Connect
To Top

#SheDOER: Nicoleta Eftimiu

Nicoleta Eftimiu, Country Manager Coca-Cola România, este un profesionist dedicat inovației, ideii de a face lucrurile mereu altfel  și care se ghidează după principiul că ”succesul vine în echipă”. Într-o competiție continuă cu ea însăși, Nicoletei îi place să descopere dincolo de ”ce ar fi dacă”, să experimenteze și măsoară succesul după felul în care oamenii se raportează la ea și după lucrurile bune pe care a reușit să le transmită mai departe. A aplicat aceste principii în plan personal, dar și de/a lungul celor peste 19 ani în care a lucrat, direct sau indirect, pentru Coca-Cola. Iar asta a făcut-o nu doar prima femeie să conducă operațiunile Coca-Cola în țara noastră, dar și un manager cheie în cadrul grupului.

  1. Ce îți doreai să devii în copilărie?
    Am trecut printr-o mulțime de faze, ca orice copil, cred. Prima ocupație pe care mi-o amintesc, mai ales din poveștile alor mei, care se amuzau teribil, a fost aceea de a deveni “marinareasă”. A se specifică, că eram din Constanța, iar tatăl meu era marinar, de aici dragostea mea pentru mare și vapoare. Cred că singurul care nu se amuză era chiar tatăl meu care era destul de stresat de ideea ca unica lui fiică să își petreacă câteva luni bune pe an departe de familie și în mijlocul unei echipe formată doar din bărbați 😊
    Era însă greu de imaginat pe atunci ce aveam să fac în realitate. Sportul a fost o constantă în educația mea și asta m-a format în paralel cu ce învățam la școală. Nu mă vedeam neapărat făcând sport de performanță dar știu sigur că m-a ajutat să fiu tenace, competitivă și, în același timp, să înțeleg cum se construiește succesul în echipă.
  2. Cine este sursă ta de inspirație în viață profesională?
    Nu e nevoie să mă uit foarte departe ca să găsesc inspirație, e foarte aproape de mine, în echipa în care lucrez, în oamenii care gândesc curajos, care se luptă neobosiți și cu tot entuziasmul pentru ideile lor și fac lucruri impresionante. Am zis că mulți dintre ei sunt foarte tineri? Uite un lucru care să ne dea încredere în viitor.
  3. Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat pană acum în carieră?
    Au fost de-a lungul timpului tot soiul de provocări, dar, odată depășite, nu mi s-au mai părut la fel de mari. Cred că, până la urmă, provocarea cea mai mare este să nu te lași păcălit de ideea că le știi pe toate, că nu mai ai ce învață. Din punctul meu de vedere, autosuficiența e o capcană foarte periculoasă în carieră.
  4. Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
    Dincolo de reușitele punctuale din carieră sau din viața personală, măsor succesul mai degrabă după felul în care oamenii se raportează la mine și după lucrurile bune pe care am reușit să le transmit mai departe. Fie că e vorba despre oamenii din echipă care au împrumutat de la mine un mod de a gândi sau a face lucrurile, fie că e vorba despre cum cresc copiii mei, ce valori își însușesc.
  5. Care este, în opinia ta, rețetă succesului într-o companie mare?
    Cred că e greu să definești o rețetă care să funcționeze pentru orice fel de companie. Sunt însă lucruri fără de care nu poți avea succes, indiferent de cât de mare e compania în care lucrezi, și unul dintre ele este deschiderea pe care trebuie să o ai față de tot ce e nou. Trebuie să faci mereu un pas înainte, să ieși din zonă de confort, să te adaptezi și să înveți, să pui întrebări și, în definitiv, să îți reinventezi jobul în fiecare zi. Niciodată nu m-am conformat unui job description, ci mi-a plăcut să îmi desenez eu zilnic jobul, să îl fac provocator dar și amuzant în același timp.
  6. Au fost momente în care ți s-a părut că ai prea multă responsabilităti în jobul tău și ai vrut să renunți?
    Au fost și momente mai grele însă niciodată nu m-am gândit că e prea mult sau că vreau să renunț. Întotdeauna am văzut momentele acestea ca pe ocazii de a învața ceva nou și de a-mi testa creativitatea în rezolvarea problemelor. Sunt recunoscătoare pentru fiecare rol pe care l-am obținut în carieră, pentru fiecare etapă parcursă și tocmai de aceea am ales mereu să mă concentrez pe a găsi soluții, nu pe “iesirea de urgență”.
  7. Ce te face fericită?
    Momentele petrecute alături de cei dragi mie, orice lucru nou învățat de copiii mei, micile lor reușite, o ieșire la teatru sau la operă sau un serial vizionat alături de soțul meu, în general după ce culcăm copii, și pe care îl savuram minut cu minut. Toate sunt motive să zâmbesc și să mă simt împlinită. Mă mai bucură să văd cum se nasc idei câștigatoare din munca echipei mele. Și oamenii care au o energie bună, fie că e vorba de familie, prieteni, colegi. Cumva s-au aliniat frumos planetele așa că pot spune că am ajuns să am în jurul meu astfel de oameni, cu o atitudine pozitivă, a căror prezența îmi creează mereu o stare de bine.
  8. Ce te enervează?
    Nedreptățile pe care nu le pot remedia eu. Pe lângă asta, mai sunt anumite trăsături ale oamenilor care fac interacțiunea mai puțin plăcută decât mi-aș dori: lipsa respectului și a sincerității.
  9. Care este cel mai important lucru pentru ține?
    Echilibrul. E din ce în ce mai rar și mai greu de atins în lumea și ritmul în care trăim. Am descoperit că darul pe care îl pot oferi celor dragi mie este PREZENȚA.
  10. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?
    Asta e o întrebare tare dificilă. Dar dintre multele amintiri frumoase pe care le păstrez n-au cum să lipsească primele zâmbete pe care mi le-au oferit doi copii minunați ☺.
  11. Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
    Probabil abilitatea și plăcerea de a descoperi oamenii, așa cum sunt ei cu adevărat, dincolo de măștile sociale. Ceea mai mare realizare este să descopăr ce este frumos în fiecare om cu care interacționez.
  12. Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
    M-aș duce la concertul Sting de la Cluj, am auzit că a fost senzațional! Glumesc. La modul cel mai onest acum, nu știu ce aș face. În general, am reușit să fac ce mi-am propus de-a lungul timpului. În orice caz, nu păstrez regrete, m-ar împiedica să mă bucur pe de-a întregul de lucrurile bune care mi se întâmplă.
  13. Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
    Să aibă încredere în ea. Este esențial. Și, din păcate, sunt foarte multe femei extrem de valoroase dar foarte nesigure pe ele. Nu își cunosc adevăratul potențial pierd astfel foarte multe oportunități în detrimentul altor persoane care au învățat deja cât este de încrederea de sine în carieră. Îmi place mult un citat lui Eleanor Roosevelt, care spune “nimeni nu te poate face să te simți inferior, fără consimțământul tău”.
  14. It’s men’s world?
    Acum, e o lume în care femeile pot și mai mult decât atât. Eu, una, mi-aș dori o lume în care femeile și bărbații să construiască împreună.
  15. De ce ești un #doer? Pentru că nu pot trăi altfel decât făcând lucrurile pe care îmi doresc să le fac, luând inițiativa, făcând planuri noi și ducându-le la bun sfârșit. Și pentru că am înțeles că cel mai bine te reprezintă ceea ce faci, nu ceea ce ai vrea, ai fi putut să faci sau speri să se întâmple.

***

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in She doer