Ce-ți mănâncă energia? Obiceiuri pe care să le eviți.

Ce-mi mănâncă energia? Sunt o grămadă de obiceiuri pe care ar trebui să le eviți și pe care eu am în învățat să le îndepărtez din viața mea într-un mod cât se poate de pragmatic. Nu știu cum sunteți voi în perioada asta, dar eu simt că e nevoie de un efort constant, conștient și blând pentru a rămâne centrată și a-mi proteja energia. Dacă nu sunt atentă, mă trezesc dusă de val și, din acel loc, nu mai pot fi nici sprijin pentru copiii mei, nici partener real în munca mea, nici prezentă pentru mine însămi.

Am învățat, cu timpul, că e esențial să devin conștientă de stările care mă copleșesc, să le gestionez cu respirație, cu scris în jurnal și cu puțină frumusețe în jur. Da, chiar și acel gen de frumusețe aparent superficială — știți vorba: „țara arde și baba se piaptănă” — care uneori nu e superficială deloc, ci profund vindecătoare. Pentru că dacă tu nu te regăsești în mijlocul haosului, nimic în jur nu mai are structură. Am scris săptămâna trecută un articol despre obiceiuri care te plasează înaintea altora și care s-a dovedit de mare succes. Te invit să-l citești.

Am mai observat și altceva: că atunci când energia mea este joasă, o transmit, fără să vreau, celor din jur. Și exact acel tip de energie se întoarce la mine. E un cerc subtil, dar extrem de real.

Și poate cel mai perfid obicei e acela de a mă lăsa „furată” de zgomotul altora — de urgențele și nevoile lor — până când uit ce contează pentru mine. Iar asta, repetat suficient de des, creează un set de obiceiuri care mă sabotează în tăcere.

Tocmai de aceea, vreau să las aici o listă de obiceiuri care ne consumă energia creativă, vitală. Pe unele le-am identificat la mine, pe altele la femeile din jurul meu. Poate te recunoști și tu în unele dintre ele. Nu ca să te critici, ci ca să le poți recunoaște — și apoi să le eviți cu eleganță și fermitate.

De ce? Pentru că tu ești cel mai prețios instrument al propriei tale vieți. Și merită să fii în formă, lucidă și plină de viață. Iar succesul, pe care cu toții ni-l dorim într-o anumită măsură (desigur după propriile criterii) nu înseamnă să faci mai mult. Înseamnă să faci mai bine. Și nu, „mai bine” nu înseamnă mai complicat — înseamnă mai clar.

Așadar, iată 10 obiceiuri pe care să le eviți deoarece îți mănâncă energia.

1. Suprasolicitarea și calendarul fără aer

Obișnuiam să-mi programez zilele aproape la minut, de parcă aș fi trăit într-o realitate paralelă în care totul începe și se termină la fix. Întâlniri din oră în oră, fără niciun pic de spațiu între ele. Dar, evident, viața nu funcționează așa — o discuție se prelungea, următoarea începea în grabă, ajungeam târziu la o altă programare și tot așa, ca într-un domino. Iar la final de zi, mă simțeam epuizată și frustrată că am fost într-o fugă continuă și, cu toate astea, nu le-am dus pe toate la capăt.

Am schimbat asta. N-am mai vrut să mă mint că pot ajunge în 10 minute acolo unde traficul cere 30. Mi-am dat voie să-mi las pauze între întâlniri. Și, ghici ce? Dacă îmi rămâne o jumătate de oră liberă, nu e ca și cum nu am ce face. Pot răspunde la un mail, la un mesaj, pot da un telefon unui copil — sau, și mai bine, pot respira. Conștient, cu recunoștință, fără să alerg nicăieri.

Spațiul dintre lucruri nu e timp pierdut. E spațiu pentru claritate. Și pentru mine.

A spune „da” la orice oportunitate poate părea un semn de implicare. Dar, în timp, devine o formă mascată de auto-abandon. Fiecare „da” spus în exterior este, de fapt, un „nu” spus ție: nu respiri, nu integrezi, nu te conectezi cu ce contează cu adevărat.

Calendarul tău trebuie să reflecte cine ești, nu ce așteaptă lumea de la tine. Lasă loc pentru pauze. Redu din reactivitate. Nu tot ce e urgent e și important.

Regula: Spune „da” doar când acel lucru îți aduce mai multă energie decât îți consumă.

2. Neglijarea îngrijirii personale

Recunosc cu mândrie că, la acest capitol, stau bine. Mi-am dat voie, cu adevărat, să mă bucur de acest privilegiu. Ora mea de mișcare este sfântă — o aleg cu fermitate, cu iubire de sine și cu responsabilitate față de cine sunt. Renunț la ea doar dacă apare ceva cu adevărat esențial: o nevoie reală a unuia dintre băieții mei, un moment de neînlocuit în familie sau un angajament profesional care nu poate fi mutat.  Dar ceea ce m-a impresionat profund și m-a făcut să reflectez mai mult la subiect este ceea ce observ la femeile din jurul meu. Multe se plâng, constant, că nu au timp pentru ele. Și nu e un moft — e o durere nerostită.

La evenimentele pe care le organizez, aud deseori ceva care mă oprește în loc: „Este primul lucru pe care îl fac pentru mine în ultimii x ani…” Și femeile acestea o spun cu ochii înlăcrimați, în timp ce încearcă să-și dea voie să simtă bucuria. Dar, aproape inevitabil, se strecoară acolo și o urmă de vină.

Realizați cât de mult s-a adunat acolo, în tăcere? Câtă deconectare de sine? Câtă uitare de sine? Neglijarea grijii de sine este cea mai scumpă decizie pe care o iei pe termen lung. Îți permiți?

Femeia care dă tot și nu-și dă nimic riscă, la un moment dat, să nu mai aibă de unde oferi. Nu e egoism să-ți acorzi spațiu, timp, grijă. E igiena sufletului tău.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sonia Argint (@silversonia)

Pentru femeile de acțiune și foarte implicate, self-care-ul pare un lux. Dar de fapt, este fundația performanței durabile – fie că vorbim dejoc sau de responsabilitatea unei case și a unei familii. Fără spații clare de refacere, acumulăm reziduuri emoționale și mentale care ne afectează creativitatea, discernământul și starea de bine.

Self-care nu înseamnă răsfăț.

Exemple?

• 15 minute de plimbare lentă după un call intens — fără căști, fără telefon.

• O seară pe săptămână fără ecrane, în care pur și simplu stai în liniște, citești sau scrii.

• A spune „nu” celui de-al doilea pahar de vin, pentru că vrei să te trezești limpede dimineața.

• O oră de sport care este despre corpul tău și despre cum se simte, nu despre cum arată.

• Să stai 10 minute cu mâna pe inimă și să-ți asculți respirația. Atât.

• Să-ți programezi o ieșire singură la cafenea, fără vinovăție. Nu ca evadare, ci ca regăsire.

• Să alegi haine care te fac să te simți frumoasă — chiar dacă nu ai „unde” să le porți.

• Să mergi la o programare medicală amânată de luni de zile.

• Să lași vasele în chiuvetă și să te așezi pe canapea cu un ceai cald și zero explicații.

• Să închizi telefonul o oră, doar ca să-ți auzi gândurile.

• Să mergi la culcare mai devreme, de dragul corpului tău, nu pentru că „așa trebuie”.

• Să spui „astăzi nu” — fără justificări, doar pentru că simți că ai nevoie să te oprești.

Regula: Refacerea este responsabilitate, nu recompensă.

3. Perfecționismul: frica îmbrăcată în ambiție

Recunosc, m-am surprins adesea în căutarea perfecțiunii. Am crezut, la un moment dat, că e o formă de exigență nobilă. Dar am înțeles, în timp, că nu e nevoie să fie totul impecabil ca să fie valoros.

Perfecțiunea absolută… nu prea există. Nu umblă sfinți și ființe fără cusur pe stradă, iar dacă o fac, probabil sunt doar bine antrenați în aparențe. Suntem oameni. Cu muchii, cu fragilități, cu ezitări.
Și asta nu înseamnă că e ceva „greșit” cu noi. Înseamnă că trăim. Că ne formăm. Că învățăm. Și poate că adevărata eleganță stă tocmai în a-ți purta imperfecțiunile cu blândețe și claritate.

Perfecționismul îți fură timpul, energia și încrederea. Îți spune că nu ești suficientă până când nu e „perfect”. Dar adevărul este că progresul conștient bate perfecțiunea întârziată.

Finalizează, învață, ajustează. A livra constant, din integritate și claritate, e mai valoros decât a aștepta momentul perfect.

Regula: Refă, nu reface la nesfârșit. Trăiește. Livrează. Evoluează.

4. Dorința de a mulțumi pe toată lumea

Houston, we have a problem! De fapt… I have a problem.

Încă sunt sensibilă la ideea de a nu dezamăgi. Pe cine? Pe mama. Pe tata. Pe copiii mei. Pe partenerul meu. Pe oamenii cu care lucrez aproape și care cred în mine. Pe toți cei care văd în mine o capacitate, un potențial — și cărora simt, uneori, că nu le confirm așteptările. Mai ales atunci când îmi oferă un sfat sincer, dintr-un loc de iubire sau loialitate, iar eu aleg un alt drum. Și alegerea mea vine, poate, în contratimp cu dorința lor de a mă proteja sau de a mă vedea “reușind”.

Cel mai dificil e atunci când apar așteptări diferite, din direcții opuse, iar eu încerc — poate din reflex vechi — să le împlinesc pe toate. E imposibil. Și dureros. Dar lucrez la asta. Și primul pas real a fost conștientizarea. Am început să-mi pun întrebări când am observat acele stări de iritabilitate accentuată — din nimic aparent. Știi genul acela de agitație care vine parcă dintr-un loc prea adânc?

Ei bine, acolo e cheia. În acel loc din mine care se simte atins, tulburat, neliniștit. Pentru că, de fapt, nu este despre ceilalți. E despre mine. Despre nevoia mea de validare, de a nu răni, de a fi “bună” pentru toți. Și despre drumul spre a fi bună și dreaptă, în primul rând, cu mine.

Dar ceea ce eu numesc femeia conștientă ea nu e pe placul tuturor — dar este respectată de sine. Atunci când spui „da” doar ca să eviți un conflict, îți trădezi autenticitatea. Tu nu ești pe lume ca să amortizezi disconfortul altora. Ești aici ca să radiezi adevărul tău.

Regula: Nu sacrifica liniștea ta pentru confortul altora.

5. Controlul excesiv

Știți cât de eliberator este să poți spune, cu încredere autentică și liniște interioară: „Să fie așa cum le așează Dumnezeu” sau „Să se întâmple așa cum e cel mai bine pentru toți cei implicați”?
Și, culmea… fix așa se întâmplă. De cele mai multe ori, mai bine decât ai fi putut tu planifica sau imagina. Vă spun asta eu, care m-am mândrit ani de zile cu eticheta de „control freak”. Dar am învățat — uneori pe calea blândă, alteori pe cea dură — că, dincolo de control, există un plan mai înțelept.

Asta nu înseamnă că las totul la voia întâmplării. Deloc. Fac ce ține de mine, cu disciplină și prezență. Îmi asum ce pot influența. Dar apoi… dau drumul. Pentru că echilibrul real e acolo: între acțiune conștientă și încredere în ceva mai mare decât tine. Iar viața, în mod misterios și magic, răspunde exact din acel spațiu.

Controlul apare când frica preia conducerea. Dar viața în suveranitate înseamnă încredere, nu hiper-vigilentă. Lasă-i pe ceilalți să greșească. Dă-le spațiu să-și asume. Nu ești aici să repari tot. Ești aici să creezi, să inspiri, să ghidezi cu claritate. Este valabil la job sau acasă cu copiii. MAI ALES cu copiii 🙂

Regula: Controlul e obositor. Încrederea e expansivă.

6. Somnul neglijat

Am o veste care, pentru mine, e chiar un mic triumf: Am început să mă culc la 23:30 – 00:00!

Poate nu pare cine știe ce, dar când te-ai obișnuit ani de zile să adormi la 01:30 – 02:00, schimbarea asta e uriașă. Și transformatoare. Deși dormeam 7–8 ore, diminețile mele nu erau tocmai clare sau energice. Dar de când am făcut acest mic (mare) shift, mă trezesc natural la ora 07:00, cu mintea limpede și un tonus complet diferit. Scriu. Citesc. Îmi beau cafeaua în liniște. Ajung la sport devreme. Simt că îmi așez ziua cu rădăcini clare și fără grabă — și abia apoi intru în ritmul întâlnirilor, proiectelor, deplasărilor. Seara, am renunțat să mai lucrez până târziu și tocmai de aceea adorm liniștită, fără gânduri care-mi luminează în minte.

Și vreți să știți ceva? Îmi este foarte bine așa. Sunt mai prezentă, mai coerentă, mai aproape de ritmul meu natural. Uneori, cele mai mari transformări încep cu un ceas reconfigurat. Iar somnul de calitate, între orele potrivite este absolut esențial. Ah, și arăt foarte bine și odihnită dimineața. 🙂

Nu poți trăi ca top 1% dormind ca ultimii 10%. Somnul e elixirul regenerării: pentru piele, claritate, creativitate, răbdare. Învață să-ți creezi un ritual de seară: lumină caldă, ecrane închise, respirație conștientă, odihnă sacră.

Regula: Protejează-ți somnul ca pe un partener de viață.

7. Multitaskingul – falsa eficiență

Recunosc, nu am scăpat complet de obiceiul multitasking-ului — încă lucrez la asta. Dar am devenit conștientă cât de tare mă sabotează uneori. Nu e ușor să ieși din acest reflex, mai ales într-o lume în care suntem mereu cu telefonul în mână, bombardați de notificări și tentați să facem cât mai multe în același timp. Mă regăsesc și eu, uneori, sărind de la un task la altul, lucrând în paralel în două planuri… și ajungând, la finalul zilei, să simt că nu am încheiat nimic cu adevărat. Și atunci aleg altceva: mai bine scriu un articol cap-coadă, în flux, în prezență deplină — și iese clar, coerent, exact cum îl simt. Decât să încep trei postări în același timp, să le las neterminate și să nu exprim, de fapt, ceea ce intenționam cu adevărat.

Vă las aici un exercițiu mental. MIT vs. REALITATE: Multitasking-ul

MIT:
Să faci mai multe lucruri în același timp înseamnă că ești eficientă, organizată și „on top of everything”.

REALITATE:
Multitasking-ul nu înseamnă eficiență, ci fragmentare mentală. De fiecare dată când sari de la un task la altul, creierul tău consumă energie suplimentară pentru a-și reconfigura atenția. Rezultatul? Te simți obosită, dar ai senzația că nu ai făcut nimic cu adevărat.

MIT:
Dacă nu răspund rapid la toate mesajele, pierd ceva important.

REALITATE:
Adevărata prezență se construiește în profunzime, nu în reacții rapide. Răspunsul cu sens cere timp și spațiu.
Femeia conștientă alege să răspundă, nu să reacționeze.

MIT:
Dacă lucrez în paralel la mai multe proiecte, voi termina mai repede.

REALITATE:
Mai repede nu înseamnă mai bine.
Trei proiecte începute în paralel pot rămâne neterminate sau slabe calitativ. Un proiect făcut cu focus și prezență creează impact real și satisfacție autentică.

MIT:
Multitasking-ul e inevitabil. Așa e lumea azi.

REALITATE:
Lumea e așa cum alegi să o trăiești. Poți crea micro-ritualuri de focus, să îți protejezi energia și să reînveți bucuria lucrului dus până la capăt.

Multitaskingul dă iluzia eficienței, dar în realitate fragmentează. Iar eu vreau să fiu întreagă în ceea ce fac. Să faci multe lucruri deodată nu te face valoroasă. Te face fragmentată. Multitasking-ul creează micro-riscuri mentale, reduce calitatea muncii și te îndepărtează de esență. Stai cu un singur lucru.

Regula: Fă un lucru pe rând. Fă-l profund. Fă-l cu grație.

8. Munca excesivă

Gata cu munca în exces. Singurul motiv pentru care aș mai accepta să mă storc complet de energie ar fi acela de a-mi umple contul suficient cât să pot trăi liniștită tot restul vieții. Dar cum pentru asta nu am găsit încă ideea genială, am ales altceva: muncesc dar și trăiesc.

E foarte ușor să confunzi „a fi ocupată” cu „a fi valoroasă”. Să te pierzi în task-uri, call-uri, deadline-uri și impresia că doar alergând încontinuu meriți să fii apreciată. Dar, dacă muncești constant, fără un sens clar, fără pauze, fără un fir roșu interior… nu ești productivă. Ești doar într-o spirală de epuizare cu iz de performanță.

Cunosc pe cineva care muncește mult de tot. Și pentru că se confruntă cu niște probleme de sănătate de care a fost nevoie să se ocupe, a afirmat cu năduf ”anul acesta a trebuit să îmi fac timp doar pentru mine, pentru problemele astea!” I-am atras atenția că a rostit ceva important ”a trebuit să mă ocup de mine!” Dar de ce nu te-ai ocupa de tine dintr-o stare de sănătate, dintr-o stare de îmi doresc să mă ocup de mine și asta este ceea ce fac?!

Am învățat că adevărata valoare nu vine din cât faci, ci din cum faci și de ce faci. Că liniștea nu e un lux, ci un semn de inteligență emoțională. Că dacă nu îți definești tu prioritățile, o va face lumea din jur în locul tău.

Așa că:

• Definește-ți clar ce contează.
• Întreabă-te: asta mă duce unde vreau?
• Restul poate aștepta.
• Și nu, nu trebuie să „le faci pe toate”. Trebuie să faci ceea ce contează cu adevărat.
• Pentru că o viață trăită în mod conștient nu e despre cât muncești. E despre cât din tine rămâne întreg(ă) în tot ce faci.

Regula: Energia ta e un atu strategic. Nu o risipi pe zgomot.

9. Oboseala decizională

Fiecare decizie pe care o iei — fie că e vorba despre cu ce te îmbraci, ce mănânci sau când răspunzi la acel e-mail — îți consumă puțin câte puțin din „combustibilul” mental. De aceea Steve Jobs purta aceeași ținută în fiecare zi, iar performerii de top își automatizează rutina de dimineață. Știu aceste lucruri din experiență personală pentru că eu încă nu mi-am eficientizat acest capitol al vieții. Am încă momente când petrec prea mult timp alegând hainele potrivite, stau prea mult gândindu-mă la ce mi-e poftă să mănânc etc. Iar asta mă stoarce de acea energie creativă.

Oboseala decizională este reală. Și pentru tine, care iei decizii importante toată ziua, chiar și alegerile mici ajung să se adune și să creeze suprasolicitare. Pe la ora 14:00, nu ești doar obosită — ești epuizată. Atunci începi să reacționezi emoțional, să spui „da” din automatism și să sari peste sală, deși ți-ai promis că ajungi.

Soluția? Automatizează și grupează ce e banal.

• Același mic dejun în fiecare zi? Da.

• Șabloane pentru întâlniri recurente? Da.

• O ținută „standard” măcar pentru zilele de lucru? Salvator.

• Sesiuni săptămânale de planificare pentru a reduce deciziile spontane? Esențial.

Cu cât iei mai puține micro-decizii zilnic, cu atât îți păstrezi mai multă claritate pentru strategie, leadership și creație — adică exact ce contează cu adevărat. Fiecare decizie mică — ce mănânci, ce porți, când răspunzi — consumă din rezervorul tău mental. Dacă vrei să gândești clar acolo unde contează, simplifică rutina acolo unde poți. Micile ritualuri îți conservă marile resurse.

Regula: Automatizează ce e banal, ca să-ți păstrezi claritatea pentru ce e esențial.

10. Lipsa mișcării

Am lăsat acest subiect la final pentru că este expertiza mea. Mișcarea nu e opțională. E combustibil pentru creier. Nu trebuie să fie complicată: 20 de minute de mers în ritm alert pot reseta hormonii, dispoziția și claritatea. Mișcarea este terapie. este ceea ce te ține într-o formă de zile mari din toate punctele de vedere. Știu că trebuie depășită starea de comoditate dar dar ai putea vedea în viitor câte beneficii poate aduce, cred că te-ai răzgândi.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sonia Argint (@silversonia)

Pentru o minte ascuțită și un corp rezistent, mișcă-te zilnic, cu intenție.

Regula: Nu pentru pătrățele. Ci pentru strategie, claritate și calm.

Succesul real nu e zgomotos. E conștient. E aliniat. Nu vine din epuizare, ci din alegeri conștiente, dintr-o energie protejată și o minte clară. Care dintre cele 10 obiceiuri îți cere cel mai mult spațiu de reflecție acum? Te-ai recunoscut în câteva dintre ele?

***