Odată cu un zâmbet frumos, poate începe o viață nouă. Totul despre detartraj, airflow și protocolul elvețian de igienizare dentara GBT.
Despre detartraj și airflow ai auzit? Dar despre GBT, protocolul elvețian de igienizare orală? Dacă nu, atunci te rog acord-mi câteva minute ca să-ți povestesc despre ceva ce ar putea să-ți schimbe viața … în bine!
Am auzit recent la radio despre un studiu care indică faptul că românilor nu le plac nici educația financiară și nici mersul la dentist. Motivele pentru această situație rămân încă un mister, dar eu voi încerca astăzi să ”mă lupt” în argumente pro cu a două problemă enunțată: mersul la medicul stomatolog și prevenția în sănătatea orală. Știu, sună foarte serios și chiar este. Dar ceea ce știu pe pielea mea este că odată cu un zâmbet frumos, poate începe o viață nouă.
Vă spune asta un om care a mers dintotdeauna cu plăcere la medicul stomatolog. Am avut grijă să îmi curăț dinții cel puțin o dată pe an prin detartraj și air flow și să îi tratez imediat ce situația a impus-o. Cum să stau cu carii? Așa că starea dinților mei a fost și este una bună. Am prevenit posibile complicații printr-o simplă vizită anuală în cabinetul medicului stomatolog. Dar ceea ce îmi genera ceva nemulțumire, uneori chiar făcându-mă să mă simt neîncrezătoare în mine, era alinierea dinților mei. Așa că la 37 de ani am decis să fac ceea ce trebuia să fac în adolescență: să port un aparat ortodontic. Iar această decizie, în principal de ordin estetic, mi-a îmbunătățit calitatea vieții cum nici măcar nu mi-aș fi putut imagina. Din acel moment am radiat! Nu mai aveam niciun motiv să nu zâmbesc cu toată gura. Așa că nu pot să nu mă gândesc la cei care își neglijează sănătatea dinților. Oare cum se simt în pielea lor? Sau, dacă ar știi cât de mult li s-ar schimba viețile dacă ar repara, ar face ceva în sensul acesta? Răspunsul la aceste întrebări, retorice desigur, nu-l am.
Ceea ce vreau însă să fac astăzi este un demers la care m-am tot gândit și nu am apucat să-l implementez. Și anume, să scriu despre ce înseamnă în practică prevenția în sănătatea orală. Sunt doar câțiva pași extrem de simpli. Nu înseamnă timp mult, nu înseamnă durere, nu înseamnă costuri mari. Sau ca să reformulez, costurile cu prevenția sunt infinit mai mici decât cele care vin la pachet cu tratarea.
Așa că după experiența foarte bună de săptămâna trecută cu clinica stomatologică DentalMed la sediul lor din Piața Charles de Gaulle, la care am fost pentru o curățare senzațională (pe care o voi descrie pe larg mai jos în text), am considerat că a venit timpul să apuc taurul de coarne.
Cel mai bun mod de a-ți proteja sănătatea orală este să adopți obiceiuri bune, cum ar fi să te speli pe dinți de două ori pe zi și să mergi la dentist la fiecare 6 luni (vizita de control la care se face un detartraj sau un airflow NU ESTE DUREROASĂ). Pacienții cu cele mai sănătoase și frumoase zâmbete sunt cei care înțeleg valoarea stomatologiei preventive. Și chiar dacă până în acest moment ai neglijat sănătatea dinților tăi, află că niciodată nu este prea târziu să începi să preiei controlul asupra sănătății tale orale, motiv pentru care astăzi, împreună cu specialiștii DentalMed, îți oferim cele mai bune 6 sfaturi pentru a avea dinți și gingii sănătoase.
Evită alimentele și băuturile cu zahăr.
Dinții tăi se simt vreodată încărcați sau aspri? Dacă da, este posibil să aibă depuneri de placă dentară. Placa este mare iubitoare de zahăr și îl folosește pentru a produce acid care cauzează carii. Este posibil să simți acea placă pe dinți în special după ce mănânci alimente cu zahăr.
Este important să verificăm etichetele din magazin, deoarece multe alimente pe care le considerăm „sănătoase” nu sunt bune pentru dinți. De exemplu, unele arome de iaurt pot avea mult zahăr. De asemenea, băuturile pentru sport conțin adesea mai mult zahăr decât ai putea crede. Limitarea alimentelor și băuturilor zaharoase va contribui la prevenția problemelor de sănătate orală.
Periază-ți dinții de două ori pe zi.
Nu este necesar să-ți periezi toți dinții, ci doar pe aceia pe care vrei să îi păstrezi:) Celebra Asociație Stomatologică Americană recomandă să vă spălați dinții de două ori pe zi cu pastă de dinți cu fluor. Fluorul este recunoscut de mult timp pentru beneficiile sale pentru sănătatea orală.
Asigură-te că îți perii dinții timp de 2 minute, astfel încât să se curețe integral. Dacă te grăbești, poate rămâne placă pe dinții din spate, care sunt mai greu de accesat. Nu este neobișnuit ca oamenii să dezvolte carii chiar pe dinții din spate atunci când se grăbesc. Știți ce veți constata în fiecare zi după ce vă veți peria dinții? NIMIC. Sa mai corect, nimic pe moment. Pentru că acest obicei considerat de mulți plictisitor, aduce rezultate incontestabile în timp, atunci când este făcut cu consecvență.
Apropo de periaj, dacă poți să faci o astfel de achiziție, o periuță electrică este absolut fantastică. Iar dacă nu ai deja una, stai aproape deoarece curând voi lansa un super giveaway la care poți câștiga cea mai inteligentă periuță electrică de la Philips precum și încă o surpriză pentru dinții tăi. 🙂 #staytuned și urmărește pagina mea de Facebook.
Folosește ața dentară sau dușul bucal o dată pe zi.
Placa se ascunde acolo unde perii periuței de dinți nu pot ajunge. De aceea este atât de important ca până vei ajunge la un detartraj să folosești ața dentară o dată pe zi pentru a îndepărta placa interdentară și cea care se formează de-a lungul liniei gingiilor. Ața dentară ajută la prevenirea formării cariilor interdentare. Plus că senzația de după acest tip de curățare mie mi se pare chiar eliberatoare 🙂 Dar o curățare interdentară și mai bună decât cea efectuată cu ața dentară este folosirea unui duș bucal, care acționează cu o precizie greu de egalat. Așadar, dacă vreți o curățare profundă acasă, vă recomand să studiați un pic subiectul duș bucal. Pentru mine a fost salvator în perioada în care am purtat aparatul ortodontic.
Utilizează apă de gură zilnic.
Medicii stomatologi recomandă utilizarea unei ape de gură cu fluor pentru a ajuta la întărirea smalțului dentar. Folosirea apei de gură ajută la eliminarea oricărei plăci reziduale sau a particulelor de alimente care ar putea rămâne în urmă după periaj și chiar și după folosirea aței dentare. Stomatologul tău te poate ajuta să alegi o marcă potrivită nevoilor tale. Și apropos de recomandările medicului, ce mi-a plăcut mult la clinica DentalMed fost că au la recepție o selecție din cele mai bune produse destinate îngrijirii orale. Astfel că nu a mai fost necesar să mă duc la farmacie sau să fac comenzi acasă. Am plecat acasă cu kit-ul complet de produse de îngrijire orală la domiciliu.
Evită fumatul, tutunul de mestecat și alcoolul.
Fumatul este unul dintre cele mai dăunătoare obiceiuri pentru sănătatea orală (și nu numai, aș adăuga off topic pentru că nu mă pot abține 🙂 ). Fumatul provoacă colorarea dinților, acumularea de placă/tartru, boli ale gingiilor, pierderea dinților și cancer oral. În plus, reduce capacitatea gurii de a se vindeca după o afecțiune/ intervenție/rană.
Similar consumului de tutun, alcoolul poate fi devastator pentru sănătatea orală. Alcoolul îți usucă gura, reducând producția de salivă, ceea ce permite bacteriilor și plăcii să înflorească. Multe tipuri de alcool conțin zahăr și acid, ceea ce duce la carii și în cele din urmă la pierderea dinților. Persoanele care consumă în mod regulat alcool sunt mai predispuse să dezvolte cancer oral decât cele care nu consumă alcool. Așadar la acest capitol moderație.
Vizitează-ți medicul dentist la fiecare 6 luni.
Nu doar medicii recomandă ci și eu îmi permit în acest moment să îți spun să îți faci o curățare a dinților și o examinare orală la fiecare 6 luni pentru a îți proteja sănătatea dinților. Cu ocazia unei astfel de vizite medicul stomatolog va îndepărta ușor placa și tartrul. Lăsată netratată, acumularea de tartru crește riscul de carii și boli ale gingiilor. Pentru această curățare se folosesc în principiu detartrajul și air flow-ul. Este cea mai tare senzație să ai dinții super curați. Să lucească!!
Și apropos de curățare, hai să îți povestesc despre GBT! Sau mai exact Guided Biofilm Therapy.
GBT este cel mai performant concept de igienizare și profilaxie dentară existent în acest moment în lume. A fost dezvoltat de compania elvețiană EMS, iar în doar 30 de minute și 8 pași pacientul va obține un zâmbet impecabil.
- DIAGNOSTICARE, prin evaluarea clinică a fiecărui caz.
- EVIDENȚIERE, prin aplicarea unei soluții colorante, pentru ca placa bacteriană să fie ușor de identificat supra și subgingival.
- MOTIVARE, etapa în care medicul stomatolog crește gradul de conștientizare al pacientului referitor la igiena dentară și îi oferă sfaturi personalizate referitor la îmbunătățirile care pot fi aduse procesului de curățare dentară realizat acasă.
- AIRFLOW®, care presupune aplicarea unei pulberi pe bază de bicarbonat de sodiu, Erythritol PLUS, ce îndepărtează placa bacteriană, petele și tartrul incipient supra și subgingival. Medicul stomatolog îndepărtează și placa bacteriană prezentă pe gingii, limba și palat.
- PERIOFLOW® este etapa în care se îndepărtează placa bacteriană din pungile parodontale, la dinții naturali în pungile adânci, la furcațiile radiculare și la implanturi.
- PIEZON®, este etapa în care se îndepărtează orice urmă de tartru rămasă (detartraj cu ultrasunete) sau pentru curățarea în jurul implanturilor și a restaurărilor protetice.
- CONTROL, etapa în care medicul face o verificare finală, pentru a vedea dacă au mai rămas urme de placă bacteriană și se asigură că tartrul a fost îndepărtat complet. Acum este momentul în care, pe un teren perfect curățat, se poate face o diagnosticare a prezenței cariilor și se pot face aplicări cu fluor, dacă medicul stomatolog consideră oportun.
- RECALL – „un pacient sănătos este un pacient fericit”. În funcție de rezultatul evaluării riscurilor dentare, medicul stomatolog stabilește frecvența realizării procedurilor de mentenanță prin igienizare profesională și programează împreună cu pacientul următoarele vizite de control la medicul stomatolog.
Aceștia sunt pașii explicați ca la carte. Iar acum, să vă spun eu concret cum a decurs această vizită-experiență în cabinetul stomatologic.
Am intrat zâmbind și am ieșit zâmbind și mai larg de la DentalMed, singura clinică stomatologică din România care poartă distincția de ”Furnizor al Casei Regale a României”, un aspect de mândrie, deoarece atestă calitatea serviciilor pe care clinica le oferă. Programarea mea a fost la doamna dr. Magda David, unul dintre cei 50 de medici specialiști ai clinicii. Dna. dr. David, un medic foarte plăcut, calm și cald, care a analizat clinic situația, apoi, pentru a avea o imagine exactă a stării danturii mele a solicitat o investigație imagistică. Pe care, știți cum e în mod normal, primești o fișă și te duci la un centru de radiografie stomatologică. Ei bine, nu a fost cazul la clinica DentalMed, deoarece totul se face in house, digitalizat, performant, cu iradiere minimă datorită tehnologiei de ultimă generație.
Abia apoi, întoarsă pe scaunul stomatologic, a început sesiunea propriu zisă de curățare. Dn. Dr. mi-a enumerat pașii de mai sus și mi-a explicat rolul fiecăruia. Apoi, scaunul stomatologic a fost întins la orizontală și a început acțiunea. Totul cu calm, relaxat, cu vorbe bune și mână ușoară.
Pentru pașii de detartraj și airflow (prețul îl găsiți AICI), despre care poate știți că fac un pic de deranj, mai ales dacă există machiaj, soluția este o mască cu care se acoperă fața. Astfel că în momentul în care procedurile sunt finalizate, ea este îndepărtată și fața pacientului rămâne impecabilă. 🙂 Nimic nu doare, nimic nu deranjează.
Rezultatul, cel din imagine, fără filtre sau îmbunătățiri. Un zâmbet cu dinți curați la lacrima. Și sănătoși! Mai ales dacă pacientul ține cont de vorba aia înțeleapta că ”e mai bine (și mai ieftin aș adăuga) să previi decât să tratezi”.
Și un mic reminder pentru cei care au copii mici. Nu amânați vizita la medicul stomatolog chiar și cu micuții care au câțiva dinți de lapte. Bazele unei danturi sănătoase se pun încă din copilărie. Iar dacă veți merge cu copilul într-un cabinet conceput special pentru cei mici și în care tehnicile sunt adaptate vârstei lor, nici nu ar trebui să existe vreodată frica de dentist. Atât în locația din piața Charles de Gaulle cât și în sediul de lângă Marriott, DentalMed are specialiști în pedodonție cât și cabinete personalizate pentru micuți, astfel încât ei să fie chiar încântați de vizita la medicul stomatolog.
Și un aspect pe care aș vrea să îl mai subliniez aici despre DentalMed, este că pot fi considerați de elită în implantologie și stomatologie estetică. Așadar, vă recomand să intrați pe site-ul lor și să studiați în detaliu tot ceea ce ei oferă.
Tu când ai fost ultima oară la un control stomatologic pentru prevenția sănătății orale? Nu trebuie să-mi răspunzi mie. Răspunde-ți doar ție. 🙂
***