Ce este terapia cu lumina roșie?Trendul în materie de beauty care ameliorează durerea și previne îmbătrânirea
Noi, femeile, vrem să fim frumoase și încercăm diverse metode pentru a păstra cât mai mult timp posibil tinerețea și sănătatea pielii. Minunat, nu-i așa? De aceea, azi doresc să discutăm despre terapia cu lumină roșie, un tratament revoluționar și relativ nou în România care promite să trateze diverse probleme ale pielii, precum: riduri, acnee, psoriazis, roșeață sau cicatrici și inclusiv, să amelioreze durerea cronică.
Te-am făcut curioasă? Atunci citește întregul material pentru a afla tot ce trebuie să știi despre noul trend în materie de beauty care face minuni pe pielea ta.
Ce este RLT?
Terapia cu lumină roșie (RLT) este un tratament care utilizează niveluri scăzute de lumină roșie pentru a îmbunătăți aspectul pielii, cum ar fi reducerea ridurilor, cicatricilor, roșeții și acneei. Actualmente este promovată pentru ameliorarea unor afectiuni precum artrita, dureri musculare și chiar demență.
Este important să menționez că deși, terapia cu lumină roșie este folosită din ce în ce mai des, realitatea este că studiile despre eficiența sa în tratarea oricărei afecțiuni amintite mai sus trebuie susținute de dovezi științifice pe termen mediu și lung, lucru care este abia la început. De aceea, este musai să discuți cu medicul curant și cu dermatologul înainte de a folosi acest tip de tratament pentru o patologie specifică.
Ce trebuie să știi
RTL este denumită în mod obișnuit fotobiomodulare. Terapia a fost descoperită accidental de Endre Mester în 1967 la Universitatea Medicală Semmelweis din Budapesta, Ungaria. Mester a observat că lumina laser contribuie la creșterea părului și vindecă mult mai ușor rănilor la șobolani.
În urmă cu 35 de ani, în 1990 tehnologia diodelor emițătoare de lumină (LED) a fost utilizată de oamenii de știință pentru a ajuta la cultivarea cartofilor… în spațiu. LED-urile roșii au promovat fotosinteza și se presupune că a ajutat la vindecarea mai rapidă a rănilor de pe mâinile oamenilor de știință.

Mai târziu, lumina roșie a fost studiată pentru potențiala aplicație medicinală în timpul călătoriilor spațiale. Cercetătorii sperau că acest tratament va ajuta la tratarea atrofiei musculare, a vindecării lente a rănilor și a problemelor de densitate osoasă cauzate de imponderabilitatea în spațiu. Iar astăzi, deși RLT câștigă teren ca tratament dermatologic pentru anumite afecțiuni, sunt necesare mai multe cercetări clinice pentru a susține pe deplin beneficiile pretinse.
Cum se presupune că funcționează terapia cu lumină roșie?
Pare-se că terapia cu lumină roșie funcționează acționând asupra „centralei energetice” din celulele corpului, numită mitocondrii. Primind mai multă energie, alte celule își pot face treaba mai eficient, ceea ce înseamnă vindecarea/ repararea țesutului tegumentar, stimularea creșterii de celule noi sau întineririi celulare la nivelul pieliii.
Așadar, terapia cu lumină roșie poate acționa asupra sănătății pielii pentru:
- A stimula producția de colagen, care conferă pielii structură, rezistență și elasticitate
- A crește circulația sângelui către țesuturi
- A reduce inflamația din celule
- Creșterea producției de fibroblaste, care produce colagen; colagenul este o componentă a țesutului conjunctiv care construiește pielea
De asemenea, terapia cu lumină roșie poate să fie utilizată în diverse afecțiuni comune, precum:
- Promovează creșterea părului la persoanele cu alopecie androgenică
- Acnee
- Piele arsă de soare
- Cicatrici
- Psoriazis, rozacee și eczeme
- Îmbunătățește textura facială
- Reducerea ridurilor, a liniilor fine și a petelor de vârstă (lentigo)
- Vergeturi
Beneficiile terapiei cu lumină roșie
Cum aminteam mai devreme în material, cercetările privind beneficiile terapiei cu lumină roșie sunt în curs de desfășurare. Deși sunt necesare mai multe cercetări, există dovezi că aceasta ar putea fi utilă pentru mai multe probleme din sfera de sănătate, dermato și beauty. Dar iată câteva patologii și afecțiuni demne de menționat:
- Terapia cu lumină roșie pentru demență
O analiză a cercetărilor din 2021 a constatat că, în toate cele 10 studii incluse în această amplă cercetare, terapia cu lumină roșie a avut beneficii pentru persoanele cu demență. Într-unul din studii, cinci persoane cu demență care au urmat terapie regulată cu lumină, folosind casca de terapie cu lumină roșie pentru 12 săptămâni au dezvoltat o memorie mai bună, au dormit mai bine și au raportat crize de furie mai puțin frecvente. Totuși, cercetarea menționat că mai toate aceste studii au fost de mici dimensiuni și și că este nevoie de studii mai ample înainte de a putea fi confirmate toate aceste beneficii.
- Terapia cu lumină roșie pentru durere
Cercetările arată că terapia cu lumină roșie poate fi utilă pentru ameliorarea anumitor tipuri de durere, în special a durerii cauzate de inflamație (iritarea și umflarea țesuturilor corpului).
- Terapia cu lumină roșie pentru artrită
Terapia cu lumină roșie poate fi un tratament util pe termen scurt pentru durere și redoare matinală la pacienții cu artrită reumatoidă. Cu toate acestea, nu pare a fi foarte utilă pentru alte forme de artrită, cum ar fi osteoartrita.
- Terapia cu lumină roșie pentru tendinopatie
Tendinopatia este o afecțiune care provoacă durere și pierderea funcției tendoanelor. O analiză a 17 studii clinice care studiază impactul luminii roșii asupra tratării tendinopatiei a indică faptul că lumina roșie poate ajuta la ameliorarea durerii sau la îmbunătățirea funcției acestora.
- Terapia cu lumină roșie pentru căderea părului
Mai multor studii au constatat că terapia cu lumină roșie poate fi un tratament eficient pentru alopecia androgenică, o tulburare genetică care provoacă căderea părului.
- Terapia cu lumină roție pentru minimizarea acneei
Terapia cu lumină nu este un tratament complet nou pentru acnee. Însă terapia cu lumină roșie funcționează diferit față de terapia fotodinamică (PDT), care utilizează lumina albastră pentru a activa distrugerea bacteriilor care cauzează acnee și a glandelor producătoare de sebum. RTL stimulează răspunsurile biologice, promovează vindecarea și reduce inflamația fără a cauza distrugerea celulelor.
O cercetare de mici dimensiuni efectuată pe indivizi cu acnee ușoară până la severă a constatat că o serie de șase tratamente efectuate la fiecare două săptămâni a dus la:
- Scădere semnificativă a secreției de sebum de la nivelul pielii
- Îmbunătățiri semnificative ale leziunilor acneice
- Fără efecte adverse
Riscurile terapiei cu lumină roșie
În general, acest gen de terapie nu prezintă efecte adverse, este sigură și nedureroasă. Cu toate astea, nu există un consens clar în rândul cercetătorilor cu privire la faptul că RLT este eficace pentru tratamentul împotriva tumorilor canceroase.
Majoritatea studiilor, cum ar fi unul acesta din 2018, sugerează că RLT poate ajuta la gestionarea efectelor secundare negative ale tratamentului cancerului.
De asemenea, au existat rapoarte de arsuri și leziuni cauzate de utilizarea unităților de terapie cu lumină roșie, iar unele persoane au dezvoltat arsuri:
- după utilizarea dispozitivului timp de 30 de minute
- după ce au adormit cu unitatea la locul ei
- din cauza firelor rupte sau a coroziunii dispozitivului
De asemenea, există un risc potențial de leziuni oculare. Deși LED-urile sunt mai sigure pentru ochi decât laserele tradiționale, trebuie purtată o protecție adecvată a ochilor în timpul terapiei cu lumină roșie.

În concluzie, RTL este terapie la început de drum, deși a devenit deja un adevărat trend. Vor trece ani, totuși, până când se va înțelege cu adevărat riscurile și beneficiile sale pe termen mediu și lung asupra sănătății. De aceea discută cu medicul tău înainte de a lua decizia utilizării sale și informează-te din surse sigure.
Sursă foto unsplash.com
***
Surse material:
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5066074/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10094541/
https://www.webmd.com/osteoarthritis/osteoarthritis-basics
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8403573/


