Importanța banilor cash (numerar) și de ce nu ar trebui să renunțăm la ei!
Mai avem nevoie de cash sau nu? Acesta este o discuție tot mai prezentă în viețile noastre. Reglementările legale recente au scăzut mult nivelul de bani cash pe care oamenii îl pot utiliza. Și desigur este firesc să ne întrebăm de ce. Este firesc să analizăm care sunt repercusiunile asupra vieților noastre. De asemenea cred că este important să nu luăm lucrurile, așa, de-a gata, și să le analizăm în profunzime, nu doar că ”e mai simplu așa”. Așa că în articolul de astăzi iau taurul de coarne și vreau să vă las câteva idei despre motivele pentru care banii în numerar sunt importanți și nu ar trebui să renunțăm la ei.
În primul rând, care este rolul banilor cash?
Importanța banilor cash este incontestabilă. Economia necesită o anumită cantitate de numerar disponibil pentru a funcționa. Numerarul este mijlocul de plată dominant în zona euro, deoarece majoritatea clară a plăților noastre zilnice sunt efectuate folosind bancnote sau monede. Numerarul este, de asemenea, esențial pentru includerea cetățenilor social vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă sau grupurile cu venituri mai mici.
Banii îți provoacă stres? Practică mindfulness financiar pentru succes în viață.
Dar numerarul oferă alte funcții și beneficii importante:
Îți asigură libertatea și autonomie.
Bancnotele și monedele sunt singura formă de bani pe care oamenii o pot păstra fără a implica o terță parte. Nu aveți nevoie de acces la echipamente, internet sau electricitate pentru a plăti cu numerar, ceea ce înseamnă că poate fi folosit atunci când curentul este întrerupt sau dacă vă pierdeți cardul.
Este mijloc legal.
Creditorii, cum ar fi magazinele și restaurantele, nu pot refuza numerarul, cu excepția cazului în care atât ei, cât și clientul au convenit în avans asupra unui alt mijloc de plată. Pentru mai multe informații, consultați recomandarea Comisiei Europene din 22 martie 2010 (2010/191/UE).
Vă asigură intimitatea.
Tranzacțiile cu numerar respectă dreptul nostru fundamental de a ne proteja confidențialitatea, datele și identitatea în probleme financiare.
Este incluziv.
Cashul oferă opțiuni de plată și economii pentru persoanele cu acces limitat sau inexistent la bani digitali, ceea ce îl face crucial pentru includerea cetățenilor social vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă sau grupurile cu venituri mai mici.
Vă ajută să vă urmăriți cheltuielile.
Numerarul vă permite să păstrați un control mai strâns asupra cheltuielilor voastre, de exemplu, împiedicându-vă să cheltuiți în exces.
E rapid.
Bancnotele și monedele decontează o plată instantaneu. Iar o plată de 100lei, chiar va fi o plată de 100 lei … nu de 100 lei + eventual comision.
Este sigur.
Numerarul s-a dovedit a fi sigur în ceea ce privește criminalitatea cibernetică, frauda și contrafacerea. Și, deoarece sunt bani de la banca centrală, nu implică riscuri financiare nici pentru plătitor, nici pentru beneficiar.
Este un depozit de valoare.
Numerarul este mai mult decât un simplu instrument de plată. Le permite oamenilor să dețină bani în scopuri de economisire fără riscuri de neplată. Este util pentru cadouri și plăți mici de la persoană la persoană. De exemplu, părinții pot încredința sume mici de numerar copiilor lor pentru mici achiziții, sau o persoană poate oferi unui prieten sau cunoștință numerar pentru a cumpăra ceva în numele lor. Numerarul contribuie, de asemenea, la alfabetizarea financiară a copiilor.
Toate informațiile de mai sus sunt luate cu copy/paste și traduse de pe site-ul oficial EUROPEAN CENTRAL BANK! 🙂 Poate ar trebui să le tratăm cu toate seriozitatea pentru că importanța banilor cash nu este o joacă.
Mi-ar plăcea să-mi spuneți, voi cum preferați, bani numerar sau card? Și de ce?
***
Îmi pare rău, dar recomandarea este una și realitatea alta. Sunt atâtea exemple pe net cu oameni, situații în țări din UE unde majoritatea plăților se fac cu cardul. Ținând cont și de tot ce s-a întâmplat după covid, a veni acum să zici de importanța banilor cash este pueril. Viitorul este fără cash, se reduc costurile de transport, depozitare, pază, furt. De exemplu ești pe stradă și tâlhărit, dacă nu ai bani, doar card, ce îți ia?
Cred ca fix treaba cu intimitatea se urmareste a fi cel mai mult atacata prin noile reguli, altcineva in afara de noi doreste sa controleze circulatia banilor nostri. Astfel prin platile cash nu poate fi urmarit clar circuitul lor, pe cand al banilor din conturi da.