Ce înseamnă pentru mine puterea eleganței

Acum două luni, când am organizat evenimentul Doer Talks Arta Eleganței, le-am invitat pe doamnele prezente să răspundă unei întrebări simple, dar esențiale în contextul evenimentului: Ce înseamnă pentru tine eleganța? Am fost profund mișcată de răspunsurile primite – oneste, vulnerabile, pline de sens – și am simțit nevoia ca, la rândul meu, să ofer propria definiție. Nu una fixă sau teoretică, ci o reflecție vie, construită din experiență, sensibilitate și observație. Așa că astăzi vreau să împărtășesc și cu voi, cele care nu ați participat la eveniment, ce înseamnă pentru mine puterea eleganței și cum o putem cultiva.
Evenimentul a avut loc într-un decor care a fost el însuși o expresie a eleganței – de la rafinamentul discret al Hotelului Epoque și atmosfera caldă a restaurantului L’Atelier Relais & Châteaux, până la frumusețea atent curată a spațiilor în care ne-am desfășurat programul. Am creat momente menite să ne conecteze la ceea ce înseamnă, în esență, stil, maniere și rafinament: istoria eșarfei și felul în care o purtăm ca extensie a propriei identități, o cină fină acompaniată de Pinot Noir de la Jidvei, ales cu grijă pentru a onora ideea de echilibru și subtilitate. A fost o întâlnire extraordinar de plăcută cu câteva dintre doamnele și domnișoarele din comunitatea mea și m-a impresionat să descopăr femei extraordinare!
Vreau ca înainte de a citit textul meu despre puterea eleganței, să aruncați o privire la video-ul de mai sus, care compilează atât de frumos momente din cadrul celor câteva ore petrecute împreună.
Bun iar acum … vreau să vorbim despre ceva care nu se vede neapărat cu ochiul liber, dar se simte profund. Se simte în felul în care pășim într-o cameră. În felul în care ascultăm. În felul în care alegem să reacționăm.
Astăzi vreau să vorbim despre eleganță. Dar nu despre eleganța hainelor — deși iubim rochiile fluide și sacourile bine croite. Ci despre o eleganță care nu se demodează niciodată: eleganța interioară.
Pentru mine, eleganța adevărată nu țipă, nu cere aplauze, nu domină cu forța. Ea atrage prin prezență. E tăcută, dar profundă. E fermă, dar blândă. E sigură pe sine, dar niciodată arogantă.
E alegerea de a rămâne tu însăți, în fiecare situație. E o formă de suveranitate interioară.
Eleganța este un limbaj.E felul în care spui „nu” fără să jignești. Felul în care spui „te iubesc” fără să depinzi. Felul în care te ridici de jos fără să îți pierzi demnitatea. Și nu, eleganța nu e despre a fi perfectă. Ci despre a fi conștientă. Conștientă de tine. De ceilalți. De moment. Apropos de femeia conștientă despre care vorbesc mult în ultimul timp.
Într-o lume care te împinge să fii tare, rapidă, vizibilă, eu îți propun altceva. Să fii elegantă. Adică rafinată în reacții, fină în alegeri, blândă cu tine și cu ceilalți. Să nu confunzi eleganța cu slăbiciunea. Ea este una dintre cele mai mari forme de putere. Fiindcă eleganța construiește. Unde un cuvânt ascuțit taie, eleganța repară. Unde o privire arogantă judecă, eleganța înțelege. Unde lumea aleargă, eleganța merge. Cu pas hotărât. Cu sens.
Știți ce mi se pare fascinant? Că eleganța nu costă nimic. Și totuși, e unul dintre cele mai scumpe lucruri din lume. Pentru că nu o poți cumpăra. Poți doar să o cultivi. În fiecare alegere mică. În fiecare reacție. În fiecare gând. Eleganța e când alegi să taci, deși ai avea cuvintele potrivite să rănești. E când pleci, dar nu trântești ușa. E când primești un compliment și spui „mulțumesc”, fără să te scuzi. E când știi cât valorezi, dar nu simți nevoia să demonstrezi. Femeia elegantă nu este întotdeauna prima care vorbește. Dar este mereu cea care lasă ecou.
Și acum, la final, aș vrea să vă las cu un mic exercițiu. Gândiți-vă la o femeie pe care o considerați cu adevărat elegantă. Poate e bunica voastră. Poate e o colegă. Poate e o străină întâlnită într-o cafenea. Și întrebați-vă: ce anume v-a făcut să o vedeți așa? Cel mai probabil, n-a fost geanta de firmă. Nici pantofii. Ci felul în care a zâmbit. A vorbit. A privit. A fost.
Adevărata eleganță nu e despre a atrage atenția. E despre a o merita. Nu e despre a epata. E despre a inspira.
Așa că vă invit să o cultivați. În gânduri, în gesturi, în viața de zi cu zi. Fiindcă atunci când eleganța devine stil de viață, lumea din jur se schimbă. Dar, mai ales, te schimbi tu. Devii acea femeie pe care o admiri. În tăcere. Cu apreciere. Cu respect. Și asta, dragile mele, este din perspectiva mea puterea eleganței.
Iar în final, îmi face mare plăcere să las câteva dintre superbele mesaje primite de la doamnele invitate … vă invit să le citiți cu atenție și să remarcați profunzimea lor.
”Cred ca in primul rând eleganta cuprinde respect, simplitate si dorința de a învăța mereu de la si din experiențele pe care le trăiești. Am spus respect:pentru tine dar mai ales pentru cei din jur, simplitate, mai ales aceea de a te bucura si a fi recunoscator pentru ce ai primit deja de la viata si ce ai dobandit tu prin forte corecte :). Si, mereu, sa fii curios, sa vrei sa inveti, sa afli, sa cunosti si alta perspectiva sau ceva nou care sa te “imbogateasca” mental. Foarte frumoasa inițiativa ta, dar mai ales eleganta modalitatea prin care ai ales sa o promovezi.” – Alexandra
”Mă simt elegantă atunci când nu mă grăbesc, când îmi iau timp să fiu și ceea ce aleg să fac are sens, când am grijă de interiorul meu asa cum am grija de exterior, când fac din starea mea de bine o prioritate, când nu vorbesc neîntrebată, când nu ofer sfaturi care nu sunt solicitate, când îmi conțin propriile emoții, când aleg să ma îmbrac simplu și să ma simt bine, pentru ca nu am de demonstrat nimic nimănui, când sunt atentă la cei din jur și le ofer prezența mea 🤍” – Anca
”Pentru mine să fii elegant înseamnă să știi să te exprimi, să știi ce să vorbești, când să vorbești, cum să vorbești, cum să te comporți.Eleganta de definește ca om, să fii elegant înseamnă să știi să îți faci datoria, să fii de ent, să știi să ții capul sus și pieptul înainte.Si desigur, să te îmbraci cu gust.Nu scump, ci simplu și cu gust.Eleganta înseamnă firesc, să te străduiești mai puțin și să “fii” mai mult.Firescul elegantei reprezintă un mod de viață, care odată însușit, se declină în toate aspectele vieții de zi cu zi.” – Loredana
”Eleganța este o manifestare subtilă a armoniei dintre interior și exterior, un stil de viață ce transcende moda și aparențele. Nu se reduce la haine sau accesorii, ci este o expresie a rafinamentului interior: gust, grație, naturalețe, demnitate și simplitate. Este o calitate ce se reflectă în felul în care o persoană se mișcă, vorbește, privește, zâmbește, se comportă cu ceilalți și în felul în care își creează spațiul de viață. A fi eleganta înseamnă a fi în acord cu sine, a inspira încredere, respect și bunăvoință în relațiile cu ceilalți. De asemenea, înseamnă să-ți respecți cuvântul, să știi când să vorbești și când să taci, să asculți cu răbdare, să iubești cu finețe, să inspiri. Pentru femeie, eleganța devine o formă de seducție rafinată și de putere tăcută, fiind capabilă să creeze în jurul ei o lume plină de frumusețe, mister și căldură. Ea se exprimă prin gesturi discrete, prin vestimentație aleasă cu bun gust si printr-o atitudine calmă”. – Ionela
”Pentru mine, eleganța nu înseamnă doar felul în care arăt sau mă port, ci mai ales felul în care aleg să trăiesc: cu blândețe, cu respect față de mine și față de ceilalți. Eleganța este atunci când mă iubesc fără condiții și îi primesc și pe ceilalți așa cum sunt – fără măști, fără așteptări, fără dorința de a schimba. Este autenticitatea de a fi eu însămi în fiecare clipă și curajul de a purta, în orice situație, o inimă deschisă. Eleganța adevărată nu ține de aparențe, ci de profunzimea cu care aleg să conțin, să înțeleg și să iubesc – atât în mine, cât și în lumea din jurul meu. Este felul în care îmi îmbrățișez imperfecțiunile și construiesc, zi de zi, o viață trăită în adevăr, în iubire și în acceptare.” – Oana
”Eu cred ca eleganta este ceva subtil, pe care îl emanam pur di simplu, ceva care nu “țipă” în lumea asta care pune atât de mult accent pe aparenta și înfățișare, eleganta se vede în detalii, în felul în care ne simțim bine în pielea noastră exact așa cum suntem noi, fără a simți nevoia să arătam sau demonstrăm ceva anume. Eleganta nu are multa legătură trenduri și standardele de frumusețe, este mai degrabă despre mai puțin, este despre cum ne prezentam în general în lume, sub toate aspectele, este despre a ne cunoaște în profunzime și a fi încrezătoare în noi înșine, fără aroganta, cu atenție și considerație față de ceilalți. Câteodată eleganta este și despre a spune mai puțin sau chiar a nu spune nimic în momentele delicate în care prima reacție ar fi sa ripostam Eleganța unei femei nu ține de ceea ce poartă, ci de felul în care trăiește. Se vede în liniștea gesturilor, în curajul blând al vorbelor și în lumina discretă a prezenței ei. Nu atrage atenția, o cucerește. E o frumusețe tăcută, dar profundă, un echilibru între grație și autenticitate.” – Diana
”Mai mult decât o simplă imagine a fizicului, în propria viziune, eleganța este o expresie a sinelui sub toate formele sale, de la modul în care ne exprimăm până la un surâs în colțul gurii sau o privire care dezmiardă mai mult decât o vorbă. As îndrăzni să spun ca este melanjul desăvârșit între ceea ce gândim, spunem și facem, pentru ca nu putem emana elegantă, fără a o avea mai întâi în interiorul nostru. Este arta de-a fi tu însuți, indiferent de tiparele societății sau de trenduri, chiar curajul de a-ți păstra autenticitatea. În esență, pentru a acoperi toate ariile sale, eleganța este un stil de viață pe care îl simți prin toți porii, prin naturalețe, nicidecum prin impunere. De aceea, este una dintre calitățile care atunci când se încearcă a fi imitate, iar nu simțite, este ușor de identificat și de catalogat ca nenaturală. Nu în ultimul rând, este atitudinea care umple orice haină pe care o îmbrăcăm, “stofa” de care vorbește și următorul citat – Nu s-a croit încă haina care să te învețe să vorbești sau să te porți, pentru asta trebuie să ai tu stofa!’’ – Andreea
Sper să vă inspire …
***