Now Reading
Autoizolarea în relații. Ne apropie sau ne îndepărtează?

Autoizolarea în relații. Ne apropie sau ne îndepărtează?

Râdeam zilele astea cu o prietenă și ziceam că după autoizolarea asta vor fi multe divorțuri și se vor naște mulți copii … în funcție de cât de bine (sau nu) funcționează cei doi în relație. Chiar cred că este o încercare pentru mai toate cuplurile. Și pentru relațiile de toate felurile. Mi-am propus să scriu despre ce impact ar putea avea autoizolarea în relații. Dar cum nu mă pricep chiar la orice (cu toate că așa poate părea 🙂 ), am zis că cel mai bine ar fi să mă adresez unui specialist. 

Astfel a luat naștere acest text al cărui autor este Georgiana Spătaru, psiholog și facilitator de dezvoltare personală.

Ea ne va spune ce aduce bun și rău în relații autoizolarea pe care cu toții o experimentăm zilele astea.

Autoizolarea aduce bune și rele, pentru că da, nu mă voi feri să dau un răspuns încă de la bun început. Acest stat în casă non-stop nu poate aduce doar lucruri bune. Fie că vorbim de rutina noastră zilnică, de tabieturi, de jobul pe care acum suntem nevoiți să-l facem de acasă sau de relații, cu soțul / iubitul, copiii sau părinții și frații.

Care e impactul autoizolării asupra relațiilor din viața noastră? Ce aduce bine sau rău? Cum ne poate influența pe viitor? Și care sunt soluțiile la problemele ce pot apărea sau la situațiile pe care le întâmpinăm în Corona-criză?

Din punct de vedere psihologic, cu cât ești mai obișnuit cu o viață așezată, cu atât îți este mai greu să faci față acestei izolări. Dacă, din contră, ai o viață în continuă mișcare, cu multe întâlniri, programări, deplasări, s-ar putea să faci mult mai mult timp față la stilul de viață nou, impus de situația actuală. Explicația vine din nevoia de odihnă și calibrare la statornicia vieții de acasă.

Cam într-a 10-a zi începem să simțim efectele autoizolării și să cunoaștem frustrarea în felul în care interacționăm cu cei din jur. După aproximativ două săptămâni, negăm motivul pentru care stăm acasă și dacă măsurile punitive nu se întețesc, vom vedea mulți oameni care renunță la izolare. Într-o lună, vom identifica stări depresive legate de statul acasă.

Din tot acest tăvălug de gânduri, frustrări și angoase, mintea noastră caută soluții noi la situații noi. Asta înseamnă, de fapt, ieșirea din zona de confort spre zona de învățare. Această ”devenire” este însoțită de lipsă de răbdare, neliniște, frică și deznădejde. De cele mai multe ori, cei cu care ne trăim izolarea devin victime colaterale ale felului în care mintea noastră face față frustrării. Ce e de făcut când și ceilalți, adulți fiind, trăiesc aceleași lucruri?

  1. Crono-criza ne poate apropia de cei dragi

Ce se întâmplă acum cu timpul? Se schimbă perspectiva din care-l privim și cum gestionăm acum noțiunea aceasta, de timp. Dacă până azi ați acordat atenție excesivă jobului și ajungeați poate mai târziu acasă, fără energie de a mai petrece timp, după caz, și cu partenerul de viață, copiii sau părinții, acum e momentul să vă bucurați împreună de activități – uitați-vă la un film, la un concert, dansați, stați de vorbă pur și simplu, faceți sport împreună. Pentru că acum, avem timp…Dar dacă nu lipsa timpului a fost cauza pentru care până acum ați evitat să fiți în compania celor dragi vouă, realizați acum că relațiile voastre au nevoie de ”reparații”. Când puteți avea mai mult timp decât acum? Apelați, așadar, la ajutorul unui specialist pentru a vorbi deschis despre ce simțiți, stabilind de la bun început că sunteți în căutare de soluții, punând toate stările, fricile, gândurile pe masa de lucru a relației voastre.

  1. Scapă de plictiseală! Soluția? Program zilnic de activități

A ne face un program pentru fiecare zi ne dă utilitate și sentimentul că avem autoritate asupra situației. Este deosebit de important să avem un cursor de decizii și acțiuni, în fiecare zi! 

De asta e esențial să vă păstrați fiecare dintre voi rutina zilnică, cea pe care o aveați până la momentul de autoizolare, să vă urmați programul fix pentru muncă, să continuați să vă îmbrăcați frumos, să vă aranjați ca și acum ați ieși din casă. Faceți planuri pentru viitor, gândiți-vă cum v-ați dori să vă petreceți timpul la pensie, reevaluați posibilitatea de a trăi noi experiențe, atunci când totul va fi bine. Da, mental ne ajută mult!

Totodată, pentru că suntem într-o perioadă de angoasă, toate viciile noastre vor fi vulnerabile la excese. Atenție cu mâncatul exagerat, da? E foarte probabil să-l experimentați în această perioadă. Alegeți să mâncați puțin și des, decât mult și rar!

Programul de activități se aplică și-n cazul copiilor, și al părinților.

E greu pentru cei mici să stea doar în casă. Am și eu copil, vă spun din proprie experiență. Copiii mici vor înțelege mai ușor situația dacă le explicăm că sunt mulți oameni răciți afară și, pentru a ne proteja, rămânem mai mult în casă! Mulți dintre ei se vor bucura de prezența părinților, mai ales dacă se găsește un program prin care să li se țină timpul și atenția ocupate.

Atenție, mai mult de o oră în fața televizorului, pentru copiii sub 5 ani, poate provoca reacții greu de gestionat ulterior. Aveți curajul de a vă lăsa copiii să aibă inițiativa activităților pe care să le facă! Lăsați-i să se plictisească, fără a-i neglija! Vor să se joace?! Să inventeze un joc! Își doresc să fiți împreună?! Dați-le activități casnice, pe care să le faceți împreună. Încă de la 3 ani, un copil poate să adune toate obiectele cu o anumită caracteristică: șosetele de pe uscătorul de haine, de exemplu!

Într-o asemenea perioadă, fiecare membru al familiei gestionează câte un ”departament” al casei, pe lângă munca sau lecțiile de școală – buna dispoziție, alegerea filmului de seară, mâncarea, ordinea, aprovizionarea. Adunați-vă în bucătărie și faceți numirile pentru ”funcțiile” noi!

  1. Prea mult timp împreună poate duce la senzația de ”sufocare”. Soluția? Creați-vă spațiu!

Nu e exclus să nu vă mai auziți gândurile! Acum stați 24 de ore din 24, înainte nici nu se punea vorba de așa ceva. Nu ați mai experimentat până acum această izolare și nu există referințe, cărți sau exemple notabile. E normal să apară neajunsuri și neînțelegeri, sentimentul de deznădejde, dar e o ocazie bună să vă inventați noi idei de viață, pe care le puteți păstra și după. Atunci când totul va fi bine…

See Also

Ia-ți un timp pentru tine, în fiecare zi, și anunță-i pe cei ai casei când e ora ta magică. Atunci poți face ce vrei, în spațiul tău, alocat și anunțat de dinainte! Încurajează-i să facă la fel, să-și ia un timp doar pentru ei! Atenție, acesta nu este timpul de învățare – pe care, de asemenea, te încurajez să îl introduci in programul tău și să îl propui și celor dragi ție, nici timpul de uitat la TV, ci este timpul în care stai tu cu tine, în liniște, meditând, scriind sau vorbind la telefon cu un prieten drag.

  1. Conectează-te cu persoanele dragi

Este important de înțeles că a sta în același spațiu cu cineva nu înseamnă neapărat a fi împreună mereu. Chiar ce spuneam la punctul anterior. Chiar dacă locuiești doar cu partenerul de viață, nu înseamnă că nu vă puteți conecta cu părinții sau prietenii vorbind la telefon despre cum vă simțiți, ascultându-vă reciproc. E momentul să o suni pe mama sau pe bunica, pe prietenii din alte orașe sau mutați în altă țară, pentru a verifica nu doar dacă au frigiderul plin, ci și pentru a le spune că le împărtășești îngrijorarea, să le reamintești că ești acolo, la un telefon distanță, orice ar fi. Cina pe Facetime poate fi o experiență în sine și vei vedea că o cafea în compania unui om drag, pe WhatsApp, e la fel ca înainte. Doar că, fiecare vine cu cafeaua lui!

  1. Păstrează respectul și empatia pentru părinții tăi și pentru alte rude mai în vârstă

Mesajele care circulă acum în media sunt o sursă mare de îngrijorare, stres și anxietate, mai ales pentru cei numiți “categorie de risc”. Acesta e motivul pentru care unii reacționează chiar invers decât te-ai aștepta, ies din case și se expun încercând astfel să își dovedească și să le arate celor din jur că sunt curajoși, relaxați, puternici. Acesta este, de fapt, un semn al anxietății!

Pentru a avea o relație bună cu părinții, bunicii sau cu alte rude mai vârstnice, alege să ai o relație bazată pe încredere, respect și sinceritate. Nu îi trata ca pe niște copii, ci vorbește-le calm, cu argumente, despre știrile zilei. Sigur, a stârni panica nu ajută pe nimeni. Alege informații importante, sună-i constant, oferă-te să ajuți prin a comanda pentru ei produse alimentare, dacă acest serviciu este disponibil în zona lor, sau cu plata online a facturilor. Ei au nevoie acum de sprijinul tău, nu de cuvinte grele.

Ca psiholog, aș vrea să închei cu ideea că e normal să te simți speriat, dezorientat sau trist în această perioadă. Exprimă-ți aceste stări și nevoile, nu le ține ascunse ca să pari puternic. Pentru a fi capabil să depășești această perioadă, acordă-ți clipe de sinceritate absolută, scrie într-un jurnal sau vorbește cu persoane de încredere sau cu psihologi despre ceea ce simți. Concentrează-ți energia pentru a face din această situație una relevantă pentru viitorul vieții tale!

Despre Georgiana Spătaru

Georgiana Spătaru este de profesie psiholog, iar în ultimii ani s-a dedicat ca facilitator de formare personală și coach, unei nișe deosebite: căutarea fericirii. Astfel, a creat mai multe programe de dezvoltare emoțională și spirituală, printre care cursurile C.R.E.S.C. (Curs de Relaționare Emoțională si Spirituală pentru Copii) și a înglobat crezul ei în conceptul Exerciții de Fericire.

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top