Connect
To Top

Cum te relaxezi în câteva minute după o zi stresantă la birou

Stresul este, cum să vă spun eu, o componentă inevitabilă a vieților noastre. 🙂 Da, chiar și eu, care militez mereu pentru o stare zen, mă stresez teribil în anumite momente, însă partea bună e că mie chiar îmi trece extrem de repede – așa este felul meu de a fi. Și cam asta ar trebui să facă toată lumea. Știu că sunt zile în care efectiv nu ai chef să faci nimic și, colac peste pupăză, mai apar tot felul de probleme la birou (și nu doar la birou) care te epuizează complet.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să îți strici complet ziua. Când vii acasă, treci la planul B. Planul B de relaxare în doar câteva minute!

  1. Deconectează-te.

Suntem în permanență conectați la tot felul de drame, chiar și ale unor persoane cu care nu avem absolut nicio legătură. Avem mereu un telefon în mână și în felul ăsta ajungem să tragem cu ochiul și în viața altora. Ei bine, când ajungi acasă, ma ales după o zi epuizantă, chiar nu mai ai nevoie de problemele și nervii altora!

Oprește-ți notificările la mail, la Facebook, la Instagram, la tot ce se poate! De fapt, închide-ți cu totul telefonul, ce rost mai are să îl ții deschis? Tu ai nevoie de liniște, nu de oameni care te deranjează cu solicitările lor (peste program), care își afișează ostentativ fericirea sau, dimpotrivă, tristețea în social media, sau de care pur și simplu nu ai niciun chef în momentele alea.

  1. Meditează.

Sănătatea noastră mentală este un subiect căruia i se acordă tot mai multă atenție. Și pe bună dreptate, sunt prea mulți oameni stresați, oameni care efectiv își distrug propria fericire și sănătate pentru că se consumă din cauza tuturor mărunțișurilor. Și da, chiar și această auto-distrugere este o alegere! Așa că alege să îți fie bine, să iei o pauză și să te ocupi exclusiv de tine.

Meditația este o metodă testată care te ajută să reduci stresul, să îți gestionezi emoțiile și anxietatea și să te liniștești într-un timp relativ scurt. Așază-te pe canapea sau în colțul tău favorit din cameră și concentrează-te câteva minute doar asupra respirației tale. Inspiră, expiră, eliberează-te de toate gândurile și lasă-ți mintea să plutească în derivă pentru o vreme. După un astfel de exercițiu, vei privi lucrurile, chiar și pe acelea foarte grave, ce par fără rezolvare, cu alți ochi.

Și ca să nu subminez de tot rolul tehnologiei în procesul de relaxare, o să îți recomand și două aplicații de meditație: The Mindfullness App și Sattva.

  1. Ascultă muzică.

Muzica poate avea un efect terapeutic incredibil, un playlist cool e salvator în multe situații. La mine funcționează fa-bu-los! Dacă nu ai avut o zi tocmai grozavă, pune Chopin, Mozart sau Beethoven (de ceva vreme ascult Radio Muzical – face minuni!!) sau o baladă rock (recomand din suflet VH1 Classic – LOOOVEEE it! – dar până la urmă fiecare după preferințe, gusturile nu se discută) și uită de toate grijile!

  1. Fă exerciții.

După o tură de alergare prin parc, un joc de baschet sau un antrenament la sală, nivelul serotoninei, hormonul fericirii, va fi la cote maxime. Și da, starea ta se va îmbunătăți instantaneu!

  1. Urmărește un film/serial.

Cred că sunt șanse mari ca Netflix să devină în viitorul apropiat o metodă de terapie oficială, pentru că, zău așa, un maraton de seriale care te țin în permanență în priză chiar te face să uiți de probleme.  Iar dacă e să alegi un film, mergi pe o comedie, chiar și una proastă… nu ai nevoie în acest moment de drame sau thrillere prea încâlcite.

  1. Apucă-te de un meșteșug sau învață un lucru nou, captivant.

Pe mine mă super-relaxează să fac coliere, să pun eu acolo, piatră cu piatră, pas cu pas, și să iasă ceva frumos la final (din păcate, nu am prea mult timp la dispoziție să fac asta, dar promit să mă organizez mai bine în perioada următoare :D). Și am auzit că ajută să și împletești (știu oameni care au învățat să împletească brățări simpatice foc de pe net), să faci origami sau să pictezi sau colorezi.

Găsește o activitate care îți face plăcere și acordă-i măcar jumătate de oră în fiecare zi. Te va ajuta să te concentrezi asupra sa, uitând de restul grijilor, iar în felul acesta te vei destinde după o zi încărcată.

Foto: pixabay.com

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind