Connect
To Top

Fa lumea mai buna cu ajutorul smartphone-ului tau!

Stam cu telefonul in mana cat e ziua de lunga, de la primele ore ale diminetii si pana seara, cand ne pregatim sa ne bagam in pat. Si facem o multime de lucruri pe acel ecran care pare sa ne acapereze tot mai mult, pe langa clasicele apeluri si mesaje, desigur: cumparaturi online (alimente, haine, vacante… chiar si mobila – cumparaturile astea online sunt tare „pacatoase”, pentru ca vezi fizic cum se umple „cosul” si parca ai nevoie de absolut tot, nu-i asa?), urmarim indicatiile pentru a ajunge la anumite destinatii (Waze e asa o inventie grozava pentru soferi!), avem aplicatii pentru dormit, pentru yoga, pentru alergat si tot asa.

Asa ca de ce nu am avea si aplicatii prin care sa ii ajutam pe cei din jurul nostru? E o idee care ma „bantuie” de ceva vreme si cred ca v-am impartasit-o si voua intr-un articol anterior: eu sunt convinsa ca exista aplicatii pentru orice. Si ca sa-mi demonstrez aceasta teorie, m-am apucat sa gasesc aplicatii caritabile si ce credeti? Am gasiiiit! Si daca intre doua raspunsuri la mail-uri si o postare pe Facebook vreti sa va bucurati de acel sentiment ca ati facut un lucru bun, iata care sunt aplicatiile pentru care merita sa faci loc in memoria telefonului tau.

  1. Alearga si strange bani pentru organizatiile caritabile. Da, atat de simplu! Trebuie doar sa iti descarci Charity Miles, o aplicatie care iti permite sa aduni donatii pentru a ajuta organizatiile de caritate, si sa incepi sa mergi, sa alergi sau chiar sa pedalezi. Poti dona pentru aceste asociatii intre 10 si 25 de centi pentru fiecare mila (1,6 km) parcursa, alergata sau pedalata, iar partea buna este ca poti schimba de fiecare data organizatia (in caz ca vrei sa ajuti mai multe). In drum spre birou, la alergat sau pedalat prin parc: Charity Miles este un stimul grozav pentru a renunta la masina si a face mai multa miscare, asa ca asigura-te ca ii faci un loc in telefonul tau. Aplicatia si lista organizatiilor partenere sunt disponibile aici si aici
  2. Doneaza o poza pentru o cauza nobila. In fiecare zi facem cateva zeci de poze (bine, bine, selfie-urile nu sunt luate in discutie aici) la case vechi, la animale, la strazi aglomerate si tot asa. Donate a Photo, o aplicatie disponibila pe Android si iOS creata de Johnson & Johnson, accepta cate o fotografie pe zi din telefonul tau si o transforma in donatii pentru o varietate de campanii. Iar cel mai interesant aspect e ca exista numeroase cauze (cauzele se pot schimba dupa ce este atinsa suma necesara) pe care le poti sustine cu fotografiile tale: bolnavii de cancer, problemele de sanatate ale nou-nascutilor, foametea din diferite regiuni ale planetei si tot asa.
  3. Hraneste copiii nevoiasi cu ajutorul lui Feedie. Iti place sa mananci in oras? Si… obisnuiesti sa „documentezi” experientele tale culinare pe un cont de Foursquare sau Facebook? Perfect, acum ii poti hrani si pe copiii din Africa in felul acesta. Singura conditie este ca restaurantul in care mananci sa fie partener Feedie – in restaurantele din Romania inca nu a ajuns acest concept, desi cred ca va ajunge cat de curand, insa, daca mergi in vacanta in Spania, Olanda sau Marea Britanie, nu uita sa iti instalezi aplicatia pentru a-i ajuta pe cei pentru care mancarea este un adevarat lux.
  4. Doneaza boabe de orez pentru a combate foametea prin Charity Tap. Disponibila exclusiv pe iOS (deocamdata, bineinteles, dar de regula nu dureaza prea mult pana apar si variantele de Android0), aplicatia functioneaza dupa un principiu simplu: fiecare atingere de ecran inseamna un bob de orez. Charity Tap este o versiune simplificata a jocului online FreeRice, joc dezvoltat de organizatia World Food Programme, a carei misiune este sa combata foametea la nivel global. Aplicatia este sustinuta financiar cu ajutorul reclamelor care sunt afisate in timpul jocului.
  5. Ofera-i o masa unui copil in cel mai simplu mod. ShareTheMeal – Help children, dezvoltata de United Nations, mi se pare de departe aplicatia cu cel mai concret plan de actiune. Practic, printr-o singura atingere de ecran poti dona 0,50 $ (plata se face prin PayPal sau card bancar) si poti oferi o masa unui copil nevoias. In plus, poti urmari unde va ajunge masa donata de tine si care este impactul pe care tu si prietenii tai (de pe Facebook, te poti loga in aplicatie cu ajutorul contului de Facebook) il aveti in randul comunitatilor din intreaga lumea. Cu o donatie zilnica din partea cat mai multor persoane (suma chiar nu este una uriasa), vietile a milioane de copii din intreaga lumea pot fi ajutate… macar putin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Do good