Emisiuni și podcasturi din afară pe care să le urmărești
Sunt o mare consumatoare de podcasturi și, în general de emisiuni pe YouTube sau pe Spotify. Mereu mă trezesc ascultând un podcast în mașină, pe stradă, când gătesc, când doarme copilul și da, chiar înmagazinez o grămadă de noțiuni și informații din emisiunile de acest tip. Mie-mi plac teribil de mult și cum am mai scris pe site pe această temă, în 2023 vin cu cu alte idei de podcasturi. De data aceasta, voi scrie strict despre emisiunile de acest gen din afară pentru că în ultima perioadă le-am tot consumat și mi-am putut face o părere… subiectivă, evident. Nu de alta, dar lista aceasta cuprinde podcasturi cu viziuni despre viață, moralitate, societate cu care eu rezonez.
Așadar, iată un top cuprinzător de emisiuni și podcasturi din afară pe care să le urmărești cu interes de acum înainte:
1. Joe Rogan Experience
Mai are omul ăsta nevoie de vreo prezentare? Am mai scris despre el într-un material anterior, dar o fac și aici deoarece, în continuare rămâne my all time favorite podcaster. Da, este controversat. Da, nu este neapărat woke. Da, invită personalități diverse, iar multe dintre ele sunt “persoane ingrate” pentru societatea americană. Adică, Ben Shapiro (care are propria emisiune), Jordan Peterson (cel mai mare filosof al secolului XXI), Alex Jones (nenea ăla care filma politicienii americani din nu știu ce societăți secrete și căruia îi plac teoriile conspirației într-un fel aproape patologic), David Mamet (dramaturg american câștigător de Pulitzer), Leah Remini (actriță americană și una dintre cele mai cunoscute voci anti-scientologie, ce a realizat mai multe documentare pe această temă, cel mai cunoscut fiind Leah Remini: Scientology And The Aftermath), iar lista-i lungă și o poți completa și tu, mai ales dacă-l urmărești pe Rogan de ceva timp.
Eu urmăresc emisiunile lui când apar pe canalul său de YouTube, dar cum este the king of Spotify (neînvins de ani de zile, nici măcar de podcastul lui Meghan Markle, Archetypes 😆), cel mai simplu este să-l asculți aici. Tu alegi, oricum ar fi știu că o să-ți placă inteligența, glumele și modul super light cu care apare în fața ecranului.
Plus că, Rogan este o enciclopedie pe picioare, nu l-am văzut să-l încurce niciun subiect și discută de la cele mai diverse, la cele mai de nișă. Așadar, n-ai cum să-l ocolești, așa că dacă n-ai făcut-o până acum te felicit, ești de-a mea, dacă nu, fugi fuguța pe Spotify pentru că nu vei regreta orele acelea.
2. Mikhaila Peterson
Mikhaila este o bloggeriță din Canada cunoscută pentru dieta carnivoră care a făcut-o faimoasă la nivel internațional. Suferind de artrită și de o boală autoimună de la vârstă foarte fragedă, Mikhaila a trecut prin tot felul de intervenții chirurgicale, tratamente, planuri alimentare care să o ajute în drumul ei destul de anevoios spre vindecare. A participat la un TedTalk (părerile expuse acolo sunt destul de controversate) astfel că producătorii conferinței au refuzat să publice speech-ul ei. Te las să-l asculți și judeci tu dacă este ok ca într-o lume democrată numai “anumite” păreri să fie expuse publicului larg.
Fiica lui Jordan Peterson are invitați diverși (inclusiv pe al ei celebru tată), iar subiectele emisiunii sunt la fel de diverse, iar mie-mi place modul extrem de inteligent cu care argumentează pozițiile pe care se situează (da, chiar îi seamănă la istețime tatălui ei), valorile pe care le afișează. Câteva subiecte pe care le disecă în emisiune (și în care încearcă să primească opinii variate): sinuciderea asistată între milă și crimă, arta seducției, teoria raselor sau homeschooling. Dă-i o șansă!
3. The Diary Of A CEO
Steven Bartlett este gazda emisiunii The Diary Of A CEO, un om de afaceri britanic și co-fondatorul Social Chain care are numai 30 de ani, deși mi se pare muuult mai matur. Țin să precizez că eu nu pot să urmăresc un podcast dacă nu mi se pare hostul interesant, iar Steven are un fel de a fi extrem de blând și autentic de a se prezenta publicului.
Pare genul de om care a trecut prin multe greutăți, care a căzut de multe ori, dar a reușit să se ridice de fiecare dată. Vorbește multe despre traumele copilăriei și cât de greu poate să fie cicatrizat un suflet rănit, are foarte multă răbdare și muuultă inteligență emoțională. Ultimul episod pe care l-am urmărit l-a avut invitat pe Giles Yeo, profesor de neuroendocrinologie moleculară la Universitate Cambridge și autorul cărții Why Calories Don’t Count. Profesorul vorbește despre importanța colosală a alimentelor de bună calitate pe care le mâncăm, explică de ce corpul uman “detestă” când pierde din kilograme și de ce numărarea caloriilor nu ne ajută la slăbit; mind blowing interviu care m-a convins de altfel să-i cumpăr cartea și să fac modificări în modul în care mă alimentez.
4. The Megyn Kelly Show
Megyn Kelly este o jurnalistă americană care actualmente are propria emisiune de podcast The Megyn Kelly Show. Din 2004 până în 2018 a lucrat ca talk-show host pentru Fox News și NBC News. Background-ul ei profesional este extrem de extins, lucrând înainte de anii de televiziune ca avocat. Având acest background explică anumite lucruri într-un mod foarte explicit, mai ales pentru o persoană ca mine care nu înțelege proprietatea unor termeni în anumite situații. Majoritatea ideilor pe care le afișează în spațiul public le validez și eu. Familia este sacrosantă pentru ea, iar denaturarea acesteia în ultimul deceniu în Statele Unite (dar nu numai) și practicarea jurnalismului de calitate fără a avea păreri subiective reprezintă două aspecte importante pentru Kelly.
În filmul Bombshell, actrița Charlize Theron a interpretat-o pe Kelly, nominalizată de altfel la Oscar pentru rolul său. Îmi place foarte mult de ea, Megyn întruchipând, din punctul meu de vedere, feminitatea la care ar trebui azi să aspirăm cu toate. Te las să te convingi de greutatea subiectelor pe care le discută în podcast și chiar te voi ruga să-mi lași o părere despre emisiunea sa.
5. Candace Owens Podcast
O altă femeie puternică și care nu se ferește să-și apere convingerile este fără doar și poate Candace. Așa cum ai observat, nu sunt pentru curentul actual, eu înot contra lui, iar ideile feminismului atât de greșit practicat azi îmi sunt străine în totalitate. Poți să fii feminină, de carieră, să ai familie și copii în secolul actual. Poți să empatizezi cu celelalte colege de gen fără a te considera mereu o victimă a supremației albilor și a supremației masculine care ne-a guvernat secole la rând. Poți să fii femeie fără să te uiți atât de des în spate la greșelile trecutului și cu mândrie, dar mai ales cu sârg să privești viitorul fetelor de azi, fără să le convingi că ele sunt genul superior și că bărbații sunt de vină mereu, tot timpul, întotdeauna pentru absolut orice.
Candace este recunoscută în S.U.A. pentru critica frecventă adusă curentului Black Lives Matter (ea fiind de rasă neagră), susținând că efectele supremației albe și ale naționalismului alb sunt exagerate, mai ales în comparație cu alte probleme cu care se confruntă negrii din America. Adevărul este că nu oricine poate fi PRO-Candace, așa cum nu oricine poate fi PRO- drag queen story hour. Pe Candace ori o placi, ori nu o placi deoarece când vine vorba despre ea, cale de mijloc nu există.
6. Lex Fridman Podcast
Fridman este un om de știință ruso-american care lucrează pentru Massachusetts Institute of Technology. Conversațiile lui Fridman despre știință, tehnologie, istorie, conștiință, natura inteligenței, geografie sau iubire sunt extrem de seducătoare și magnetice. Invitații săi sunt aleși pe sprânceană și trebuie să recunosc că de multe ori dau înapoi pentru a înțelege mai bine o ideea prezentată de el și de ai săi invitați. Mi-a plăcut foarte mult episodul cu Chris Voss, fost agent FBI care ne lasă să observăm, așa ca printr-o crăpătură, cum este să negociezi cu teroriștii pentru a fi eliberați ostaticii și despre psihologia din spatele demonilor umani.
Mi-a plăcut mult ce a zis Chris, și ideea că nu ne dăm seama de agresivitatea care mocnește chiar și în cei mai blânzi dintre noi: ”Îmi este greu să am încredere într-o persoană care nu este conștientă de proprii demoni”. Chestia asta mi-a adus aminte de proful de mass media din anul I de facultate care ne spunea că oricine, dar absolut oricine, este în stare de devianță (at the right place, in the right moment).
De aceea, te invită să-i asculți podcastul întrucât conversațiile smart și oamenii foarte inteligenți pe care îi invită merită fiecare secundă oferită de tine.
7. Andrew Huberman
Nu în ultimul rând, vreau să-l cunoști pe Andrew Huberman care ne invită în al său podcast tip laborator (așa își numește el emisunea). Omul ăsta mi se pare genial! Nu ar putea fi altfel, fiindcă Andrew este profesor în cadrul departamentului de neurobiologie, psihiatrie și științe comportamentale de la Școala de Medicină a Universității Stanford. Podcastul lui diseminează modul în care creierul și conexiunile sale cu organele corpului ne controlează percepțiile, comportamentele și sănătatea. Explică super facil termeni precum neuroplasticitate, discută de ce dormim, de ce visăm, de ce e bine să visăm, cum să ne facem somnul mai benefic, care este rolul nutriției, antrenamentelor fizice, tehnologiei sau suplimentelor în modul în care funcționează sistemul nervos. Subiectele sale sunt multiple și toate (cel puține cele pe care le-am ascultat eu) se bazează pe cercetări și studii ale sale sau ale colegilor de catedră ori de breazlă fiind pentru mine o voce pregnantă la ora actuală în mediul academic.
Tu ce podcasturi urmărești? Sunt curioasă și mi-ar plăcea să completăm această listă.
Sursă foto: Unsplash.com
***
Dacă ți-a plăcut acest articol și dacă simți că ceea ce găsești pe doer.ro îți este de folos, atunci te rog să te abonezi la NEWSLETTER-ul meu. 🙂 Promit să nu spamez!