Connect
To Top

ORDINE SI DISCIPLINA… in camerele copiilor

Pentru cati dintre noi suna cam prea nemteste titlul? Pentru cati dintre copiii nostri? In epoca libertatii prost intelese, “absolute”, cred ca cele doua cuvinte ar fi bine sa faca parte din vocabularul nostru. Zilnic. Macar intr-o anumita masura.

Imi amintesc, cu mare placere, cat de mult iubeam sa am biroul curat si aranjat. Era spatiul meu, si doar al meu, in care nimeni altcineva nu avea ce cauta: era ceva ce faceam de la mine putere, fara sa fiu obligata. Probabil datorita adevarului cliseizat ca fetitele sunt mai ordoanate ca baietii (da, stiu, am vazut si eu o gramada de fete dezordonate), structurii mele psihice (deh, asa sunt Capricornii, ordonati! sic) dar, cu siguranta, si eforturilor depuse de parinti, de a ne impune ordine si disciplina in viata; si da, ordinea incepe din… dulap, de dupa usile inchise

Ordine sau dezordine? Asta este intrebarea! 🙂

Camera dezordonata a copiilor este in multe familii, inclusiv la noi, un motiv de discutii, cateodata aprinse. Mie-mi place sa am ordine in jurul meu, asa ma pot relaxa si ma pot concentra. Pentru copii insa, ordinea mea pare a nu reprezenta un mare interes. Cel putin deocamdata. Dar ma linistesc la gandul ca un copil care creste intr-o familie ordonata si curata, va ajunge inevitabil sa isi doreasca un camin similar. Cel putin asa sustin specialistii… englezi 🙂

Cum invatam un copil sa stranga, atunci cand el se simte bine in acel haos? Cred ca suntem constienti ca fiecare varsta este diferita si ca nu poti avea aceleasi asteptari de la un copil de gradinita si de la unul de liceu. Tocmai de aceea exista anumite metode de a motiva copilul sa stranga dupa el, adecvate fiecarei etape de viata.

Dupa ce am avut momente de disperare chiar, in perioada prescoalara a copiilor mei, am inteles, intr-un final, ca un copil mic nu poate face ordine in camera lui. Punct.

Pentru ca la acea varsta nu intelege conceptul de ordine. Bun, prin mimetism, sa zicem, ca ar putea duce o cana la chiuveta. Sau poate ridica animalul preferat de plus si sa-l puna pe pat. Dar cam atat.

Ca un copil sa ajunga sa aranjeze pe culori, forme, dimensiuni sau categorii anumite obiecte, presupune ca mai intai ar trebui sa le cunoasca. Iar acest lucru se intampla de-a binelea abia cand intra la scoala.

Putem face totusi cateva incercari pentru a-i obisnui pe copii de mici cu ordinea. De exemplu:

  • in loc de multe cutii mici pentru jucarii, mai bine cateva mari
  • fiecare obiect trebuie sa aiba locul lui clar
  • pastreaza o cantitate rezonabila de jucarii
  • adeaza-le cereri clare, puctuale: e.g. “Te rog frumos sa iei cana din care ai baut si s-o duci la chiuveta. Acum. Multumesc frumos!”
  • lipeste pe cutii poze cu categoria de obiecte care trebuie sa fie acolo
  • explica ce faci in acel moment: “uite, pun macaraua in cutia pentru automobile/masinute”

In jurul varstei de 6 ani, mai toti copiii ar trebui sa stie ce este ordinea.

Dar asta nu inseamna ca vor avea chef sa o respecte dupa placul parintilor, ci vor cauta sa isi faca propria ordine. Excelent si asa! Doar ne dorim copii independenti si creativi, nu? Asa ca nu este necesar un consum excesiv de energie in aceasta directie.

O solutie ar fi sa stie ca in camera lui, copilul este responsabil pentru obiectele lui si pentru curatenie. Ii poti programa de exemplu, o data pe saptamana, preferabil in weekend, ziua de ordine. Si trebuie ajutat de un adult care ii arate … cum se face.

In cazul meu, stituatia cu doi copii care impart o singura camera este usor diferita, pentru ca fiecare traieste cu senzatia ca trebuie sa stranga dupa celalalt.

Ei bine, am reusit intr-o oarecare masura sa rezolvam aceata “drama”. I-am determinat sa faca echipa pentru a termina mai repede de strans si facut curat, spunandu-le ca trebuie sa invete sa imparta spatiul si sa-l ingrijeasca, daca vor sa “nu aiba furnici, gandaci si mai stiu eu ce lighioane prin camera“. Mare mi-a fost uimirea cand am intrat si totul era LU-NA, deci, da, cu putina diplomatie – a se citi bataie de cap, se poate!

Regula de aur a ordinii si disciplinei in camerele si-n vietile copiilor: nimic nu se intimpla niciodata de la sine: diplomatie, bataie de cap, strategie de comunicare, dozare a mesajelor, timing, premiere. Sa continui? 🙂

Dar cu cat se apropie mai mult varsta pubertatii, simt cum lucrurile incep sa se schimbe si sa scape, pe alocuri, de sub control. Razvratirea tipica varstei se reflecta si in ordinea din camera lor, la modul in care cartile si caietele stau aruncate vraiste pe birou. Sau cand gasesc hainele de sport ude, aruncate in vreun colt. Iar atunci cand le spun sa-si stranga, raspunsul este “mai tarziu”. Si ii las pe “mai tarziu”, pana cand acel “mai tarziu” inseamna dimineata dinaintea plecarii la scoala, cand nu-si gasesc cele necesare. Sau cand vor sa plece la baschet, fotbal, inot si nu au hainele adecvate. Ca deh, daca nu au ajuns in cos, nu au fost spalate… Si atunci este momentul perfect sa obtin o promisiune de la ei, ca se vor ocupa de camera.

Pentru ca deseori mi se intampla sa uit aceste discutii si promisiuni, am inceput sa-mi notez in telefon. In acest fel, reusesc sa fiu consecventa iar ei sa nu creada ca au asistat la o discutie care a fost deja data uitarii.

Tenacitatea, consecventa si anduranta sunt trasaturi principale ale parintelui care doreste un copil ordonat.

In perioada vacantei, insist mai mult ca deobicei pe ordinea din camera lor si am incercat sa impun cateva reguli minime, de care trebuie sa tina cont. De exemplu:

  • in spatiul comun, living si bucatarie, fiecare isi strange obiectele proprii
  • in camera copiilor trebuie sa fie acces catre geam si dulapuri
  • daca cineva se simte deranjat de dezordinea creata de unul din membrii familiei, trebuie sa faca ceva a.s.a.p.

Ca argument suprem pentru necesitatea unui nivel decent de ordine in casa, nu trebuie sa fie ca “asa arata mai frumos” , ci mai ales, ca “este mult mai simplu sa gasesti obiectele necesare atunci cand stii unde le-ai pus”. Pana la urma acesta este si principalul motiv pentru care noi, adultii, strangem dupa noi, nu?

Cam atat, deocamdata despre ordine si disciplina in camerele si-n vietile copiilor dar mai ales, referitor la incercarile noastre de a determina un stil ordonat, civilizat de viata in comun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Home