#SheDoer: Anita Panait, co-fondator KOON
Pe Anita am cunoscut-o acum câțiva ani buni, când încă era angajată la o televiziune privată. La scurt timp după, mi-a mărturisit că urmează să renunțe la jobul respectiv și să pornească, pe cont propriu, un business. Mai precis o firmă de catering și organizare de evenimente. Apoi am început să mă întâlnesc cu ea la diverse evenimente la care eram invitată. Ea era furnizorul de dulciuri și aranjamente florale. Apoi am ajuns la evenimente mai mari unde, surpriză, tot ea era organizatorul. Transformase un vis într-o afacere care îi aduce multe satisfacții. Dar și greutăți. Pentru că a fi antreprenor în Romania nu e deloc simplu. Așadar, Anita Panait, co-fondatoarea KOON, este invitata mea de săptămâna aceasta la rubrica #SheDoer.
- Ce îți doreai să devii în copilărie?
Cred că e cea mai frumoasă întrebare, mai ales că, pentru mine, conexiunea cu perioada copilăriei este foarte puternică. Pentru o scurtă vreme, în școală primară, mi-am dorit mult să cant. Am intrat în corul clasei chiar și… noroc că am înțeles repede că sunt afonă. Apoi, am avut mai multe profesii în minte în acea perioada. Cele mai pregnante însă, care m-au ținut până în liceu chiar, au fost cele de avocat, respectiv de diplomat. Printr-un context familial, am început de mică să învăț limbi străine, iar diplomația mi se părea o zona foarte fascinantă și potrivită pentru a îmi folosi skills-urile pe care le dobandeam. Mă visam în deux piece-uri, mereu pe drumuri, mereu în dialog cu oameni mari.
- Cine este sursă ta de inspirăție în viața profesională?
Sunt o persoană foarte deschisă, astfel că îmi iau ușor inspirăția din jur. Mi s-a întâmplat să îmi iau inspirăția dintr-o călătorie, dintr-o poză, dintr-o melodie, dintr-o frază citită undeva, dintr-un eveniment. Desigur, sunt și oameni care mă inspiră, mulți pe care îi admir, îi urmăresc, nu aș putea numi însă o singură persoană. Pot să spun însă ce fel de oameni mă inspiră. Liderii, cei vizionari, cei care mănâncă ultimii pentru a îi pune pe ceilalți pe primul plan, cei locomotivă, cei care produc schimbări în lume, cei care împart bine în jurul lor.
- Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?
Toate proiectele sunt o provocare, fie de deadline, fie de soluții creative, fie de aplicabilitate. Aș menționa însă una dintre marile provocări cu care mă confrunt încă: să învăț să nu fiu over-promissing. Să învăț să spun NU atunci când un NU simplu e mai valoros decât 100 de DA.
- Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
Nu știu dacă l-am atins încă pe cel mai mare. Mă bucur momentan de succese mici și medii, care să îmi dea avant să evoluez și să ajung la cea mai bună versiune a mea. Mă bucur de fiecare Bravo primit de la clienți. Dacă mă gândesc bine însă, există un reper, un succes imens de care m-am bucurat până la lacrimi. A fost momentul când un client mi-a spus cu toată sinceritatea că echipa noastră i-a organizat cel mai frumos eveniment din ultimii 20 de ani. Și tot feedback-ul post eveniment a fost la superlativ, fiind vorba de un om cu vastă experiență și multe evenimente la activ în toată această perioada.
- Care este, în opinia ta, rețeta succesului?
În primul rând, să rămâi cu picioarele pe pământ. Apoi, să fii foarte disciplinat, consecvent și mereu cu mintea pregătită să învețe, zilnic. Toate acestea, amestecate cu pasiune, viziune, obiective clare și bun simt, te pot duce pe culmile succesului pe termen lung. Și nu în ultimul rând, pe tot drumul spre succes, indiferent cât de greu, sintagmele te rog și mulțumesc trebuie să fie 2 constante.
- Cum a fost să schimbi aproape total domeniul de activitate și să pornești pe cont propriu?
Trecerea de la statutul de angajat la cel de antreprenor a fost ca un meci de box. Pe care l-am pierdut cu brio în prima faza. M-am lovit cu capul de asfalt la propriu. Tot ce învățasem până atunci era aproape nul, cel puțin din perspectiva de management. Au trecut trei ani de atunci, cu multe greșeli din care am învățat. Sunt oricum în continuu proces de evoluție și învățare.
A fi pe cont propriu nu e o veleitate, e o alegere pentru cei pregătiți să cadă de multe ori și să se ridice tot de atâtea ori. Pentru cei pregătiți să renunțe la plăcerile lor și la zona de confort pentru a construi ceva durabil și sustenabil. În ceea ce mă privește, mai e drum lung până departe.
- Ce te face fericită?
El, familia mea, o plimbare în aer liber, o călătorie, muzică bună, un proiect reușit, o experiență nouă, o mâncare gustoasă.
- Ce te enervează?
Mă enervează lenea, oamenii care vorbesc mult și fac mai nimic, răutatea și bârfă. Mă mai enervează ceva, legat de mine, tendința mea de a amână uneori anumite acțiuni.
- Care este cel mai important lucru pentru ține?
Cel mai important este echilibrul de acasă. Să îi știu pe ai mei sănătoși și să am grijă de sănătatea mea la rându-mi.
- Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?
Sunt atât de multe frumoase. Poate cea mai dragă amintire este cea legată de ritualul bunicii mele, de a-mi aduce micul dejun la pat. Este marea ei bucurie și acum, în rarele ocazii pe care le avem. Am fost crescută de bunici, răsfățată (dar nu prea mult) și iubita enorm de ei, astfel că am avut o copilărie, respectiv o adolescență lipsite de griji reale și cu multe trăiri de neuitat.
- Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
Am o răbdare infinită, un optimism debordant și sunt foarte empatică. Nu știu dacă sunt talente neapărat, însă mă ajută foarte mult, atât în viață profesională cât și în cea personală. Și aș mai menționa că am o anume chemare spre limbile străine, am învățat 6 până la vârstă asta și am simțit că o pot face foarte ușor. Îmi doresc să le perfectionez și, de ce nu, poate să mai adaug 1-2 în “portofoliu”.
- Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
Cu siguranță aș da mai mult timp și atenție celor dragi, celor cărora nu le-am dat mereu suficient deși meritau cel mai mult. M-aș plimbă mai mult cu bunicul, pe care l-am pierdut în această vara. Și ce mult iubea plimbările. Aș ruga-o pe bunica să mă învețe să gătesc. Ea e o gospodină excelență și, din prea multă iubire, nu prea m-a pus la muncă în bucătărie, mai mult de etapele de tăiat legume sau pregătit farfuriile de servire. Mi-ar fi plăcut că până la vârstă asta să stăpânesc bine câteva rețete. Însă nu e timpul pierdut, măcar am descoperit că îmi place și îmi doresc să învăț.
- Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
Să fie sigure pe ele, dar nu arogante. Să caute cu ardoare independența și să îmbrățișeze mereu decentă.
- It’s a men’s world?
E o lume a celor puternici, a celor cu un mental excelent, a celor care au capacitatea de a-și genera propriile schimbări. A celor care nu renunță. Femei sau bărbați.
- De ce ești un #doer?
Mă flatează în primul rând că mă consideri un #doer. Probabil cei cu care interacționez ar putea să certifice sau nu cel mai bine. Dar cred că pot fi un #doer pentru că nu aș renunta niciodată. Pentru că mă pot adapta și o pot lua de la zero oricând, cu același avant, aceeași încredere și același zâmbet. Și pentru că îmi doresc să mă autodepașesc, să învăț tot mai mult.
***