#SheDOER: Cristina Bazavan

E greu să ții pasul cu Cristina Bazavan și cu toate lucrurile pe care le face…. și da, are 24 de ore, ca noi toți. 😀 E jurnalistă, om de radio, blogger și povestitoare pe www.bazavan.ro, speaker la diferite evenimente și conferințe (multe dintre ele de digital), un adevărat #DOER. Cristina e o sursă de inspirație și, tocmai din acest motiv, o citesc și îi ascult sfaturile. Pentru mine, ea reprezintă unul dintre acei oameni a căror opinie contează. De aceea mi-am dorit să fie protagonista primului interviu #SheDOER din 2018. Și ce mă bucur că a acceptat… Poveștile ei sunt savuroase, vă las să le descoperiți mai jos. 😉

Ce îți doreai să devii în copilărie?

Când eram mică voiam să devin astronaut. Povestirile SF și călătoriile în spațiu erau singurele povestiri care răzbateau în spațiul comunist, în mod recurent. Și citeau cei din jurul meu, îi auzeam vorbind, așa că asta mi se părea foarte interesant.

După care mi-a spus mama că un astronaut trebuie să aibă o dantură perfectă, deci trebuie să merg des la stomatolog și m-am mai gândit asupra meseriei. 🙂

Dar dincolo de vis, cum vin dintr-o familie foarte modestă financiar, știam că singură mea șansă să-mi depășesc condiția era să învăț foarte bine. Și cum am avut un professor de matematică foarte bun, am învățat multă matematică și știam cam din clasa VI-a că am să fac matematică. Era calea cea mai sigură să ajung „la București” – care nu era doar capitală, ci și orașul magic unde se putea întâmpla orice dincolo de visuri. Și s-a și întâmplat mai mult decât orice mi-aș fi imaginat vreodată.

Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?

Oamenii cu disciplină. Când mi-e greu și vreau să-mi regăsesc motivația citesc biografii de mari sportivi. Ei sunt cel mai bun exemplu de a face față și victoriilor și înfrângerilor cu o frecvență cu care noi nu ne întâlnim atât de des în viață. Și doar cei foarte disciplinați, dar și foarte motivați reușesc să se ridice după o mare înfrângere ca să o ia de la capăt a doua zi.

Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?

Am avut foarte mult noroc în carieră. Am avut poziții de conducere de la 22 de ani, cu mulți subordonați mai în vârstă decât mine.

Am muncit mult, am învățat mult, dar cumva am avut și noroc să-mi dea credit niște oameni că pot să fac lucrurile la un nivel înalt.

Așa se face că am avut relaxarea (sau inconștiența) să plec de la un loc de muncă în momentul în care nu mai eram fericită fără să am o plasă de siguranță, pentru că am știut întotdeauna că ceea ce am în cap – inteligența, pregătirea, instinctul uneori – nu are cum să mi le ia nimeni.  Culmea e că de fiecare dată s-a întâmplat să mi se ofere relativ repede un job bun.

Miza personală pe care mi-am pus-o cel mai sus a fost în 2011, când am plecat din poziția de redactor șef Tabu, promițându-mi că încep să construiesc pentru mine și că nu mă voi mai angaja să lucrez pentru alții. Știu că prima jumătate de an am acceptat orice proiect de freelancer pentru că voiam să arăt că mă pot descurca singură, că sunt independentă profesional dincolo de orice funcție de conducere. Când am ajuns în situația să stau doar 4 ore acasă între două avioane care mă duceau către job-uri, mi-am dat seama că nu e bine ce fac. Și am început să o iau mai ușor.

Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?

Nu măsor în succese. Am câștigat și premii de jurnalism, și premii de online, și premii de CSR sau pentru campanii de  PR, am avut și articole care au schimbat legi în România, am ajutat la scrierea unor cărți sau la traducerea lor pe piața noastră. Dar – și nu vorbesc ca un moft, alint sau “hai să mă dau modestă” – nu contează aceste lucruri. Pentru că tot ceea ce contează e PREZENTUL. Ce fac în acest moment.

Dacă mâine mă întâlnesc cu un tânăr care în acea clipă aude de mine pentru prima dată, mă va judeca – va dori să lucreze cu mine –  luând în calcul doar ceea ce spun și fac în acel moment.

Dacă mă întâlnesc cu cineva care știe activitatea mea din radio sau de la reviste, tot după ce fac în momentul prezent al întâlnirii mă va judeca. Nu se va gândi nicio clipă dacă fac o greșeală catastrofală: „hai, are o zi proastă”. Va spune mai degrabă: „cândva femeia asta făcea niște lucruri bune, acum s-a pierdut.”

De asta nu mă evaluez în succese sau în înfrângeri. Ci în lucruri pe care le-am învățat din ce mi s-a întâmplat. Și încerc să fac tot ce pot mai bine din fiecare job sau provocare.

Care este, în opinia ta, rețeta succesului?

Disciplina și perseverența. Plus stomacul tare să reziști să construiești pe termen mediu și lung, nu să cauți un shortcut ca să dai un tun și să te amăgești că ai avut succes. Rănile pe care le lasă aceste lovituri, aceste “tunuri”, sunt cam ca la război: fac un gol mare în jurul tău, îi elimină pe oamenii cu adevărat de valoare cu care ai putea construi pe termen lung.

În fiecare an lansezi pe canalele tale de comunicare cel puțin un proiect menit să deschidă mințile oamenilor. Care a fost preferatul tău de până acum?

N-am preferat. Îmi pare rău, chiar nu am. Îmi place să fac proiecte care să stea în picioare – să fie valabile – și peste 10, 15 ani ca mesaj, atitudine. Am scos un ebook cu opinii de despre dragoste spuse de femei, respectiv bărbați, de la 5 la 55 de ani. Delicios.

Sau un altul cu povești de Crăciun scrise de personalități din lumea teatrului, filmului etc, întâmplări reale despre bunătatea cotidiană, magică, pe care o simțim mai prezent în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că suntem mai atenți la ce e în jur.  Sau un ebook despre cum să învețe să facă față presiunii și competiției copiii care se înscriu la show-urile tv de talente.

Îmi place să cred că e și o datorie pe care o avem să punem în spațiu public lucruri frumoase din care oamenii să învețe.

Printre proiectele pe care le pregătesc acum se află încă un site care își propune să se adreseze nevoilor spectatorilor de teatru. Și dacă voi putea inspira spectatorii să vină mai mult la teatru, dacă voi găși formule prin care teatrul să facă educație pentru adolescenți și copii, am să fiu bucuroasă.  

Ce te face fericită?

Să fie toți ai mei sănătoși. Și împăcați cu ei.

Ce te enervează?

Minciuna, impostura. Selfie-urile (nu le găsesc rostul; da, știu, e despre ego și nevoia de atenție și expunere, plus că toată lumea își face, dar mi se par o prostie). Lipsa de valori, faptul că bunul simț e considerat o ciudățenie sau un motiv de ironie.

Care este cel mai important lucru pentru tine?

Liniștea din suflet și din minte, plus sănătatea.

Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?

O minte foarte organizată. Pragmatică.

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?

M-aș duce la cursuri de balet și aș acorda mai mult timp educației în zona artistică.

Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:

Să aibă curaj să nu fie “în rândul lumii” dacă simte că vrea să facă unele lucruri diferit. Dacă toți am sta aliniați unul lângă altul, în rândul lumii, lumea n-ar mai progresa. Nimeni n-ar mai sparge ziduri.

It’s a men’s world?

Nu. Nu există posibilitatea unei noi vieți fără o femeie. E o lume în care avem loc cu toții și ne completăm.

De ce ești un #doer?

Nimeni nu poate deveni în locul tău ceea ce îți dorești să fii. Când realizezi asta, îți dai seama că nu are sens să aștepți să ți se întâmple lucruri, pentru că pierzi timpul. Iar viața e scurtă:) Așa că începi să le faci singur.

Foto: Alex Gâlmeanu

***