Feng Shui în dormitor. Ce păstrezi și ce arunci pentru o atmosferă relaxantă și armonioasă.
În ultimul timp am dezvoltat un oarecare interes pentru Feng Shui. Până acum nu pot să spun că m-a interesat domeniul, dar de ceva timp consider că energiile își pun amprenta pe noi într-un mod atât de subtil, încât trebuie să le ajutăm și noi din când în când. La ora actuală se găsesc foarte multe niveluri de expertiză, să le spun așa, în ceea ce privește Feng Shui-ul, datorită vechimii imense și a anilor de experiență pe care trebuie să-i ai în spate pentru a stăpâni această artă.
Eu nu sunt nici pe departe un expert, doar îmi place să împrumut din înțelepciunea experților pentru a-mi crea un locșor tihnit, departe de agitație, departe de griji și mai aproape de mine și cei dragi mie. Acesta a fost și motivul pentru care lucrez la amenajarea dormitorului matrimonial. Vreau să aduc arta feng shui în dormitor.
Vreau să reții faptul că nu tot ceea ce comunic aici am implementat, pentru că nu consider că toate regulile se pot aplica la fel și personaliza 100% (mai am de studiat, știu). Până la urmă, fiecare cameră este diferită, la fel și dimensiunea cu care este construit un apartament sau o casă, iar acest aspect pentru mine (spațiul) a reprezentat cea mai mare provocare, chiar dacă vorbim despre Feng Shui. Deși nu neapărat despre asta este vorba, doar energia curge indiferent de spațiu; și totuși, parcă, parcă la capitolul acceptarea anumitor mindseturi sunt ușor deficitară.
De aceea, scriu și articolul acesta, poate împărtășiți cu mine din experiența voastră și găsim soluții pentru a face din a noastră casa, locul unde energia ne revigorează, ne liniștește și ne aduce aminte că a încetini din când în când este o constantă necesară pentru evoluție clară.
Așadar:
Ce este Feng Shui?
Feng Shui este o filozofie bazată pe vechiul sistem chinezesc de legi naturale, de peste 6000 de ani care determină orientarea mobilierului și decorului din casă în raport cu fluxul de energie (Chi). Cuvântul chinezesc „feng” înseamnă vânt, iar„shui” semnifică apă. Alăturate, aceste două elemente primordiale simbolizează fluxul de viață funcțional în interiorul unei case.
Feng Shui-ul contemporan a luat avânt în societatea occidentală prin anii ‘70. Acesta se bazează pe ideea omului modern care dorește cu ardoare să-și atingă țelurile în mod cât mai focusat, atât pe aspectele variate și complexe care definesc viața însăși, cât și pe principiile clasice, mileniale din Feng Shui: fluxul Chi și manifestările Yin și Yang. Indiferent dacă crezi sau nu în credința chinezească a Feng Shui-ului, înțelegerea modului în care acesta poate influența viața de zi cu zi îmi pare extrem de fascinantă.
În ceea ce privește decorarea și amenajarea casei, se crede că Feng Shui-ul potrivit echilibrează energia care curge prin și în jurul spațiului de locuit și poate avea un impact serios asupra bunăstării celor dragi, al relațiilor și chiar asupra pușculiței noastre.
Cele cinci elemente din Feng Shui
Mi s-ar părea tare nepotrivit să vorbesc despre “trucurile” pe care le-am descoperit în crearea unei energii potrivite în dormitorul meu, fără a discuta mai întâi despre cele cinci elemente primordiale pe care se bazează întreaga credință chineză. E ca și când înveți litera “B”, fără să știi cum arată “A“.
De aceea, principiile Feng Shui împarte universul în cinci elemente care atrag diferite energii. Aceste elemente trebuie echilibrate în interiorul casei în așa fel încât, să putem crea armonie.
Cele cinci elemente sunt:
Lemn – element care determină creativitate și creștere. Copacii, plantele, florile sau alte elemente din natură pot fi folosite pentru a reprezenta lemnul
Foc – este cel mai puternic element care valorifică pasiunea, energia, expansiunea, îndrăzneala și transformarea. De exemplu, poți utiliza lumânări sau culoarea roșie pentru a aduce elementul de foc într-un anumit spațiu
Pământ – element care reprezintă stabilitate și putere. Încorporează elementul pământ cu ajutorul pietrelor, al covoarelor, cărților vechi sau culorilor de tip maro sau cafeniu
Apa – este legată de emoție și inspirație. Caracteristicile sale pot fi ușor subliniate printr-un acvariu cu pești multicolori sau diverse obiectele de culoare albastră
Metal – acesta unește toate elementele și aduce concentrare și ordine. Folosește obiecte de metal, argintii, gri sau albe pentru a-i accentua puterea
Cum creezi Feng Shui fain la tine în dormitor
De la folosirea unor culori specifice, până la plasarea obiectelor de mobilier în zone potrivite, există o grămadă de moduri de a accentua Feng Shui-ul în dormitor Iată câteva dintre cele mai bune practici:
- Fă ceva cu dezordinea de sub pat
Oh, daaaa! Cu pasul ăsta am început, dar să știi că nu mi-a fost ușor. Cum stau la bloc nu e ca și cum am parte de un spațiu extrem de mare, așa că a trebuit mereu să mă gândesc cum îl eficientizez cât mai bine. Așa că, spațiul de sub pat și-a găsit ușor funcționalitatea până am înțeles că a depozita chestii sub pat nu-i foarte ok. Multe lucruri care stăteau acolo le-am aruncat, pe altele le-am dat mai departe (oricum nu-mi mai făceau mare trebuință) așa că mă bucur enorm că am început de aici, chiar dacă mi-a fost greu la început.
De ce am ales să procedez așa? Pentru că, acest lucru permite energiei să curgă liber în jurul meu în timp ce dorm. Dacă depozitezi lucrurile sub pat, alege doar perne, pături, lenjerie de pat, adică articole legate de somn.
- Fă-ți patul!
Când eram mică mama mă obliga să fac patul. De voie, de nevoie a trebuit să o ascult, iar dacă mică nu înțelegeam de ce ținea ea atât de mult ca dimineața să-mi fac patul, acum îi mulțumesc pentru obiceiul sănătos pe care mi l-a insuflat.
Acum, adult fiind, știu că la nivel subconștient acest act absolut banal, privit superficial, devine în profunzime, prima realizare pe care o am din zi. Să-ți faci patul dimineața ajută la dezvoltarea disciplinei, elimină stresul și crește motivația.
Plus că, este un mijloc de respect pentru propria persoana, nu doar de echilibrare a Chi-ului.
- Tot despre pat vreau să vorbesc
Nu aliniați patul direct cu ușa de la baie. Consultanții în Feng Shui sunt de părere că baia este asociată cu scurgerea energiei și sugerează să eviți pe cât posibil poziționarea patului în acest fel.
De asemenea, un principiu fundamental în Feng Shui este așa numita de „poziție de comandă”, care se referă la plasarea obiectelor în fața ușii de intrare, dar nu în linie cu aceasta. Astfel că, patul tău ar trebui să fie plasat în poziția de comandă, deoarece este cel mai important element din camera respectivă și unde îți vei petrece cea mai mare parte a timpului. Cel mai bun loc pentru a-ți poziționa patul este în diagonală față de ușă, deci este în vizorul tău, dar nu te uiți direct din ea.
- Alege schema corectă de culori
Cred că ți-ai dat seama deja că nuanțele și culorile sunt aspecte de care să ții cont, iar în cazul dormitorului anumite culori accentuează sau nasc senzualitatea, armonia, relaxarea și somnul odihnitor. Ar fi bine să ții cont ca paleta de culori să fie cât mai redusă și să optezi pentru tonuri neutre. Evită albastrul sau roșul, iar dacă chiar insiști poți să le încorporezi în subtil, dar ține cont să nu fie prea aprinse pentru că devin copleșitoare.
Cele mai potrivite tonuri pe care le poți folosi în dormitor sunt:
- alb cu ale sale diverse tonuri
- crem
- ciocolatiu
- maro
- piersică
Important! Nu exagera cu nuanțele piersicii! Tradiția chineză consideră culoarea eficientă pentru persoanele singure care își doresc să atragă un partener în viața lor, DAR dacă zugrăvești toți pereții în nuanțe de piersică sunt șanse foarte mari să schimbi des partenerii, iar dacă vrei o relație stabilă, ar fi bine să-ți domolești entuziasmul. Experții recomandă să folosești piersica ca accent pe cuverturi, lenjerii de pat, păturici sau alte obiecte.
De asemenea, evită albul imaculat pe pereți deoarece este o culoare a elementului metal, care este stimulant mental, și nu foarte propice odihnei.
- Cât mai puține oglinzi, pentru cât mai mult echilibru
Mie-mi plac oglinzile, foarte mult! În casa părintească, în camera mea, ușile dulapurilor erau făcute din oglinzi de aceea, mare mi-a fost mirarea când am aflat că nu este tocmai ok să le păstrezi în odaia de somn. Specialiștii Feng Shui avertizează asupra folosirii excesive a oglinzilor în dormitor. Conform principiilor Feng Shui, acestea au capacitatea de a activa energia dintr-o cameră, dar cel mai important oglinzilor au capacitatea de a dubla ceea ce proiectează. Orice sentiment de tristețe, angoasă sau furie sunt captate canalizându-le către tine cu o forță dublă. Și se pare că ar invita și persoane nedorite …
- Împământează dormitorul cu ajutorul unui covor
Ei bine, recunosc pasul ăsta nu l-am respectat încă deoarece, n-am găsit un covor care să-mi placă. Toți zeii Feng Shui-ului să mă ierte!😄
Adevărul este că multe persoane evită plasarea covoarelor în dormitor, fără un motiv anume. Cu toate astea, adăugarea unui covor sub pat sau lângă pat (cum vrei tu) este o modalitate de a ajuta la împământarea energiei atunci când dormi și de a crea un echilibru între yin (texturi moi) și yang (suprafețe dure).
- Nu depozita cărți în dormitor
Nu te speria. Știu că-ți place să citești. Și mie! Practica Feng Shui consideră în regulă să păstrezi câteva cărți în dormitor, pe noptieră, dar ce-i prea mult strică, vorba românului. Prea multe cărți “debusolează” Chi-ul, iar tu nu vrei un birou în loc de dormitor, tu vrei un loc unde își poți relaxa mintea, nu să faci gimnastică mentală când nu este cazul. Cărțile conțin energie activă și stimulează mintea, iar tu ai nevoie de un somn odihnitor și atmosferă relaxantă acolo.
- Fără imagini sau tablouri care conțin elementul apă
Apa în dormitor este un tabu în doctrina Feng Shui. De aceea, evită să agăți tablouri cu apă sau să plasezi caracteristici ale acestui element, cum ar fi o fântână sau un acvariu.
- Fără plante sau flori în dormitor
Se pare că florile și plantele conțin prea multă energie, somnul fiind deranjat în acest caz; deși unii experți sunt de părere că o vază mică cu flori proaspete nu încurcă cu nimic.
- Atenție la colțuri ascuțite
Repoziționează mobila astfel încât colțurile să nu fie îndreptate direct spre capul tău.
- Folosește lumânări și becuri cu lumină difuză
Acest lucru ajută la crearea unei atmosfere intime și relaxante în dormitor și îți va oferi acel sentiment de calm și liniște care este atât de important pentru un somn minunat. De asemenea, te va ajuta la formarea unui sentiment de echilibru în cameră îmbunătățind din nou, nivelurile foarte importante ale Chi-ului. Și dacă tot suntem la capitolul acesta, țin să precizez că două noptiere sunt mai bune decât una singură, deoarece asimetria nu-i tocmai dezirabilă.
De asemenea, permite fiecărui partener (sau viitor partener) să aibă propriul spațiu și spațiu de depozitare. Noptierele nu trebuie neapărat să se potrivească, ci mai degrabă ar trebui să fie complementare și echilibrate, deoarece ajută la crearea spațiului și a armoniei în relația de cuplu și în relația cu tine.
- Ține toate sertarele și ușile de la dulapuri închise atunci când nu sunt utilizate
Pentru a avea un dormitor Feng Shui este important să limitezi așa numitele “distrageri”. Ține sertarele și ușile de la dulapuri închise atunci când nu le folosești pentru a te odihni cât mai bine.
- Utilizează o hartă bagua
Dacă nu știi de unde să începi sau cum să introduci Feng Shui-ul în casa ta, nu ar strica să consulți o hartă bagua pentru a determina ce elemente ar trebui să fie în spațiul de somn. De exemplu, uleiurile esențiale evocă mirosuri, deci amintiri, trăiri și emoții. Lenjeria de pat moale invită la atingeri, zgomotul alb evocă sunetul liniștitor numai bun pentru a avea un somn relaxant. Dacă vrei să afli mai multe despre beneficiile hărții bagua în Feng Shui, scrie în comentarii și voi deschide un amplu subiect pe această temă.
- Tehnologia, bat-o vina
Ce ne-am face fără ea, dar și mai bine fără ea, cel puțin în dormitor!
Vreau să punctez acest aspect deoarece, noi suntem prea obișnuiți cu device-urile de zi cu zi, care au devenit extensii prea firești și care ne pot dăuna în exces. De aceea, vreau să știi că prezența dispozitivelor electronice (TV, smartphone, tabletă) în dormitor perturbă foarte ușor somnul.
Dacă întâmpini dificultăți în a te odihni, ai insomnii fă tot posibilul să nu lași dispozitivele electronice în dormitor sau măcar fă o încercare.
Poate că unii nu îmbrățișează o astfel de vedere asupra vieții, pe mine dacă m-ai fi întrebat acum cinci ani ce părere am despre Feng Shui ți-aș fi răspuns că mi se pare un principiu mult prea strict pentru stilul meu de viață. Ei bine, să nu spui niciodată, niciodată altfel, te pomenești ca și mine că scoți oglinda din dormitor și faci ordine sub pat.
Astăzi, sunt mult mai deschisă spre astfel de idei și cum somnul mi-e tare drag în ultimul timp consider că un dormitor trebuie musai să imprime o atmosferă relaxantă și armonioasă celui sau celei care îl locuiește.
Sursă foto: Unsplash.com, Pinterest
Surse articol:
https://www.healthline.com/health/feng-shui-bedroom#donts
https://www.healthline.com/health/skeptics-guide-to-feng-shui
***
Dacă ți-a plăcut acest articol și dacă simți că ceea ce găsești pe doer.ro îți este de folos, atunci te rog să te abonezi la NEWSLETTER-ul meu. Curând urmează ceva! 🙂