Now Reading
Strong by Zumba, noul trend de cardio fitness din 2018!

Strong by Zumba, noul trend de cardio fitness din 2018!

Un nou trend în materie de sport a devenit popular în Statele Unite, iar succesul imediat de peste Ocean a declanşat răspândirea lui în toată lumea, iar mai nou și în România. Este vorba despre STRONG by Zumba®, un program fitness de intensitate crescută, care provoacă orice pasionat al claselor de tonifiere și cardio. Pe scurt, revoluționează tot ceea ce știm despre acest tip de clase: face ca muzică să fie la fel de importantă precum planul de exerciții.

Alergare pe loc cu genunchii la piept, lovituri împrumutate din box și alte sporturi de contact, genuflexiuni, flotări cu sărituri şi alte mişcări cu impact mare asupra musculaturii sunt perfect sincronizate cu fiecare accent muzical, de la hip-hop la raggaeton, socca şi muzică electronică. Sunt mișcări ușor de urmat, dar de intensitate crescută, perfect sincronizate cu muzică. Practic, fiecare mişcare are un sunet unic, ceea ce îți fixează în minte mișcările, și te ajută să ai cursivitate în antrenament, fără să fie nevoie să urmăreşti instructorul cu privirea nonstop.

În comparaţie cu programele de exerciţii obişnuite – de exemplu interval trainingSTRONG by Zumba® îmbină mişcări diferite cu impact cardiovascular crescut. Astfel, se crează un program intensiv de dezvoltare a forței și rezistenței la efort, neîntrerupt pentru o oră. Programul se axează pe exerciţii cu propria greutate corporală, a căror frecvenţă facilitează dezvoltarea unei siluete armonioase. De exemplu, dacă la o oră de aerobic clasic se ard în jur de 380 de calorii la o greutate de 68 kg, cu programul HITT (High Intensity Tempo Training) STRONG by Zumba® se ard grăsimile în timp ce crește anduranţa şi sunt depăşite limitele fizice.

Am întrebat-o pe Ana Georgescu, Master Trainer internațional STRONG by Zumba® care sunt beneficiile acestui antrenament.

Antrenamentele STRONG by Zumba® sunt împărțite în încălzire, trei secțiuni de antrenament de tip cardio de intensități progresive, o secțiune de antrenament pe saltea care se concentrează pe lucrul zonei mediene a corpului și revenirea după efort. 

STRONG by Zumba® aduce ceva nou în materie de fitness, atât prin formatul clasei, cât și prin muzică special concepută pentru acest program. În acest domeniu, muzica este folosită ca fundal pentru exercițiile fizice. STRONG by Zumba® sincronizează fiecare mișcare cu un accent muzical, factor deosebit de motivant și antrenant în timpul clasei de grup.

Suntem mândri să lucrăm cu cei mai buni producători muzicali, unul dintre ei fiind TimbalandEste antrenamentul ideal pentru cei care vor să crească rezistență la efort, să atingă o condiție fizică optimă și să își depășească limitele fizice și mentale în cadrul fiecărui antrenament. Atmosfera claselor STRONG by Zumba® este una motivantă, iar exercițiile sunt ușor de modificat în funcție de nivelul fiecărui participant. Intensitatea muzicii crește odată cu fiecare secțiune a antrenamentului. Progresul este evident și apare după numai trei clase.

See Also

Participarea constantă, pe termen lung sporește calitatea generală a vieții!”

Pe tine te-ar tenta o oră de STRONG by Zumba®?

Articol realizat de Ioana Capanu.

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top