Connect
To Top

Școala românească e ruptă de realitate. La fel ca manualele sale!

Uite atâtica mai e și începe școala. Din nou. Și din nou avem aceleași probleme: pereți care pică, lucrări neterminate, dar, hey, e bine că unii primari folosesc în scop pur educativ spațiul școlii pentru a organiza nunți în familie (dacă ați ratat știrea, un primar din Vaslui a organizat nunta fiicei sale chiar în curtea școlii din comuna gospodărită de el – puteți citi mai multe despre această poveste aici). Anul ăsta însă, ca să fie treaba treabă, Ministerul Educației a mai comis o boroboață. Una foarte gravă, din punctul meu de vedere, dar pot să pun pariu de pe-acum că absolut nimeni nu va fi tras la răspundere.

Mbuuun. Mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar și oamenii „profesioniști” din minister au tipărit niște manuale pline de tâmpenii. Nu, nu mă refer la typos, alea chiar ar fi fost cea mai mică problemă în situația de față. Mă refer la încurcături serioase, cum ar fi Turnu Măgurele (un oraș din Teleorman) poziționat pe hartă în locul în care este Drobeta-Turnu Severin (oraș din Mehedinți, deci o cu totul altă poveste). Asta în manualul de geografie. Apoi, inima și ficatul sunt așezate greșit într-o schemă din manualul de biologie. Bineînțeles, lista de greșeli din manualele actuale este mai lungă de-atât, dar o să mă opresc aici, pentru că nu vreau să fac inventarul lor.

Ce voiam eu să spun este că felul în care au fost redactate aceste cărți reflectă foarte bine nivelul la care suntem acum. Este un regres pe toate planurile. Nu știu eu prea multe despre tot procesul din spatele realizării unui manual, dar bănuiesc că sunt aleși niște profesori, studiază o programă, propun niște subiecte pe baza ei, selectează niște informații, scriu niște texte, Ministerul verifică (sau cel puțin așa ar trebui să facă) și, în fine, la final iese pe piață un produs. Manualele sunt niște produse. Și în loc să îi ajute pe elevi să înțeleagă noțiuni,  fenomene care au loc în jurul lor, manualele astea sunt niște produse care nu fac altceva decât să pună în evidență neputința, incultura și superficialitatea oamenilor care astăzi ne conduc. Toate aceste cărți, care acum trebuie retipărite (vorba aia, avem resurse, hai să aruncăm cu banii pe geam în loc să facem lucrurile cum trebuie de la început), au trecut prin mai multe verificări și nimeni – NIMENI nu a fost capabil să sesizeze niște greșeli de bun simț. Da, dacă mă întrebați pe mine, toți acei oameni din minister (care probabil au ales pe simpatie profesorii coordonatori de manuale) ar trebui să își facă bagajele, să se ducă acasă și să mai pună mâna pe o carte. Evident, o altă carte decât cea făcută de ei. Pentru că acei oameni incapabili și ideea de educație nu se pupă deloc. Ba chiar sunt două drepte… paralele.

Iar problema cea mai mare e că lucrurile nu se schimbă. Cât noi ne revoltăm aici, în online, de grozăviile pe care le vedem zi de zi, ai noștri o dau înainte cu Sobieski și românii. Cu texte dificile și rupte de realitate, pe care nu mai are nimeni răbdare să le parcurgă, cu materii total inutile, cu metode de verificare care nu fac altceva decât să le sporească elevilor anxietatea și să le blocheze imaginația. Mi-aș fi dorit atât de mult ca la orele de limba română să discutăm și despre altceva în afară de pastelurile lui Alecsandri și simetria incipit-final din Moara cu noroc. Să scriem niște povești bazate pe experiențele noastre sau poate să facem niște comentarii despre niște situații de viață în locul acelor eseuri obosite despre speciile genului epic.

Acum, privind în urmă, simt că m-am irosit. Pentru că școala românească e ruptă de realitate. Și nu te pregătește absolut deloc pentru ce înseamnă, de fapt, piața muncii din România.

Mi-aș fi dorit ca la engleză să citesc niște romane faine de Jane Austen, Oscar Wilde sau Thomas Hardy și să facem mai multă conversație în locul acelor exerciții cu Fill in the gaps care se repetau și deveau extrem de enervante. Mi-ar fi plăcut ca la orele de fizică, o disciplină pe care am detestat-o din tot sufletul meu, să văd niște experimente practice despre electricitate sau orice alt fenomen de care m-aș putea lovi și astăzi, în loc să dau teste cu probleme și formule care oricum mi s-au șters din minte. Mi-aș fi dorit să fac altfel o mulțime de lucruri, dar am fost prinsă acolo, crezând, cu naivitate, că dacă îmi dau silința la școală, viitorul meu va fi unul de la roz bombon în sus. O PROSTIE! Și asta vine din partea unei persoane care a luat mereu note mari, burse și premii. Acum, privind în urmă, simt că m-am irosit. Pentru că școala românească e ruptă de realitate. Și nu te pregătește absolut deloc pentru ce înseamnă, de fapt, piața muncii din România.

Ba chiar dimpotrivă, observ în jurul meu tot mai mulți oameni care de-abia acum încep să învețe. Marile corporații fac traininguri serioase pentru angajații lor, pentru că, oricât de bun ar fi un candidat, niciodată nu e îndeajuns. Unii se apucă de cursuri noi, cursuri care nu se regăsesc în programa facultăților (și ca să dau un exemplu concret, eu mă voi apuca de Google AdWords, o zonă care se dezvoltă tot mai mult la noi, însă despre care nu discută nimeni în școală, nici măcar în facultățile de profil). Alții își dau demisia din locurile lor călduțe și își urmează pasiunile sau pleacă prin lume, testând ideea de freelancing. Concluzia tuturor e aceeași: școala a rămas pe loc. Și, de multe ori, ne-a ținut pe loc.

Andrei Marga. Ecaterina Andronescu. Alexandru Athanasiu. Mihail Hărdău. Cristian Adomniței. Daniel Funeriu. Liviu Pop. Valentin Popa. Sunt doar câțiva dintre oamenii care s-au perindat pe la Ministerul Educației de când am început eu școala și până în prezent. Sunt mai mulți, sper să nu mă înșel, dar cred că am schimbat vreo 25 de miniștri din ’89 și până astăzi. Unii nu au stat nici măcar o lună în funcție. Alții habar n-au să vorbească în limba română, deci de ce am avea pretenția să știe unde se află Turnu Măgurele? 🙁

Soluția mea? Pff, aș putea să o dau pe aia cu haideți să mergem la vot, că poate vin unii mai răsăriți și pun de o reformă beton. Una care să ne scoată la lumină. Dar aș fi naivă să spun că treaba asta oferă vreo garanție, cel puțin în ceea ce privește educația. Un îndemn ceva mai pertinent ar fi să vă pregătiți voi cât mai bine pe cont propriu. Să lăsați naibii obsesiile alea pentru note mari și frica față de teză și să vedeți the big picture. Să analizați foarte bine ce vă place și ce nu, pentru a vă putea dezvolta în domeniile cu care rezonați. De exemplu, dacă îți place treaba asta cu programarea, designul de jocuri și alte trăsnăi din zona asta IT, nu te rezuma doar la orele de informatică. Mergi în tabere de profil, participă la concursuri internaționale, îndepărtează-te un pic de programa școlară. Dacă vrei să faci, știu și eu, ilustrații, uită de copăceii ăia de la orele de desen și exersează-ți stilul (sigur, contează și să ai cât de cât înclinație către asta, însă pe net vei găsi o mulțime de tutoriale cu tehnici de bază). Apoi, evident, nu ar strica să înveți și niște programe de grafică (poți încerca un curs sau poți continua cu tutorialele).

Nu ne-am născut să fim toți ingineri, manageri și mai știu eu ce. Avem nevoie în continuare de mecanici auto, de tâmplari, de croitori – nu e absolut nicio rușine să ai o astfel de ocupație!

Și ar mai fi un aspect de luat în calcul aici: de ce sunt privite în continuare cu dispreț meseriile? Da, exact, alea care se învățau înainte la școlile de arte și meserii, desființate între timp – nu știu acum care mai e statutul lor. Nu ne-am născut să fim toți ingineri, manageri și mai știu eu ce. Avem nevoie în continuare de mecanici auto, de tâmplari, de croitori – nu e absolut nicio rușine să ai o astfel de ocupație! Ba chiar dimpotrivă, îi admir din toată inima mea pe acei oameni care știu să se descurce și chiar ajung să fie cunoscuți pentru meșteșugul lor. În cercuri mai restrânse, e drept, dar contează că sunt oameni harnici, care muncesc onest pentru tot ceea ce au!

La cum stau lucrurile, mă tem că asta e singura soluție: să ne detașăm un pic, să nu mai avem așteptări de la alții (cu atât mai puțin de la instituțiile statului) și să ne uităm mai mult la noi. La ceea ce putem face cu resursele de care dispunem la un moment dat. Pentru că, din păcate, adevărata noastră evoluție începe adesea dincolo de zidurile școlii. Și e o călătorie destul de complicată, care implică mult curaj, perseverență și capacitate de adaptare.

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind