolată, înghețată, prăjituri și lista „indecentă” poate continua. Un weekend pentru care luni dimineața te simți extrem de vinovat/ă, mai ales dacă te urci pe cântar și nu mai indică deloc ce trebuie.

În primul și în primul rând, sfatul meu este să renunți la sentimentul de vinovăție, pentru că nu te ajută cu nimic. De asemenea, nu face greșeala de a te înfometa sau de a trece la un detox drastic, numai cu sucuri, pentru că nu ai nevoie: ficatul tău deja se ocupă de procesul de cleansing. În plus, până la urmă, tot apare o petrecere, o aniversare, o nuntă sau o excursie în Italia, adică toate acestea sunt motive care justifică fără probleme un oarecare dezmăț culinar. Așa că, în loc să existe o dramă la mijloc, mai bine te concentrezi asupra restabilirii echilibrului alimentar. Cum? Am pregătit câteva trucuri în lista de mai jos.

Bea apă.

Din punctul meu de vedere, primul lucru pe care ar trebui să îl facă oricine atunci când se trezește este să bea un pahar cu apă. Poți adăuga și o felie de lămâie pentru un gust răcoritor și pentru stimularea digestiei. Iar după un weekend în care ți-ai satisfăcut toate poftele, ar  trebui să bei multă apă, pentru că, după atâția cartofi și atâtea prăjituri, excesul de sare și de zahăr ți-a lăsat organismul deshidratat. Bea apă cât mai des, o să-ți prindă bine!

Nu sări peste micul dejun.

După un weekend în care ai exagerat cu mâncarea, ai putea fi tentat/ă să sari peste câteva mese (micul dejun, în special), din dorința de a regla aportul caloric. Micul dejun chiar este cea mai importantă masă a zilei, mai ales după un weekend în care nu ai mâncat tocmai corespunzător. Alege un mic dejun ușor, de preferat bogat în proteine și fibre. Cerealele integrale și laptele sunt, de exemplu, o combinație foarte bună și sățioasă.

Fă sport.

Da, cu siguranță că nu este ceva ce îți dorești să auzi, dar chiar și așa, e important să îți reiei rutina sportivă imediat după un weekend greu din punct de vedere culinar. Cu cât amâni mai mult, cu atât mai dificil îți va fi să îți reintri în formă. Și-n plus, nu vrei ca toate caloriile alea să aibă timp să se depună, nu? Te vei simți mult mai bine după antrenament (endorfinele își vor intra în rol), mult mai light! Personal, aș recomanda ca nici un weekend să nu treacă fără mișcare. Eu alerg merg sâmbăta la Pilates, duminica alerg… sunt zilele în care nu este nevoie să fac totul pe fugă. Nici măcar alergatul nu e pe fugă… e mai lung.  🙂

Alege un prânz deștept.

Din nou, după un weekend de excese, trebuie să o iei mai ușor și să te asiguri că nu continui să mănânci alimente grele. Formula câștigătoare ar fi o carne slabă la grătar (pentru aportul de proteine) și ceva verdețuri (salată, broccoli spanac – au și antioxidanți care îți curăță organismul). Poți adăuga și carbohidrați, dar stai departe de cei rafinați. Alege mai degrabă ceva simplu: orez brun sau cartofi la cuptor. Altfel spus, ai grijă să îți prepari mâncarea fără adaosuri grele, fără sosuri, fără sare-n exces, fără zahăr.

Buddha Bowl: rețeta sănătoasă și sățioasă pentru serile cu prietenii și familia

Și nu uita de puterea fibrelor.

See Also

După un weekend plin de mâncare nesănătoasă, integrarea fibrelor în alimentație este esențială. Fibrele – care se găsesc în special în fructe, legume, cereale integrale – ajută procesul digestiv, reglează nivelul zahărului în sânge și contribuie la menținerea greutății.

Apă infuzată cu aromă de fructe: 5 rețete pentru energie și imunitate de încercat acasă

Cină ușoară.

Ei aici este secretul. Pe cât posibil încearcă să mănânci puțin spre foarte puțin seara. De exemplu o salată. Vei vedea cât de repede se văd efectele acestui obicei. 🙂

Foto: pixabay.com

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top