Now Reading
Personalitatea copilului introvertit și personalitatea copilului extrovertit. Cum să-i înțelegi la nivel profund

Personalitatea copilului introvertit și personalitatea copilului extrovertit. Cum să-i înțelegi la nivel profund

Cum reacționează copilul tău la stimulii zilnici ori la situațiile sociale reprezintă modul în care își exprimă personalitatea. În 1910, C.G.Jung introducea pentru prima dată conceptul de personalitate de tip introvert și extrovert. Ceea ce a rămas perpetuat într-un mod absolut defect în societatea actuală este stereotipia bazată pe caracteristicile celor două personalități.

Adică, stereotipul personalității introvertitului se bazează pe ideea că acesta este antisocial, izolat și nu-i plac oamenii. Iar stereotipul personalității extrovertitului se bazează pe ideea că acesta nu este capabil să stea locului, este mereu agitat, vrea să fie în centrul atenției, cu toate că personalitatea sa este mai plăcută social (lucru pe care îl denunț din start!) decât cea a confratelui său, introvertul. Chestiunile sunt mult mai nuanțate de atât, mult mai complexe, iar dacă am trece peste etichetările superficiale și fără profunzime am găsi frumusețea reală a celor două personalității jungiene.

Ceea ce vreau să reții este că personalitatea este un spectru, iar noi, ca entități individuale nu ne încadrăm mereu doar într-o parte sau doar într-alta. În funcție de ceea ce ne energizează sau de ceea ce ne stoarce de energie, manifestăm atât tendințe introverte, cât și extroverte.

Ține cont că există tipuri diferite de extroverți, de introverți, iar fiecare om este unic, irepetabil și minunat!

De asemenea, vreau să amintesc faptul că toate comparațiile pe care le rumegi în minte și în suflet cu referire la copilul tău, diferențele pe care le gândești (chiar inconștient) observând alți copii și pe care câteodată, le manifești prin limbajul corpului și cel verbal în fața lui nu aduc decât o mare defavoare creșterii line și stimei de sine pe care copilul și-o dezvoltă.

Acestea fiind spuse, haide să descoperim împreună personalitățile copilului extrovert și celui introvert.

Personalitatea extrovertită

Potrivit Asociației Americane de Psihologie, extrovertiții tind să-și concentreze energia și interesele asupra lumii exterioare. A fi extrovertit nu este considerat de psihologia actuală sinonim numai și numai cu a fi sociabil. Da, extrovertitul este extrem de cordial, dar această personalitate însumează o adevărată constelație de comportamente și sentimente caracteristice.

Ce spune știința despre tipul de personalitate extrovertită?

Tip vs. Trăsătură

Ai încercat până acum testul Myers Briggs Type Inventory (MBTI) inspirat de Jung? Îmi aduc aminte că în liceu mi-am testat pentru prima dată personalitatea cu ajutorul testului care include 16 tipuri de personalități. Conform răspunsurilor tale primești tipul de personalitate la care te încadrezi: tipul de personalitate începe cu E (pentru extrovertit) sau cu I (pentru introvertit). Deși îl recomand, consider că testul nu acoperă îndeajuns complexitatea psihologică a personalităților umane. Mereu am fost de părere că simplitatea este atrăgătoare, dar complexitatea face diferența, mai ales că studiile actuale din psihologia personalității relevă că majoritatea dintre oameni nu se împart în grupuri distincte. Conform lui Gabriel Olaru, profesor asistent în cadrul școlii doctorale a Universității Tilburg din Olanda, personalitatea oamenilor poate fi observată ca o curbă de clopot. Ce înseamnă asta?

Ei bine, studiile din domeniul personalității arată acum că majoritatea dintre noi ne plasăm undeva la mijloc cu trăsăturile caracteristice de personalitate dominante, și că un număr relativ redus de indivizi manifestă caracteristici totale de extrovert sau de introvert. 

Datorită descoperirilor din ce în ce mai frecvente din domeniul psihologiei personalității, psihoterapeuții consideră că extrovertitul se exprimă printr-o secvență de elemente, de caracteristici mai clare sau mai vagi care integrează personalitatea individului în cauză. Mai pe scurt, la ora actuală, cercetările susțin ideea că extroversiunea ca trăsătură, este în mare măsură validă din punct de vedere științific, chiar dacă tipul de personalitate extrovert nu este. Când am descoperit treaba asta am rămas cu gura căscată! Asta înseamnă că așezarea minții umane într-o cutie de tip alb sau negru iese din discuție. Putem acum, noi, părinții, să ne înțelegem mai bine copiii și să-i ghidăm cu mai multă înțelepciune.

Totuși!

Deși, înțeleg că au loc din ce în ce mai multe cercetări pe această temă înclin, momentan, să mă iau după ideea că există un set de reguli, trăsături dacă vrei, care pot fi luate ca repere pentru a ne înțelege mult mai bine copiii.

Sunt de acord să nu etichetăm, să nu judecăm o persoană după personalitate și am învățat din interacțiunea cu oamenii, cu al meu copil și cu mine însămi că o cale extremă, de tip alb-negru nu prea (mai) funcționează. De aceea, vreau să discut despre:

Caracteristicile personalității extrovertitului

Ghidează-te în aflarea personalității copilului tău după următoarele caracteristici:

  • Îi place să fie în centrul atenției
  • Îi place munca în echipă și strălucește într-un rol de grup
  • Se simte izolat când stă prea mult timp singur și nu socializează
  • Îi place foarte mult să vorbească
  • Îi place să-și exprime gândurile și sentimentele
  • Cei din jur sunt surse de inspirație și idei
  • Manifestă interese extrem de vaste și foarte numeroase
  • Are tendința de a acționa, înainte de a gândi
  • Se disipează în mai multe activități și nu termină niciuna
  • Este impulsiv
  • Își face ușor prieteni
  • Apreciază noutatea și îi place să facă lucruri noi
  • Se consideră un lider (bun)
  • Îi place să preia conducerea în diverse situații
  • Are șarm
  • Îi poate convinge pe alții să facă lucruri
  • Este primul care acționează în diverse situații
  • Caută senzațiile tari

Sage Journals este o revistă americană extrem de puternică unde am găsit o cercetare din 2012 al cărui scop a fost determinarea faptului că personalitatea extrovertită în comportamentul de zi cu zi poate fi explicată prin constructe intenționate (funcționale), și anume, obiective. A reieșit că extroversiunea fluctuează în funcție de obiectivele pe care individul le setează, și că există cinci caracteristici importante (le voi preciza mai jos) după care te poți ghida când identifici personalitatea dominantă la o persoană.

Astfel persoanele extrovertite:

  • Câștigă energie petrecând timp cu oamenii
  • Le place să aibă un cerc social mare
  • Tind să gândească cu voce tare
  • Le place să lucreze în echipă
  • Sunt prietenoși

Reține! Două persoane care sunt extrovertite pot exprima treaba asta în moduri total diferite. Un extrovertit poate fi mai asertiv, în timp ce altul poate fi mai vorbăreț. Atunci când am făcut testul Mayers Brigg mi-a ieșit personalitate de tip introvert, iar când mi-am făcut The Big Five Test (la vârsta de 30 de ani) mi-a ieșit personalitate extrovertă (mind blowing pentru mine). De aceea, susțin teoriile actuale care demontează mitul personalității în alb și negru. Profunzimea se află în complexitate și este extrem de nuanțată. Dar de dragul înțelegerii simple, cercetătorii restrâng fațetele personalității într-o singură dimensiune (extrovert și introvert). Cu toate astea, ține cont că un extrovertit poate manifesta doar anumite trăsături de extroversiune, și nu pe toate.

De altfel, eu îndrum pe oricine să facă testul The Big Five fiind un bun indicator pentru descoperirea fațetelor importante din personalitatea sa.

Ghid scurt pentru părinții care au un copil extrovertit

Ghidajul face diferența când vine vorba de creșterea unui copil sănătos la minte, suflet și trup. Și nu autoritatea absolută, împovărătoare și zdrobitoare exercitată aproape agresiv asupra moștenitorului său. De aceea:

Stimulează frumosul din copilul tău urmărind aspectele acestea:

  • Lasă-l să își facă prieteni în afara casei, încurajează apropierea de colegii de grădiniță sau de școală, participând la diverse activități în afara orelor de curs (exemplu: organizează o întâlnire în parc cu bicicletele și invită-l pe cel mai bun prieten al copilului din clasă, alături de părinți ca să-i cunoști. Du-l pe prichindel la diverse clase de programare, șah sau înot unde cunoaște copii de vârsta lui, cunoscând și tu, în aceeași măsură familiile lor)
  • Concentrează-ți atenția pe dezvoltarea abilităților sociale și a inteligenței emoționale – deși, un copil extrovertit este deschis spre comunicare nu înseamnă că înțelege corect limitele personale ale celor din jur, atitudinea unui alt copil sau cum propriul mod impactează pe ceilalți
  • Nu-l lăsa să-și segmenteze atenția în zeci de activități, ci încurajează-l să descopere o activitate care îi place foarte mult și să exceleze la ea. Un exemplu ar fi: dacă fiicei tale îi place să danseze, încurajeaz-o să urmeze cursuri de dans, să participe la concursuri, iar după școală să-și acorde o oră-două pentru repetiții
  • Învață-l să se cunoască pe sine, la modul obiectiv și să își descopere calitățile, punctele forte, cât și defectele. Dacă observi că este un copil care se conectează ușor la ceilalți și își comunică foarte bine nevoile, îndurmă-l să participe la cursuri de actorie, cursuri de public speaking (se fac încă din liceu în orașele mari), să participe la acțiuni de voluntariate unde vede clar la ce este bun și cum îi poate ajuta pe alții
  • Lasă-l să fie în centrul atenției (când trebuie și cu măsură), oferindu-i opțiuni diverse
  • Dacă îi place să vorbească, fii pentru copilul tău cel mai bun ascultător și ajută-l să-și dezvolte gândirea critică
  • Siguranța este o prioritate, mai ales dacă al tău copil este extrem de prietenos cu alții, adică învață-l “să miroasă” pericolul de la un kilometru și să fie deschis cu tine atunci când un adult sau un copil nu se comportă potrivit cu el

Personalitatea introvertită

Carl Jung a inventat termenul “introvertit” pentru a descrie un individ care este guvernat de factori “subiectivi”, conform tratatului scris de el: “Tipuri psihologice”. Potrivit gândirii jungiene, introvertiții sunt reversul extrovertiților.

În 2023, psihologia regândește modul în care introvertiții sunt definiți. Teoriile actuale consideră că personalitatea introvertă are legătură cu o așa-zisă vibrație, mai exact cât de energic reacționează oamenii la recompense și la modul cum ajung la ele.

Este adevărat că introvertiții sunt ușor rezervați, preferă momentele de liniște, introspecție, sunt extrem de reflexivi și fini observatori. Totuși, mitul acela că introvertitului nu-i place să socializeze trebuie desființat! Musai!

Ca toată lumea, personalitățile introvertite se bucură de timpul cu prietenii, cu familia și le place să aparțină unui grup. Ceea ce fac ei diferit este să-și ia energia de la ei înșiși. Ei își încarcă energia de la interior spre exterior, nu de la exterior spre interior. Astfel, au nevoie de perioade de recalibrare, câteodată fiind epuizați de mururmul continuu.

Ce spune știința despre tipul de personalitate introvertită?

Tip vs. Trăsătură

Reamintesc și aici: personalitatea umană nu poate fi așezată într-o categorie de alb sau negru. Psihologia contemporană are suficiente dovezi pentru a explica că fiecare dintre noi avem personalitatea așezată pe un continuum, adică este secvențială. Științific vorbind, etichetarea indivizilor ca fiind strict introvertiți sau strict extrovertiți nu a funcționat prea  bine. Nu am găsit statistici pentru țara noastră, dar în Statele Unite aproximativ o treime din americani manifestă trăsături ale personalității introverte. Deși se dezvăluie diferit la fiecare în parte, introvertiții au caracteristici asemănătoare.

Caracteristicile personalității introvertitului

Pare-se, că din punct de vedere neuronal creierul introvertitului funcționează un pic diferit. Așadar, cercetătorii au descoperit că introvertiții au un flux sanguin mai mare în lobul frontal decât extrovertiții. Această parte a creierului te ajută să-ți amintiți lucruri, să rezolvi probleme și să planifici din timp. De altfel, lobul frontal este responsabil pentru nivelul de concentrare manifestat.

Mai mult, creierul unei persoane introvertite reacționează diferit la dopamină. Aceasta este o substanță chimică care activează partea din creier care caută recompense și plăcerea imediată. Introvertiții și extrovertiții au aceeași cantitate de substanță chimică. Cu toate astea, creierul unui extrovertit, atunci când primește un semnal de excitație în centrul de recompensă “ascultă” de el fără probleme. În timp ce introvertiții deși, primesc același semnal de excitație în creier pur și simplu reacționează fără tragere de inimă la același semnal neuronal. De exemplu: partenerul tău este foarte încântat că va participa la un eveniment privat în familie unde vor veni neamurile și prietenii apropiați. În schimb tu, ai fi preferat ca evenimentul să fie mai restrâns, cu mai puțină lume sau chiar să rămâi acasă și să vizionezi un film pe Netflix deoarece, hărmălaia nu este mereu ideea ta de joc și joacă. Înțelegi ce vreau să spun?

Cu toate astea, introversia presupune un spectru larg și diferit de la persoană la persoană, mulți psihologii fiind de părere că este relativ dificil să-ți dai seama dacă ești sau nu introvertit. Poate de aceea, la cele două teste de personalitate pe care mi le-am făcut mi-au ieșit rezultate diferite, deși restul caracteristicilor erau comune ambelor.

Iată cele mai importante aspecte de care să ții cont atunci când analizezi personalitatea introvertă a copilului tău:

  • Tind să fie mai rezervați și sunt auto-reflexivi
  • Le place să cunoască înainte o persoană, apoi să se angajeze în conversație
  • Înainte gândesc, apoi vorbesc și de obicei nu se bucură de discuțiile inutile
  • Își reîncarcă energia în afara lumii, mai ales când se simt copleșiți de prea multă socializare
  • Sunt foarte buni ascultători și  observatori
  • Nu sunt motivați de recompense sau de factori externi
  • Sunt independenți și autonomi
  • Sunt concentrați și nu sunt predispuși la defocusare (imediată)
  • Îi lasă pe alții să iasă în față și să preia conducerea
  • Preferă socializarea în grupuri restrânse sau unul la unu
  • Sunt tăcuți, ceea ce dă impresia că sunt timizi
  • Sunt creativi și de multe ori fac lucrurile diferit

Ceea ce societate încă nu înțelege este că a avea o personalitate introvertă NU înseamnă că ceva este în neregulă cu tine. Fals! Fals! Am observat că introvertiții sunt acuzați că nu le plac oamenii și preferă singurătatea. Nu-i hrăni copilului tău această distorsionare de la realitate, nu-i spăla creierul în plină dezvoltare cu etichetări absurde. Nu este nimic jignitor în a fi mai rezervat cu oamenii din jur, a prefera momente de liniște sau a ocoli discuțiile fără rost. Știi cum e: nu te simți jignit că tac din gură pentru că nici eu nu mă simt jignit că vorbești prea mult.

See Also

De asemenea, un introvert poate fi un lider extraordinar. Deși oamenii pot contura figura unui conducător prin optica unei personalități extrovertite, persoanele care manifestă trăsături de introvert au abilitățile de conducător și lider.

Unele dintre aceste calități îi fac lideri eficienți deoarece, ascultă ideile angajaților, pot rămâne concentrați asupra obiectivelor pe termen lung și par mai puțin amenințători, astfel încât oamenii îi acceptă în astfel de roluri. Totodată, mitul cum că introvertiții sunt dificili și greu de înțeles este iar fals. Aceștia preferă să aibă legături de prietenie profunde, chiar dacă asta înseamnă puțini prieteni. Calitate și nu cantitate!

Ghid scurt pentru părinții care au un copil introvertit

Cel mai probabil că vei putea detecta la copilul tău tendința spre personalitatea introvertă încă de mic, de când este toddler. De aceea, este important să știi aspectele următoare pentru a te conecta frumos la el:

  • Acceptă-l și îmbrățisează-l des întrucât el nu este gata să dea din aripi ca un fluturaș ori de câte ori este pus într-o situație socială. Nu-l obliga să facă prietenii de conveniență și multe, doar ca să-l vezi ca face dintr-un grup. Astfel, îi transmiți că nu este suficient de bun, întrerupând relația armonioasă părinte-copil și frângându-i în același timp stima de sine
  • Discută (pregătește-l) în prealabil despre situațiile și evenimentele sociale la care va participa
  • Respectă-i nevoia de a fi singur sau de a face lucruri de unul singur, așa cum este lectura sau construcția unui puzzle etc
  • Atunci când trebuie să-l dojenești pentru ceva ce a făcut greșit nu o face în public, ci în privat explicându-i pe limba lui consecințele alegerilor și acțiunilor proprii
  • Nu-l întrerupe când face o activitate
  • Ajută-l să-și reîncarce energiile și să învețe când este momentul să facă pauze
  • Aplaudă-i punctele forte întrucât, introvertiții sunt extrem de creativi, minuțioși, buni ascultători, gânditori profunzi, așa că apreciază-i talente și validează-i calitățile (fiind atent să-și recunoască defectele și să lucreze la șlefuirea lor)
  • Învață-l să se bucure de el însuși și să se accepte (pentru că trăim într-o lume cu tendință extrovertă) că a fi diferit este minunat, într-o lume care ne vrea pe toți la fel
  • Nu crește un “people pleaser”, ci un viitor adult care poate să spună NU fără să-i fie teama că va fi dat la o parte de oameni doar pentru că nu acceptă să facă lucruri pe care turma le cere
  • Reamintește-i copilului tău că este în regulă să tacă pentru că tăcerea este puterea, este gând, este putere de observație și introspecție. Amintește-i că zgomotul nu aude lucruri esențiale, în timp ce tăcerea da!
  • Hrănește-i inteligența emoțională încă de mic

Nu în ultimul rând, îți recomand cartea “Quiet. Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare” de Susan Cain, o lectură superbă atât pentru adulții introvertiți, cât și pentru cei care au un copil cu personalitate preponderent introvertă.

Iar pentru părinții care au un copil de tip extrovert, cu precădere, sugerez cartea “Motivație și personalitate” scrisă de A.H.Maslow, un studiu care face ordine în cunoașterea personalității umane.

La final, te rog, părinte care citești acest material să nu îți compari niciodată copilul cu al fratelui, colegului sau vecinului de bloc pentru că al tău omuleț este unic, irepetabil și cu o personalitate spectaculoasă!

Sursă foto: Unsplash.com

Surse material:

https://www.themyersbriggs.com/en-US/Products-and-Services/Myers-Briggs

https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/0956797612444904

https://my-personality-test.com/big-5?gclid=CjwKCAiA0syqBhBxEiwAeNx9N2UdEFEVWyZCJcdsNzdOWZb9qFV8iyMKFFjg_z1QJHj7hgofDTA9xxoCPMcQAvD_BwE#google_vignette

https://www.webmd.com/heart-disease/high-cholesterol-healthy-heart

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top