Connect
To Top

Nu dormi bine? Iată ce schimbări trebuie să faci în dormitorul tău!

Știm cu toții că mediul ne influențează enorm starea de spirit. Și aici nu mă refer doar la natură și fenomenele sale, ci și la locurile fizice în care ne petrecem o bună parte din timp: casa și, mai ales, dormitorul și camera de zi , spațiul de lucru, sala de sport și tot așa.

Așa cum avem o anumită chimie cu unii oameni, la fel se întâmplă și cu locurile. Dacă ne place și ne simțim bine în el, starea noastră de spirit chiar se va îmbunătăți. Iar dormitorul chiar joacă un rol esențial în viețile noastre, pentru că, dacă nu reușim să ne odihnim corespunzător, s-au dus pe apa sâmbetei cheful și productivitatea. Iar lipsa odihnei amplifică efectele cortizolului, hormonul stresului, care, la rândul său, provoacă anxietate, depresie, migrene, hipertensiune, tulburări digestive și multe altele.

Pentru mine, somnul face minuni. Și tocmai din acest motiv, am grijă să pun la punct la punct câteva detalii pentru ca dormitorul meu să fie cât mai… sleep-friendly.

  1. Iluminatul

Folosesc becuri cu lumină caldă în dormitor, iar cu cel puțin jumătate de oră înainte să mă bag la somn, încep să reduc sursele de lumină, păstrând, eventual (eu prefer bezna), doar o veioză aprinsă.  Și încerc, pe cât posibil, să evit ecranele și lumina lor albastră atât de păcătoasă pentru calitatea somnului. 

  1. Draperiile

Cu cât este mai întuneric în cameră, cu atât mai stimulată va fi melatonina, hormonul somnului, care este secretat de creier. La un moment dat, citisem că inclusiv LED-ul de la televizor poate fi un factor perturbator pentru somnul tău și că bezna totală este cea mai bună variantă pentru un somn bun. Eu zic că nu e nevoie să radicalizăm atât lucrurile și cred că niște draperii opace, care împiedică lumina de afară să ajungă la tine, sunt mai mult decât suficiente pentru a crea întuneric. Plus că dau un confort în plus spațiului.

  1. Culoarea camerei

Dormitorul este un loc în care ar trebui să te simți relaxat/ă, calm/ă, protejat/ă. Și sunt câteva nuanțe care induc exact această stare liniștită: culoarea lavandei, griul pal, albastrul pastel, rozul prăfuit și bejul.

  1. Temperatura

Chiar dacă tentația de a face cât mai cald în cameră este mare, încearcă să nu exagerezi cu temperatura. Experții în somnologie spun că ar trebui ca temperatura din timpul nopții ar trebui să fie cu vreo 5 grade mai mică decât cea care e în mod regulat în dormitor, undeva între 20-24 de grade Celsius e intervalul optim. În plus, în timpul somnului, temperatura corpului scade, iar asta te ajută să dormi mai bine.

  1. Salteaua

Deși ai putea fi atras/ă de ideea unei saltele moi, în care să te scufunzi cu totul, alege totuși  una care să îți susțină bine coloana, poate ceva mai fermă, dar care să se muleze formei corpului tău.

Sursa foto: pixabay.com

***

1 Comment

  1. Delia

    September 13, 2017 at 16:08

    Eu inainte sa adorm nu ma uit niciodata la tv sau pe telefon. Am scos tv-ul din dormitor, mi-am luat masca de somn si incerc sa ma detasez de griji. Cat despre temperatura, ai mare dreptate. De cand incerc sa pastrez 20-21 de grade in camera, dorm mult mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in WELLBEING