5 lucruri pe care parintii nu mai vor sa le auda de la profesorii copiilor

October 2, 2016

Oh, scoala! Un cuvant simplu, care insumeaza mii de amintiri, povesti, patanii, momente bune sau momente grele, emotii si tot asa. Zilele trecute l-am dus pe Marc, baiatul meu cel mare, la scoala din nou. Prima zi, pregatiri, nemultumiri, „de ce vacanta nu intra in prelungiri” – probabil va este cunoscut scenariul. Dar pana la urma a fost bine si am infruntat prima zi de scoala victoriosi.

Si a fost o ocazie numai buna pentru a-mi aminti cateva lucruri sau, mai bine zis, idei la care m-am tot gandit de-a lungul anilor. Scoala inseamna automat si profesori, care, din punctul meu de vedere, au un rol foarte important in formarea unui copil. Si spun asta atat din perspectiva de fosta eleva si studenta, cat si din perspectiva de mama. Sunt profesori extrem de buni si talentati, care au o blandete si un fel unic de a-si apropia elevii, de a-i face sa inteleaga anumite lucruri. Va mai aduceti aminte de acei profesori la care sa era rusine sa nu invatati? 🙂 Dar, din pacate, ca in absolut domeniu, exista si diverse tipologii de cadre didactice, care le pun copiilor mai degraba piedici si de la care nu mai vreau sa aud…

„Pentru vacanta de vara are de citit 10 romane, 5 culegeri de matematica de rezolvat si vreo 7000 de proiecte!” Bun, acum, spuneti-mi voi mie ce copil ar fi incantat de un astfel de plan? Nici cel mai silitor din lume nu ar fi prea incantat de idee! Eu ma uit la ai mei, abia trag de ei sa isi faca temele din timpul scolii, asa ca ce sa mai zic de cele de vacanta. Si adesea chiar sunt prea muuuulte! Nici noua nu ne place sa muncim in vacanta, asa ca aici clar e vorba de o problema de cantitate si de… abordare.
„Am tipat putin la el…”. Nu, nu este ok sa tipi. La nimeni, in general, dar in niciun caz la un copil care se poate speria foarte tare. Sau, dimpotriva, nu se sperie si riposteaza si mai si, asa ca problema tot nu va fi solutionata. Si chiar daca nu imi place sa o spun, bine ca macar, uneori, e vorba doar de tipat, pentru ca aud despre tot felul de cazuri de copii agresati de profesori (si despre multe nici nu se vorbeste in presa) si mi se par ingrozitoare…
„L-am scos in fata clasei si l-am certat…” Imi vine in minte acea scena din Game of Thrones, cu Cersei Lannister mergand prin multime in timp ce oamenii striga „Shame!” catre ea. Un moment destul de umilitor. Pentru ca in mod sigur nimeni nu se simte bine cand este mustrat in timp ce toate privirile sunt atintite asupra sa.
„Sunt grele exercitiile, dar ii mai explicati dumneavoastra acasa!” Hmm, nu! As prefera sa ii explicati dumneavoastra la clasa. In Romania exista aceasta problema, m-am confruntat si eu cu ea, se confrunta si copiii nostri acum si se vor mai confrunta cateva generatii pana cand se va face o reforma responsabila in invatament – si aici ma refer la una serioasa, nu la zecile de tentative esuate ale guvernelor care nu au facut altceva decat sa dezechilibreze educatia. E vorba de problema lipsei de incredere a copilului in profesor, de teama de a-i cere explicatii suplimentare cu privire la lectie. Nu exista o comunicare eficienta, un mod prin care copilul sa nu simta ca este „cel mai prost din curtea scolii” daca nu intelege un lucru. Asa ca in cele din urma, tot parintii ajung sa rezolve o buna parte din teme, iar acasa devine, uneori, o extensie o scolii.
„N-am apucat sa le predau, dar le-am zis sa citeasca din carte…” Pe-asta o auzeam si inca o mai aud in randul parintilor carora copiii le spun ca au dat test/teza/inserati orice alta forma de evaluare aici din lucruri nepredate. Din pacate, programa scolara e de asa natura incat materia sa fie parcursa fugitiv, superficial, total neinteresant. La final, nimeni nu ramane cu nimic. De fapt, ba da: cu niste suparari si frustrari. Si asta este o realitate. Cine isi mai aminteste lectiile din generala sau din liceu? Informatiile de genul acesta se sterg rapid din memoria noastra, pentru ca, ulterior, in viata de zi cu zi, descoperim ca multe dintre ele nu ne sunt deloc utile.