Now Reading
#OneYearHealthChallenge: ”Membru în echipa medicală este și Dumnezeu” – Dr. Carmen Orban

#OneYearHealthChallenge: ”Membru în echipa medicală este și Dumnezeu” – Dr. Carmen Orban

Astăzi este Ziua Internațională a Femeii. Ziua în care ar trebui să ne gândim la realizările sociale, politice și condițiile economice ale femeilor. Așa că m-am gândit cu această ocazie să stau de vorbă cu o power lady a sistemului medical din România, o doamnă pe care am mai intervievat-o aici pe site și despre care am constatat nu doar că este un profesionist exceptional, dar și că este un om foarte iubit de pacienții săi. 

Și da, ladies and gentlemen, acesta chiar e un lucru mare. Nu e deloc ușor să faci performanță, să lupți pentru schimbare și evoluție, să inovezi. Și, în același timp, să-ți păstrezi umanitatea, bunătatea, candoarea. Chiar și într-un mediu de lucru dur, cum este cel medical, chiar și într-o țară în care sistemul sanitar are multe provocări, cum e România.

Dna. Dr. Carmen Orban se numără printre cei mai buni specialiști în Anestezie și Terapie Intensivă pe care îi avem. De asemenea, este de scurt timp manager al unei instituții private, un loc din care își continuă cu aceeași dăruire și implicare altruistă promisiunea pe. care a făcut-o pacientului în prima zi în care a pășit pe treprele facultății de medicină. 
O femeie puternică, un profesionist în toate înțelesurile cuvântului și mai mult decât atât un om cald, așa cum ar trebui să fim cu toții independent de ceea ce facem.  

Ați fost manager al Institutului Clinic Fundeni din 2011 și până recent când ați făcut tranziția către sistemul medical privat. Cât de mari sunt diferențe între cele două?

Foarte mari. Este o prăpastie între cele două sisteme și nu sunt mândră că mărturisesc acest lucru. A fost și pentru mine un șoc. Dar în același timp am trait și o bucurie să constat că în ambele sisteme, din punctul meu de vedere, în centrul atenției rămâne pacientul. Am participat la o groază de conferințe unde vorbim despre diverse boli, diverse evoluții de medicamente, dar niciodată nu am simțit că în centrul acelei discuții nu ar fi pacientul. Singurele aspecte comune între cele două sisteme sunt interesul pentru pacientul și preocuparea pentru bunul mers al actului medical.

În ultimii ani sistemele medicale de stat au avut o infuzie mare de capital în ceea ce privește dotarea cu aparatură medicală. Dacă priviți cu atenție, veți putea observa că unele spitale de stat au apartură mai performantă decât multe spitale private. Problema este că la nivelul infrastructurii aceasta este rămasă în timp, undeva în urmă cu 60 de ani, vorbim de circuite vechi de exemplu. Iar asta generează o diferență mare între cele două sisteme. Chiar dacă oferim un act medical performant și echipe medicale strălucite, care au la îndemână dotări corespunzătoare, faptul că în toți acești ani nu s-a făcut mai nimic remarcabil încă pentru infrastructură, generează probleme importante în sistemul de stat.

La nivel international se încearcă o abordare a pacientului ca întreg. Ce înseamnă asta? Că până acum abordarea era doar parțială?

Este un subiect pe care l-am adus în discuție cu mulți ani în urmă și este un interes pe care l-am exprimat încă de pe vremea rezidențiatului, atunci când am constatat că de multe ori echipele medicale nu sunt sudate. Dacă un pacient avea și o altă complicație sau avea nevoie de un alt consult medical, era târât în diverse locuri și plimbat de colo-colo, pentru că nu există sisteme medicale integrate.

Apoi, debutul meu ca medic rezident a fost într-un spital pluridisciplinar unde am avut acces la aproape toate consulturile de care un pacient avea nevoie, dar ulterior viața m-a dus într-un serviciu medical monospecialitate și unde am simțit fix această lipsă a altor specialități. De multe ori am fost nevoită să plec cu pacientul în brațe pentru a obține un consult extrem de necesar unei evoluții medicale bune. De aceea cred că noutatea în România ar fi aceea că ușor, ușor și țara noastră se aliniază la sistemele medicale din întreaga lume care sunt integrate. Ideea e că atunci când pacientul calcă pragul unei unități medicale, indiferent de boala pe care o are și de bolile pe care le dezvoltă ulterior sau de bolile pe care le are asociate, să existe soluții integrate, să tratăm absolut tot ce înseamnă patologie pentru un pacient.

Înțeleg deci că, pe de o parte abordăm pacientul interdisciplinar, dar în același timp mă gândesc și la termenul holistic atunci când spun ”pacientul ca pe un întreg”. Este același lucru?

Este un concept  modern și este un concept care prinde din ce în ce mai mult în lumea medical modernă. Este un concept care asta înseamnă: a trata un pacient corect, pe de-antregul. Acesta îți calcă pragul și orice are nevoie trebuie să i se poată pune la dispoziție, pe toate planurile: fizic, psihic și emoțional. Pentru că sunt pacienți care au nevoie de anumite investigații medicale, au nevoie de consulturi multidisciplinare, câteodată apelează și la soluții alternative.

… membru în echipa medicală este și Dumnezeu. Eu cred că este important și nu pot să-L neg. În plus, de multe alte ori am apelat și la alte soluții alternative.

Noi cred că am  devenit atât de deschiși la minte încât putem accepta că medicina poate merge în paralel cu orice altceva.  Nu de curând a fost o emisiune făcută de către Patriarhia Română, unde au fost invitate nume celebre din medicina românească și îmi place să spun că am fost cu toții de acord că membru în echipa medicală este și Dumnezeu. Eu cred că este important și nu pot să-L neg. În plus, de multe alte ori am apelat și la alte soluții alternative.

Dar Dumnezeu nu poate fi explicat sau dovedit științific așa cum spunem tot timpul ”vrem dovezi, vrem studii”…

… dar este dovedit faptic. Când medicina s-a arătat neputincioasă, de nici nu știi de unde a venit soluția.

Suneți unul dintre medicii români dintre cei cu care eu am intrat în contact, care afirmă fără teamă că apelează la terapii alternative, complementare. Care sunt cele care de-a lungul timpului v-au adus rezultate?

Toate terapiile în care crezi îți oferă rezultate. Și de aceea în toate echipele medicale în care am activat, în special la Institutul Fundeni, am introdus conceptul de psiholog care să fie alături de echipele medicale în tratamentul bolnavului. Acest psiholog s-a dovedit dese ori extrem de util atât pacientului, cât și familiei acestuia. De multe ori contează enorm și suportul adus aparținătorilor. Totul contribuie la bunul mers al actului medical. Am apelat deseori și la homeopatie iar rezultatele au fost spectaculoase. A funcționat.

Ați menționat homeopatia și știu că în țările mult mai dezvoltate ca România, terapiile alternative precum homeopatia, terapia prin artă, acupunctura, naturopatia șamd sunt îmbrățișate de medicii curanți. În țara noastră există însă în continuare o reținere. De unde vine ea? Mă surprinde pentru că totuși trăim într-o țară în care generații întregi au crescut cu leacuri băbești.

Pentru medicii deschiși la minte terapiile alternative sunt ceva acceptat. Da, din puctul de vedere al profesionistului, medicina este știință, aproape o știință matematică. Medicina trebuie abordată ca pe o știință exactă, în orice boală se merge pe un protocol clar care trebuie respectat și atunci rata succesului este foarte mare.

Dar … sunt situații în care medicina alternativă s-a dovedit o soluție acolo unde știința a avut o limită.

Ca să vă dau și un exemplu concret. Fiica mea avea probleme cu alăptarea. Medicul neonatolog i-a spus să folosească celebrele frunze de varză pe sâni. Efectul a fost spectaculos și ceva ce nu a putut fi negat pentru că a funcționat, chiar dacă nu are dovezi științifice. Inclusiv unele medicamente și-au avut inspirația în leacurile băbești, care ulterior au fost produse intens folosite la scară industrială.

Revenind la subiectul de mai sus în care spuneam că pacientul trebuie văzut ca pe un întreg și pentru asta este nevoie de timp. O consultație durează 15 – 30 de minute. Este oare timp suficient pentru a privi în amănunt problema cu care pacientul vine la medic? Cum se poate regla această diferență între necesitatea unui consult amănunțit și lipsa timpului?

În sistemul de stat echipele medicale dădeau rezultate și făceau performanțe medicale fabuloase în cazul multor pacienți pe criterii de prietenii. Cu siguranță cu toții știți că atunci când mergi la un medic și mai este nevoie și de alt medic, acela va da un telefon. Medicii buni se cunosc între ei și atunci de fiecare dată pacientul era îndrumat bine chiar dacă trebuiea să ajungă în diverse locuri pentru consultații complementare. Uneori pur și simplu medicii comunicau telefonic între ei și se sfătuiau. Este o practică pe care și eu am utilizat-o pentru că deviza mea a fost tot timpul că nu este important ca eu să îl fac bine pe pacient ci ca de la mine pacientul să plece rezolvat.

Dar de foarte multe ori această abordare nu este posibilă. La ușă stau mulți pacienți, fiecare cu propriile urgențe, se supără dacă așteaptă, este o luptă între pacienți și medici.

Deviza mea a fost tot timpul că nu este important ca eu să îl fac bine pe pacient ci ca de la mine pacientul să plece rezolvat.

La privat lucrurile stau diferit. Există o programare, pacientul știe că are alocate 30 de minute doar ale lui, în care se răspunde la orice întrebare și este clar că dacă va fi mulțumit de cum a fost tratat, va recomanda la rândul său mai departe. Așa se dezvoltă sistemele private: prin reputația unui act medical bun.

See Also

Un act medical bun reprezintă și un diagnostic corect. Dar asta nu se întâmplă de fiecare data. La noi există în continuare rușinea de a cere ”second-opinion”. Este necesară? Este bună?

Este un lucru foarte bun. Și da, mai există medici care consideră că atunci când pacientul mai cere o opinie nu crede în ceea ce acesta i-a spus. Dar pacientul nu face asta din lipsă de încredere ci pur și simplu pentru liniștea lui.

Am întâlnit părinți veniți cu copii bolnavi, sunt disperați și spun că mai vor o părere. Nu, nu este o problema. Este absolut normal. Toată lumea vrea să aibă conștiința împăcată. Dorința de a avea o a doua opinie este pentru a se asigura că au făcut totul corect. Este firesc și orice medic ar accepta cu mai mare ușurință această necessitate dacă pur și simplu s-ar pune în papucii pacientului. Când privești și de pe cealaltă parte a baricadei vei vedea că lucrurile sunt îndreptățite și poți accepta inclusiv dialoguri care nu sunt confortabile cu tine.

Ce facem dacă a doua opinie este diferită de prima? O cerem și pe a treia?

Am o vorbă ”fiecare pacient își merită medicul și fiecare medic își merită pacientul.” Pacientul este acela care decide unde merge. Sau familia acestuia. De multe ori mi s-a întâmplat să știu cum va fi evoluția unui pacient imediat mi-a trecut ușa cabinetului. După interacțiunea cu acesta. Sunt mulți pacienți care nu pot accepta un medic care nu este dispus să discute, să dezbată amănunțit, chiar dacă este un medic foarte bun. Și da, în sistemul de stat este dificil să stai de vorbă cu toată lumea și să explici cu lux de amănunte tuturor ceea ce faci și cum ar trebui să faci. Dar din nefericire nu este timp. Iar afluxul de pacienți este foarte mare.

Aveți o carieră bogată, cu multă experiență. Ce v-a motivat de-a lungul timpului? Care este țelul dvs din punct de vedere profesional?

Îmi doresc foarte mult să se finalizeze spitalul de oncologie. Din acest hub medical face parte și Institutul de Oncologie Monza. Și cred că acolo aș vrea să-mi dedic activitatea managerială și medicală. Sper că voi reuși să implementez acest model în care vorbim de ”tumor board” – echipe medicale multidisciplinare, adică medicină personalizată. Este mult de muncă, dar anul viitor, în ianuarie, sper să putem deschide acele porți și să știm că acolo fiecare pacient își poate găsi soluția medicală potrivită. Este visul meu care sper să se întâmple.

În paralel cu postul de manager al Spitalului Monza, ați ales să rămâneți în continuare medic. Cum se împacă cele două funcții? Și mai ales cum reușiți să faceți față pe două planuri atât de complexe, cu atât de multe responsabilități? Sunteți doar un om.  

Vă mărturisesc că am mai renunțat din tot ce mi-am propus mie că voi face în timpul vieții. Activitatea medicală o desfășor tot în spitalul în care sunt manager. Mi-am suspendat momentan activitatea de la stat. Mă duc doar la cursurile cu studienții și la activitatea didactică. Contribui în continuare la baza științifică, mă văd cu studenții atunci când este nevoie de prezența mea. Dar chiar dacă lucrez într-un spital privat, am anunțat și îmi asum public că eu nu voi percepe niciodată o taxă unui pacient care vine și are nevoie de sfatul meu medical. 

Susținerea pe care am primit-o din partea spitalului a fost ca o ușă larg deschisă. Am găsit aici elemente care mă reprezintă, am găsit oameni care au înțeles că există pur și simplu pacienți care au nevoie de actul medical de aici chiar dacă financiar nu își pot permite un act medical ca cel pe care noi îl oferim și care nu poate fi oferit în alt spital din România. Așadar în situații excepționale, foarte bine documentate, spitalul a acceptat să opereze pacienți pro bono. Este o dovadă că medicina fără empatie și fără să-ți pese la modul real de pacient nu poate duce la progrese.

Foto: Mihai Morariu

#OneYearHealthChallenge este o campanie de informare medicală corectă de la experți către pacienți. Aceasta abordează teme de interes pentru diverse afecțiuni și probleme de sănătate cu care se confruntă fiecare om măcar o dată în viață, personal sau în anturajul său, pe baza experienţei specialiștilor, a practicilor medicale şi a studiilor realizate până în prezent. Proiectul se va desfășura pe parcursul întregului an 2020 și este realizat în colaborare cu Boiron România.

***

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top