Now Reading
12 site-uri gratuite pe care îți poți pierde timpul în mod productiv

12 site-uri gratuite pe care îți poți pierde timpul în mod productiv

Și eu, la fel ca și tine, cel mai probabil, pierd o grămadă de timp stând… pe net. Uneori scrollez minute în șir pe Instagram fără un scop precis. Sau îmi salvez zece articole super interesante pe Facebook, mă apuc să citesc unul, dar imediat apare ceva care îmi distrage atenția și apoi uit complet de ele. Dar cum încerc să schimb acest comportament total ineficient, am zis să mă organizez cu niște soluții pe care să le împărtășesc și cu voi. Și dacă tot pierd o grămadă de vreme pe internet, am zis că măcar să și învăț ceva pe parcurs, motiv pentru care am găsit câteva site-uri gratuite, excelente pe partea educativă. Și partea bună e că nu sunt interesante doar pentru adulți, ci și pentru copii.

Pentru cursuri online

www.coursera.com – o mulțime de cursuri despre aproape orice domeniu (de la fotografie la matematică) de la profesori de top și universități prestigioase din toată lumea.

www.lumosity.com – dacă vrei să îți îmbunătățești funcțiile cognitive, aici e locul tău. Vei găsi o mulțime de joculețe pentru memorie și atenție și vei afla o mulțime de lucruri interesante despre creierul tău.

www.wikiwand.com – un fel de Wikipedia, dar cu o interfață mult mai frumoasă și user-friendly.

Pentru vacanțe și călătorii

www.lovevolunteers.org – dacă te bate gândul să călătorești în jurul lumii ca voluntar și să trăiești zeci de experiențe interculturale, aici este locul unde vei găsi multe programe și oportunități.

www.roadtrippers.com – e un ghid foarte complet pentru călători, cu programe personalizate pentru fiecare destinație în parte. Găsești cazări bune, lucruri de văzut, tips & tricks foarte utile. Singura problemă e că interfața site-ului e ușor greoaie.

www.momondo.com – pe lângă faptul că găsești bilete de avion și cazare la prețuri avantajoase, pe Momondo găsești și articole cu informații și idei de vacanță foarte interesante.

www.tripadvisor.com – nu rezerv niciodată o vacanță într-un loc fără să verific înainte hotelul pe TripAdvisor. Pozele turiștilor care au fost deja acolo, alea reale, nu cele frumoase, de prezentare, de pe site-urile oficiale, te ajută să îți dai seama exact ce cauți.

Pentru fotografii, prezentări, texte

www.pixlr.com – e un fel de Photoshop care îți e util dacă nu ai programul la îndemână sau dacă vrei să redimensionezi fotografii, să adaugi text pe poze și alte lucruri din astea de bază.

www.fotor.com – editezi lumină, contract, decupezi fotografiile, faci colaje foto sau adaugi stickers pe diferite imagini.

www.canva.com – dacă lucrezi în social media sau vrei să faci o prezentare sau un CV care iese din tipare, apelează la layout-urile propuse de Canva. Ai o grămadă de tool-uri, multe dintre ele free, cu care te poți juca, deci singura limită e propria ta imaginație.

Pentru lectura din timpul liber

www.getpocket.com – te loghezi cu contul de Gmail și ai acces la zeci de articole mișto, de la diferite publicații internaționale, grupate chiar pe domenii de interes. În plus, ai și o secțiune de #trending, unde găsești cele mai populare materiale din jurul lumii. Iar dacă te interesează un topic anume, poți oricând să îi dai un search.

www.snapguide.com – dacă te numeri printre cei cărora le place să facă lucruri DIY prin casă și nu numai, acest site o să-ți placă tare mult. Ai o mulțime de how to guides care te vor inspira!

Foto: pixabay.com

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top