Now Reading
#OneYearHealthChallenge: despre sănătatea sânului cu dr. Cristian-Gabriel Viișoreanu

#OneYearHealthChallenge: despre sănătatea sânului cu dr. Cristian-Gabriel Viișoreanu

Trăim într-o epocă în care avem un acces incredibil la informații și cred că pentru nici o femeie grija pentru sânii nu ar trebui să mai constituie un mister. Cu toate astea statisticile ne arată că mai avem mult până departe, dar în același timp avem parte și de semnale bune.

Recunosc că pentru mine luna martie ar fi trebuit să fie despre femeie și despre îngrijirea femeii. Când o femeie, o soție, o mamă sau prietena ta suferă nu este doar ea afectată, ci și familia fiecărei femei, prietenii și personalul care o îngrijește, acasă sau în spital.

În cadrul proiectului #OneYearHealthChallenge, mi-am propus ca în luna martie, luna dedicată femeilor, să îmi îndrept atenția asupra a ceea ce înseamnă sănătatea sânului.

Din păcate însă, iată că viețile noastre au luat un drum comun foarte neașteptat și multe planuri au suferit amânare. Dar acesta cred că este și va rămâne un subiect de actualitate care merită atenția noastră indiferent de ce se întâmplă prin lume.

Așa că astăzi, în ultima zi a lunii martie, vă ofer un interviu cu unul dintre experții în sănătatea sânului de la noi, Dr. Cristian-Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală, cu competenţe și supraspecializari în chirurgie oncologică, ecografie generală și intervenţional și cu o carieră de aproape 20 de ani în diagnosticarea și tratarea patologiilor mamare.

Domnule doctor, noi ne-am cunoscut cu ocazia realizării unui reportaj pentru ”Vreau să fiu sănătos”. Am asistat la o diagnosticare prin puncție și biopsie a unui cancer de sân. Atunci ați vorbit desigur și despre prevenție. Tocmai de aceea vă rog să ne spuneți pentru început ce spun statisticile?

Statisticile reprezintă o analiză retrospectivă a evenimentelor petrecute sau o analiza predictivă pentru viitor. Statistic vorbind, prevenția salvează multe cazuri de la intervenții chirurgicale radicale, de la tratamente complexe, cu efecte secundare  semnificative, uneori sechele foarte greu de suportat.

Care este situația cazurilor de cancer de sân în România în anul 2020?

În 2020 putem vorbi de o analiză statistică a anului 2019 efectuată pentru anul 2018. Și ceea ce ne spune ea este că în anul 2018 au fost diagnosticate 83.461 cazuri noi de cancer și au fost înregistrate 50.902 cazuri. Cancerul de sân a avut o incidență de 11,5% și o mortalitate de 6,6%.

Programele de screening au început să funcționeze, iar femeile au conștientizat că descoperirea din timp a unei probleme se poate rezolva mult mai bine dacă boala este tratată de la debut.

Ce înseamnă prevenția atunci când vorbim despre cancerul la sân? Vă rog să ne detaliați cât mai clar pentru ca orice femeie care citește acest interviu să conștientizeze importanța screening-ului ca metodă de prevenție … desigur dacă asta înseamnă prevenție.

Profilaxia primară urmărește:

  • evitarea apariției bolii la nivelul individului;
  • scăderea incidenței bolii la nivelul populației prin schimbarea factorilor de risc în populație.

Profilaxia secundară are drept scopuri:

  • depistarea precoce a bolii (deci se adresează eșecului măsurilor profilaxiei primare), pentru a evita consecințele bolii;
  • să controleze evoluția bolii, să prevină consecințele, schimbând cursul nefavorabil al evoluției bolii la nivelul individului.

Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scăderea prevalenței bolii prin vindecare și reducerea duratei bolii, deoarece prevalența bolii prin vindecare și reducerea duratei bolii. Prevalența este rezultatul produsului dintre incidență și durata bolii.

In cadrul profilaxiei secundare, sănătatea publică este interesantă prin faptul că aici se plasează screeningul, dispensarizarea, controlul periodic.

Femeile sunt speriate de mamografie. Este dureroasă … de ce nu poate fi înlocuită doar de ecografie?

Există o teamă de necunoscut, neștiind în ce constă o mamografie. Sunt povești precum că mamografia ar iradia sânul și ajută la apariția cancerului. Un mit complet greșit. Mamografiile acutale au o calitate deosebită față de mamografiile mai vechi, iar mamografele noi folosesc o doză foarte mică de raze X. Exista o sensibilitate cunoscută la nivelul sânilor, iar compresia efectuată de compresorul mamografului sperie pacienta și în unele cazuri se renunță la efectuarea procedurii.

Însă mamografia nu poate fi înlocuită de ecografie în cazul pacientelor cu vârsta de 40 – 45 ani. Aceasta fiind singura investigație care poate descoperi focare de microcalcificări, ce pot reprezenta semne incipiente de cancer, semne care nu pot fi identificate de ecografie sau rezonanța magnetică. Sunt situații când structura glandulară mamară este foarte densă și examinarea mamografică nu poate pune în evidență o tumoră mamară. Pentru aceste cazuri ecografia mamară poate fi decisivă în stabilirea diagnosticului.

Tot în categoria prevenție intră și un anumit stil de viață? Care este proporția în care acesta contează pentru o femeie fără antecedente în familie? Dar pentru cineva cu antecedente sau cu genele pozitive?

Se vorbește frecvent de un stil de viață sănătos,  dar acest stil poate fi diferit în funcție de profilul constituțional al fiecărei persoane. Se cunoaște că stresul psihic este implicat în apariția multor boli, dar el nu poate fi cuantificat la nivel  individual.

Cazurile cu antecedente în familie prezintă un risc mai mare de a dezvolta un cancer mamar. Implicarea genetică este responsabilă în proporție de doar 10% în apariția cancerului mamar, restul de 90% reprezintă doar factori de risc. Identificarea mutațiilor în gena BRCA 1 și 2 (gena responsabilă pentru transmiterea cancerului mamar și ovarian) poate duce la efectuarea unei intervenții profilactice de reducere a riscului de a dezvolta un cancer mamar. Din alt punct de vederea, pentru cazurile cu antecedente în familie, neidentificarea mutațiilor genei BRCA, aduce riscul de cancer mamar la aceeași valoare cu a cazurilor fără cancer mamar în antecedente.

Revenind la screening, se vorbește mult despre rezultatele fals pozitive ca urmare a supra-investigării. Cât de dese sunt astfel de rezultate? Și cum pot fi evitate? Un astfel de rezultat fals pozitiv poate da viața unei femei peste cap…

Aici sunt multe lucruri de discutat. Rezultatele fals pozitive reprezintă, din puctul meu de vedere, o povară medicală și de ce nu și financiară. În ultimul timp observ o tendință asupra investigării imagistice și o scădere a asumării părții umane a diagnosticului.

Cum facem ca numarul rezultatelor fals pozitive să fie cât mai puține? Aprofundând tehnicile de examinare clinica, ecografica, mamografică, de rezonanță magnetică și folosind aparatura performantă putem reduce semnificativ numărul rezultatelor fals pozitive. Experiența îndelungată reduce deasemenea numărul rezultatelor fals pozitive și, de ce nu, fals negative. Un caz cu un rezultat fals pozitiv este foarte greu de adus la starea emoțională inițială și de multe ori sunt necesare o multitudine de investigații pentru a regăsi starea de liniște inițială.

Indiferent că este un diagnostic corect sau unul fals pozitiv, cât de important este susținerea psihologică?

Componenta psiho-emoțională este foarte importantă. Susținerea familiei, a prietenilor este decisivă în sprijinarea unui caz pentru a-și regăsi echilibrul și de a avea capacitatea de a raționa deciziile ce trebuie luate în viitorul apropiat.

După ce a fost stabilit un diagnostic de cancer, cum se procedează mai departe? Care sunt pașii?

După diagnosticarea unui caz de cancer mamar se stabilește tratamentul. Pentru cancerul mamar există un tratament local, asigurat de intervenția chirurgicală și un tratament sistemic, asigurat de chimioterapie și hormonoterapie.

Beneficiează de intervenție chirurgicală, ca primă etapă de tratament, cazurile din stadiul 0, I, II și o parte din stadiul III (T3N1M0)

Cazurile avansate trebuie inițial să facă tratament chimioterapic și doar după aceea intervenția chirurgicală, urmând apoi radioterapie și/sau tratament hormonal.

Există abordări diferite în funcție de țări, mastectomie totală sau parțială. Care este abordarea dvs? De ce?

Există diferențe de mentalitate. Am avut norocul să mă formez din punct de vedere oncologic într-o perioadă de schimbări majore. Am asistat la trecerea de la mastectomie radicală la tratamentul conservator iar mastectomia Halsted se efectua doar demonstrativ.

În prezent, sunt la zi cu tipurile de intervenții chirurgicale pentru cancerul mamar, efectuăm orice procedură chirurgicală pentru patologia mamară dar mai avem de adăugat în portofoliu proceduri de biopsiere care din cauza costurilor mari nu sunt accesate de paciente.

Tehnologia actuală face mai ușoară intervenția chirurgicală?

Cu siguranță dispozitivele noi au adus plusuri în chirurgia mamară, lucru care se reflectă semnificativ în vindecarea pacientelor.

Imediat după o mastectomie totală se face și reconstrucția mamară?

Există posibilitatea efectuării unei reconstrucții imediate după mastectomie sau o reconstrucție tardivă, la o oarecare perioadă de timp de la terminarea tratamentului oncologic. Tehnicile de reconstrucție mamară sunt foarte diferite și trebuie adaptate pentru fiecare caz. Reconstrucția mamară trebuie să fie întotdeauna decizia pacientei, nu a medicului, soțului, prietenei, etc.

Ce opțiuni de tratament există?  Chimioterapia și radioterapia sunt obligatorii? Se poate și fără?

Tratamentul cancerului mamar este complex, așa cum am specificat puțin mai sus, fiecare caz beneficiind de o schemă de tratament personalizat în funcție de stadiul bolii, patologia asociată și compliantă la tratament.

Există o îngrijire post operatorie ? Specialistul în sănătate sau statul român sunt implicaţi în consilierea psihologică a pacientelor?

Pentru orice intrevenție chirurgicală există o perioadă de îngrijire care variază în funcție de caz și de tipul operației. Trebuie cunoscut faptul că fiecare caz este unic și chiar dacă vorbim de o mastectomie bilaterala este posibil ca vindecarea să fie diferită pentru fiecare intervenție și nu trebuie facută comparația vindecării, cicatrizării cu colega de salon sau cu oricine altcineva cu același tip de operație.

Care este rata de vindecare a cancerului de sân? Când se poate afirma că o pacientă este vindecată?

Stadiile incipiente beneficiează de rate de supraviețuire favorabile, ajung până la 98-100%. Cu cât cazul este diagnosticat în stadiu mai avansat aceasta se reduce semnificativ. Aș afirma că un caz este vindecat atunci când își găsește echilibrul intern, între conștient și subconștient, astfel încât stresul bolii să nu omoare rațiunea.

Cum va decurge apoi viața ei? Va avea contraindicații? Va avea un protocol de investigații și stil de viață pentru totdeauna?

Din punctul meu de vederea viața ar trebui reluată de la momentul diagnosticului. Tratamentul poate fi unul greu sau foarte greu și poate lăsa urme adânci la nivelul mentalului și să nu uităm nici de urmele fizice lăsate de intervenția chirurgicală. Contraindicații sau restricții ne stabilim poate în fiecare zi, eu prefer să încurajez bucuria de a trăi fiecare clipa atât timp cât îți este oferită … indiferent de moemntul din viață în care te afli.

Ce este Institutul Sânului și cui se adresează?

Institutul Sânului nu este o unitate, o clădire. El este o  echipă medicală care poate să rezolve o multitudine de probleme ale pacientelor cu patologie mamară.

Un sfat pentru doamnele care citesc acest interviu…

Exista o nouă șansă după diagnosticul de cancer mamar, profitați de ea!

#OneYearHealthChallenge este o campanie de informare medicală corectă de la experți către pacienți. Aceasta abordează teme de interes pentru diverse afecțiuni și probleme de sănătate cu care se confruntă fiecare om măcar o dată în viață, personal sau în anturajul său, pe baza experienţei specialiștilor, a practicilor medicale şi a studiilor realizate până în prezent. Proiectul se va desfășura pe parcursul întregului an 2020 și este realizat în colaborare cu Boiron România.
***
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top