Connect
To Top

Advanced Night Repair Eye Concentrate Matrix, rutina perfectă pentru îngrijirea zonei din jurul ochilor

Vara aceasta, mai mult ca oricând, mi-am propus să vorbesc despre sănătatea ochilor, despre pericolul ultravioletelor și importanța alegerii unor ochelari de soare de bună calitate, care chiar să ne protejeze vederea, care să fie mai mult decât un accesoriu în trend (apropo, nu uita de ochelari de soare nici în sezonul rece, razele UV sunt active și nocive pe tot parcursul anului).

Sănătatea ochilor mei, care sunt albaștri și foarte sensibili, e una dintre prioritățile mele, însă același lucru pot spune și despre zona din jurul lor. Știi acele linii fine care apar în colțul ochilor fix când zâmbești din toată inima? 😀 Sau când faci diferite grimase? Da, nici mie nu-mi plac. Tocmai din acest motiv, fac tot posibilul să le combat. Cu metode tradiționale, în primul rând, adică acelea cu care vă stresez mereu: hidratare (un organism deshidratat chiar se vede… la exterior), somn, masaj.

Dar și cu produse care să corecteze acolo unde eforturile mele nu dau rezultatele pe care le vreau eu. Iar dacă și tu ai această problemă a ridurilor de expresie și a liniilor fine din jurul ochilor, îți recomand un serum, Advanced Night Repair Eye Concentrate Matrix de la Estée Lauder, pe care îl testez de câteva săptămâni încoace, iar astăzi am hotârât să pun cap la cap concluziile despre el.

  • În primul și în primul rând, îmi place la nebunie ușurința cu care îl pot aplica. Are un aplicator cu ajutorul căruia pot masa zona din jurul ochilor, stimulând astfel îmbunătațirea micro-circulației. Aplic serumul, masez câteva minute, iar apoi tapotez ușor cu degetul inelar până când produsul este absorbit. Bineînțeles, nu cred că mai e nevoie să spun că trebuie să te demachiezi bine de tot înainte, pentru ca ingredientele Advanced Night Repair Eye Concentrate Matrix să pătrundă bine în piele și să nu interfereze cu alte substanțe.
  • Eu l-am aplicat dimineața și seara (bine, bine, e posibil să fi uitat să fac asta în vreo două dimineți, când eram pe fugă :D) destul de ușor și mi s-a părut suficient cât să nu mai aplic și altceva după. În plus, textura sa e lejeră, intră ușor în piele, iar ăsta mi se pare, cel puțin din punctul meu de vedere, un avantaj foarte mare, că practic nu mai trebuie să aștept un milion de ani ca să fie absorbit și abia apoi să îmi pot vedea de treabă.
  • Nu te aștepta să facă minuni instantaneu, însă, după câteva zile, vei începe să observi că zona din jurul ochilor e mai netedă, mai luminoasă. Îmi place că are o infuzie de două ori mai concentrată de acid hialuronic, magicul acid hialuronic, care hidratează din plin și contribuie la repararea pielii.
  • O altă tehnologie care îmi place la acest serum este noua 360° Matrix Technology, o matrice inovatoare de polimeri, adică de molecule, în curs de brevetare, care ajută la fortifierea pielii din zona ochilor pentru a o ajuta să reducă stresul cauzat în mod natural de către micro-mișcări pe care le facem tot timpul (clipit, râs etc), mișcări care, în timp, pot cauza îmbătrânirea vizibilă a zonei din jurul ochilor.
  • Și nici ChronoluxCB TM Technology nu e de ignorat, pentru că ajută prin sincronizarea celulelor pielii, reparând-o la exterior. Practic, acele mici adâncituri care arată atât de enervant au început să fie estompate, umplute, ca să zic așa. Iar aspectul pielii din jurul ochilor, acum, la câteva săptămâni de utilizare a Advanced Night Repair Eye Concentrate Matrix, e unul mai uniform.

 

Ca să rezum, zic că astea ar fi, în momentul de față, principalele puncte tari ale celui mai nou produs inclus în rutina mea de beauty: masaj, aplicare ușoară, formulă care dă rezultatele din prospect :D, și… încă un lucru de care am fost mulțumită e că pare tare spornic – deși l-am folosit zi de zi, încă mai am destul de mult produs.

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Beauty