Connect
To Top

Despre ordine și disciplină în camera copilului… și nu numai.

Pentru câți dintre noi sună cam prea nemțește titlul? Pentru câți dintre copiii noștri? În epoca libertății prost înțelese, “absolute”, cred că cele două cuvinte, ordine și disciplină, ar fi bine să facă parte din vocabularul nostru. Zilnic. Măcar într-o anumită măsură.

Îmi amintesc, cu mare plăcere, cât de mult iubeam să am biroul curat și aranjat. Era spațiul meu, și doar al meu, în care nimeni altcineva nu avea ce caută: era ceva ce făceam de la mine putere, fără să fiu obligată. Probabil datorită adevărului clișeizat că fetițele sunt mai ordoanate ca băieții (da, știu, am văzut și eu o grămadă de fete dezordonate), structurii mele psihice (deh, așa sunt Capricornii, ordonați! sic) dar, cu siguranță, și eforturilor depuse de părinți, de a ne impune ordine și disciplină în viață; și da, ordinea începe din… dulap, de după ușile închise.

Ordine sau dezordine? Asta este întrebarea! 🙂

Camera dezordonată a copiilor este în multe familii, inclusiv la noi, un motiv de discuții, câteodată aprinse. Mai ales în weekend, când copiii stau destul de mult prin casă… Mie-mi place să am ordine în jurul meu, așa mă pot relaxa și mă pot concentra. Pentru copii însă, ordinea mea pare a nu reprezenta un mare interes. Ba chiar din contră, e un stres pentru ei. Cel puțin deocamdată. Dar mă liniștesc la gândul că un copil care crește într-o familie ordonată și curată, va ajunge inevitabil să își dorească un cămin similar. Cel puțin așa susțin specialiștii… englezi 🙂 – ei oricum au multe studii și teorii.

Cum învățăm un copil să strângă, atunci când el se simte bine în acel haos? Cred că suntem conștienți că fiecare vârstă este diferită și că nu poți avea aceleași așteptări de la un copil de grădiniță și de la unul de liceu. Tocmai de aceea există anumite metode de a motiva copilul să strângă după el, adecvate fiecărei etape de viață.

După ce am avut momente de disperare chiar, în perioada preșcoalara a copiilor mei, am înțeles, într-un final, că un copil mic nu poate face ordine în camera lui. Punct.

Pentru că la acea vârstă nu înțelege conceptul de ordine. Bun, prin mimetism, să zicem, că ar putea duce o cană la chiuvetă. Sau poate ridica animalul preferat de plus și să-l pună pe pat. Dar cam atât.

Ca un copil să ajungă să aranjeze pe culori, forme, dimensiuni sau categorii anumite obiecte, presupune că mai întâi ar trebui să le cunoască. Iar acest lucru se întâmplă de-a binelea abia când întră la școală.

Putem face totuși câteva încercări pentru a-i obișnui pe copii de mici cu ordinea. De exemplu:

  • în loc de multe cutii mici pentru jucării, mai bine câteva mari
  • fiecare obiect trebuie să aibă locul lui clar
  • păstrează o cantitate rezonabilă de jucării
  • adresează-le cereri clare, puctuale:  “Te rog frumos să iei cană din care ai băut și s-o duci la chiuvetă. Acum. Mulțumesc frumos!”
  • lipește pe cutii poze cu categoria de obiecte care trebuie să fie acolo
  • explică ce faci în acel moment: “uite, pun macaraua în cutia pentru automobile/mășinuțe”

În jurul vârstei de 6 ani, mai toți copiii ar trebui să știe ce este ordinea.

Dar asta nu înseamnă că vor avea chef să o respecte după placul părinților, ci vor caută să își facă propria ordine. Excelent și așa! Doar ne dorim copii independenți și creativi, nu? Așa că nu este necesar un consum excesiv de energie în această direcție.

O soluție ar fi să știe că în camera lui, copilul este responsabil pentru obiectele lui și pentru curățenie. Îi poți programa de exemplu, o dată pe săptămâna, preferabil în weekend, ziua de ordine. Și trebuie ajutat de un adult care îi arate … cum se face.

În cazul meu, situația cu doi copii care împart o singură cameră este ușor diferită, pentru că fiecare trăiește cu senzația că trebuie să strângă după celălalt.

Ei bine, am reușit într-o oarecare măsură să rezolvăm această “dramă”. I-am determinat (măcar în anumite ocazii) să facă echipa pentru a termină mai repede de strâns și făcut curat, spunându-le că trebuie să învețe să împartă spațiul și să-l îngrijească, dacă vor să “nu aibă furnici, gândăci și mai știu eu ce lighioane prin cameră“. Mare mi-a fost uimirea când am intrat și totul era LU-NĂ, deci, da, cu puțină diplomație – a se citi bătaie de cap, se poate!

Regulă de aur a ordinii și disciplinei în camerele și-n viețile copiilor: nimic nu se întîmplă niciodată de la sine. Diplomație, bătaie de cap, strategie de comunicare, dozare a mesajelor, timing, premiere. Să continui? 🙂

Dar cu cât se apropie mai mult vârstă pubertății, simt cum lucrurile încep să se schimbe și să scape, pe alocuri, de sub control. Răzvrătirea tipică vârstei se reflectă și în ordinea din camera lor, la modul în care cărțile și caietele stau aruncate vraiște pe birou. Sau când găsesc hainele de sport ude, aruncate în vreun colț. Iar atunci când le spun să-și strângă, răspunsul este “mai târziu”. Și îi las pe “mai târziu”, până când acel “mai târziu” înseamnă dimineață dinaintea plecării la școală, când nu-și găsesc cele necesare. Sau când vor să plece la baschet, fotbal, înot și nu au hainele adecvate. Că deh, dacă nu au ajuns în coș, nu au fost spălate… Și atunci este momentul perfect să obțin o promisiune de la ei, că se vor ocupa de camera.

Pentru că deseori mi se întâmplă să uit aceste discuții și promisiuni, am început să-mi notez în telefon. În acest fel, reușesc să fiu consecventă iar ei să nu creadă că au asistat la o discuție care a fost deja dată uitării.

Tenacitatea, consecvența și anduranța sunt trăsături principale ale părintelui care dorește un copil ordonat.

În perioada vacanței, insist mai mult ca deobicei pe ordinea din camera lor și am încercat să impun câteva reguli minime, de care trebuie să țină cont. De exemplu:

  • în spațiul comun, living și bucătărie, fiecare își strânge obiectele proprii
  • în camera copiilor trebuie să fie acces către geam și dulapuri
  • dacă cineva se simte deranjat de dezordinea creată de unul dintre membrii familiei, trebuie să facă ceva a.s.a.p.

Ca argument suprem pentru necesitatea unui nivel decent de ordine în casă, nu trebuie să fie că “așa arată mai frumos” , ci mai ales, că “este mult mai simplu să găsești obiectele necesare atunci când știi unde le-ai pus”. Până la urmă acesta este și principalul motiv pentru care noi, adulții, strângem după noi, nu?

Cam atât, deocamdată despre ordine și disciplină în camerele și-n viețile copiilor dar mai ales, referitor la încercările noastre de a determina un stil ordonat, civilizat de viață în comun.

 

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Home