Connect
To Top

Ghidul cumpărăturilor făcute cu cap: cum să nu iroseşti banii pe haine

„Nu am în ce să mă îmbrac” – spune ea suspinând, cu hainele atârnând pe umeraşe în dulapul plin din spate.

E un scenariu pe care în mod sigur îl recunoşti şi tu. Eu una mă regăsesc în el, dar înceeeerc să corectez acest aspect. Şi asta pentru că nimic nu mă enervează mai tare decât să mă apuc să scormonesc în dulap (de regulă, când fac o reorganizare generală) şi să găsesc piese pe care am dat foarte mulţi bani şi pe care nu le-am purtat vreodată. În acelaşi timp, nu prea mă pot abţine să nu iau ceva care îmi place, aşa că am pus la cale un sistem de reguli de aplicat ori de câte ori merg la cumpărături.  

Sunt soluţii simple, care merită luate în calcul atunci când există riscul să îţi dai peste cap bugetul. 😀

#1 Gândeşte-te la costul per purtare.

Indiferent că vrei să faci o investiţie serioasă ori să îţi cumperi o piesă nouă şi trendy, gândeşte-te la raportul dintre preţ şi numărul de purtări. De exemplu, dacă îţi iei o geantă de 600 de euro şi o porţi de cel puţin două, trei ori pe săptămână (în decursul a doi, trei ani), costul va fi amortizat. 🙂 În schimb, dacă îţi iei o pereche de pantofi care costă tot cam atât, dar pe care o porţi o singură dată, la un eveniment sau ceva ocazie specială, banii aceia sunt clar irosiţi. Şi acesta este exact genul de cheltuială pe care trebuie să o eviţi.

#2 Caută întotdeauna alternativele mai accesibile.

În era fast fashion, în care mai toate trendurile se schimbă la fiecare trei luni, poate că nu e tocmai o idee strălucită să îţi iei tot timpul haine de la marile case de modă, haine pe care să le porţi doar câteva luni. Dacă pui ochii pe un model sau o croială anume sau pur şi simplu pui ochii pe un anumit look, caută alternative accesibile în magazinele cu preţuri pentru toate buzunarele. Vei găsi cu siguranţă modele similare şi la un preţ decent, asta ca să nu regreţi mai târziu.

#3 Cumpără doar haine care ţi se potrivesc.

Oricât de cool ar fi anumite piese, nu toată lumea le poate purta. Şi nici nu trebuie, pentru că fiecare are înălţimea sa, conformaţia sa, suntem unici şi exact aşa trebuie să fim. Iar asta înseamnă să ne luăm şi haine care ni se potrivesc, nu doar haine dictate de trenduri. Pentru că ştii ce se întâmplă atunci când îţi iei haine doar pentru că are şi nu ştiu cine sau sunt la modă? O să le porţi o dată, de două ori, iar apoi vei vedea că nu ţi se potrivesc şi le vei arunca undeva în fundul dulapului, fără să le mai porţi vreodată.

#4 Evită piesele în care nu te simţi confortabil.

Oricât de cool şi stylish ar fi acei pantofi cu toc cui, de exemplu, dacă o să simţi că mori de durere în ei, a doua oară nu îi vei mai purta. Plus că vei da o mică avere pe ei, o avere irosită, dacă ne gândim la prima regulă din acest ghid: costul per purtare. Crede-mă sunt expertă la acest capitol!!! 🙂

#5 Alege calitatea în detrimentul cantităţii.

Mai mult nu înseamnă mereu mai bine. În loc să îţi umpli dulapul deja ticsit cu foarte multe haine, mai bine investeşte în nişte piese de calitate, atemporale. Mai puţine, dar de o mai bună calitate. Am câteva pulovere de caşmir pe care pur şi simplu le ador! Le port de fiecare dată când se răceşte afară, în fiecare an, şi în continuare arată impecabil (pentru că le și îngrijesc după reguli). Da, au fost mai scumpe la momentul respectiv, dar acum le port le în zeci de combinaţii şi chiar foarte des.

Cam astea ar fi câteva reguli pe care le aplic de ceva vreme încoace atunci când mă lovește febra cumpărăturilor. În plus, vei observa că și această dorință în viața unei femei se mai domolește odată cu înaintarea în vârstă când ajungi să apreciezi și să te bucuri mult mai tare de lucruri care sunt mai puțin materiale. Take my word for it! 🙂

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Lifehacks