Connect
To Top

Viata dupa 21km… asa ma recuperez!

Inca o data am trecut linia de finish dupa un semimaraton. Wow! Ce experienta nemaipomenita este alergatul (cateva sfaturi pentru cei care vor sa se apuce de alergat am pregatit si aici). De fiecare data ma minunez de forta pe care o am si pe care o pun in actiune atunci cand am psihicul suficient de puternic. Pentru ca da, de la cap pleaca totul!

M-am antrenat cateva saptamani (insa nu la fel de intens ca data trecuta), ca sa pot parcurge distanta de 21.097 km, asa ca este firesc sa ma simt obosita. Tocmai de aceea, la fel de importanta ca si cursa propriu zisa este recuperarea. Exista cateva trucuri de care tin cont, pentru a avea o revenire usoara la viata normala… dupa 21 km. 🙂

  1. Dupa ce trec linia de finish, totul se termina: efortul, durerile, lupta cu tine insuti. Indiferent de ceea ce imi indica ceasul, un record personal sau nu, am grija sa beau imediat unul, doua pahare de apa. In mod normal, simt din plin aceasta nevoie.
  2. Ma schimb in haine uscate si calduroase. Mi se face foarte repede frig dupa un asemenea efort. Asa ca am la mine haine confortabile si uscate. Imi schimb chiar si incaltamintea cu o pereche mai comoda.
  3. Acesta este momentul ideal pentru bautura de sportivi pe care mi-am pregatit-o. Astfel imi creste nivelul glicemiei si imi remineralizez organismul cu ceea ce a pierdut in timpul alergarii. 

    Foto: Laurentiu Mihai

    Foto: Laurentiu Mihai

  4. In caz de hiperactivitate, se genereaza o pierdere de magneziu aproape inevitabila, ceea ce duce la slabiciune musculara. V-am mai spus ca eu apelez la homeopatie. Chiar si cand vorbim de aceasta substanta minerala cu rol esential in buna functionare a organismului uman.
  5. Incearc sa depasesc oboseala si nu uit niciodata de cool down. De obicei, merg cu masina, pe care insa o parchez mai departe, asa ca nu voi putea evita mersul pe jos pana acolo. 🙂
  6. Alimentatia dupa alergare este si ea deosebit de importanta. Este foarte posibil ca un timp dupa cursa sa nu simt niciun fel de dorinta de a consuma ceva solid. Dar am observat ca, atunci cand mananc mai repede dupa un efort mare, cu atat mai repede ma simt mai energizata. Este firesc, deoarece organismul isi reia procesul de regenerare. Pentru mine ideal este sa mananc o banana sau un baton de cereale. Pentru prima masa de dupa efort,  specialistii recomanda ceva usor de digerat precum orezul, pastele integrale sau cerealele cu fructe si miere. Si am citit pe un site german ca se recomanda chiar si o bere. Si trebuie sa recunosc ca pe mine m-a asteptat ieri o bere nepasteurizata in frigider (noi suntem fani Zaganu 🙂 ), numai buna dupa o astfel de cursa. 🙂
  7. Atunci cand este foarte cald afara, mai imi face foarte bine un dus scotian pe picioare sau chiar sa-mi pun picioarele in apa rece. Ajuta atunci cand sunt inflamate. Daca insa am apucat sa ma racesc, simt nevoia de o baie calda. Eu am invatat sa imi ascult organismul, sa simt ce imi cere si sa ii dau exact ce vrea.
  8. Masaj! l-am facut ceva mai devreme la Synergy Day Spa si a fost genial!!
  9. De miercuri voi reincepe sa alerg! Desigur, trebuie sa o iau incetisor dupa o distanta atat de lunga. Daca ai in plan, asa ca mine, sa alergi la scurt timp intr-o alta competitie, atunci asteapta sa treaca macar trei saptamani (la mine va fi ceva mai mult de o luna).
  10. Stiti deja ce am mai spus: #RunnersLoveYoga. Daca vrei sa faci la fel ca mine, citeste si ce am scris in acest articol despre yoga (Super Antrenament: Yoga) si incearca. Sigur iti va face bine!

Gata, sa inceapa o saptamana noua si reusita!

Yours, #Sonia 🙂

2 Comments

  1. Crina

    May 16, 2016 at 21:48

    Buna, Sonia! Vreau si eu sa incep sa alerg la maraton, dar o iau incet-incet. Voiam sa te intreb: tu ai urmat un regim alimentar specific inainte de semi-maraton?

    • Sonia Argint Ionescu

      Sonia Argint Ionescu

      June 1, 2016 at 22:58

      Buna! Multumesc pentru intrebare! 🙂 Eu inca nu am alergat un maraton, ci doar un semimaraton. Intre cele doua este o diferenta. Un maraton, avand o distanta dubla fata de un semimaraton, implica si un efort diferit, considerabil mai mare. Implicit alimentatia este total diferit si nu stiu ce sa-ti spun. In ceea ce proveste semimaratonul, adica 21,097 km, alimentatia zilei precedente este bine sa contina mai multi carbohidrati. Nu manca seara prea tarziu. Iar in dimineata alergarii un paharel cu cereale si iaurt sau un baton de fructe uscate/nuci/cereale (asta e alegerea mea) ar trebui sa fie suficient. Ca sa iti raspund concret la intrebare: nu, eu nu urmez nici un regim specific dar sunt atenta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in WELLBEING