Now Reading
Ce teste și analize ar trebui să își facă femeile în fiecare an?

Ce teste și analize ar trebui să își facă femeile în fiecare an?

analize

S-a încheiat un an, cu bune, cu rele, și multe persoane și-au făcut bilanțul. Dar în cele ce urmează nu o să îți povestesc despre bilanțuri. Și nici despre rezoluții pentru 2019.

În schimb, o să îți spun ceva ce deja știi: că sănătatea trebuie să fie întotdeauna pe primul plan.

Am trecut recent printr-o intervenție chirurgicală, nimic grav sau complicat (și nici nu simt nevoia să fac publice detalii care nu ajută pe nimeni), dar a fost un moment bun să îmi reamintesc cât de important este să fim atenți la cum ne simțim. Și să nu așteptăm niciodată prea mult, până doare prea tare, până când tratamentul se complică. Este o regulă de care instinctiv am ținut cont de când mă știu. Pentru mine controalele și analizele medicale de rutină (inclusiv stomatolog) nu sunt o corvoadă și le fac regulat (așa cum spun regulile și nu după cum mă apucă pe mine).

Astăzi îți voi spune despre analize și teste medicale pe care fiecare femeie ar trebui să și le facă anual, pentru a depista din vreme eventualele probleme sau pentru a le preveni.

Analizele de rutină

Includ un examen clinic și o serie de teste și analize, printre care se numără: VSH (viteza de sedimentare a hematiilor, acele celule care transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi. Dereglările VSH-ului pot fi un semn pentru diferite afecțiuni ale organismului), glicemia, profilul lipidic (care oferă date despre nivelul colesterolului), creatinina (analizează funcțiile renale), transaminaze (identifică bolile ficatului), hemoleucograma (analiza sângelui).

Acest control de rutină este unul de verificare și are un rol esențial în depistarea problemelor mai mult sau mai puțin vizibile ale organsimului.

Controlul stomatologic

Alimentația, stilul de viață, factorii genetici: toate acestea pot influența enorm sănătatea dinților. Iar problemele danturii sunt întotdeauna unele neplăcute, așa că de ce să nu le previi din vreme? La modul acesta nu te trezești fără dinți în gură, cu necesitatea unor implanturi care costă enorm.

Un control stomatologic anual, chiar și atunci când nu simți că te doare ceva, te ajută să depistezi din timp eventualele nereguli și să le corectezi înainte să devină probleme supărătoare.

La acest capitol eu sunt chiar ușor obsedată. Vizitez medicul stomatolog de trei ori pe an pentru un control de rutină și curățare.

Ecografia

Este una dintre cele mai bune metode de screening și nu prezintă riscuri. Oferă informații în timp real și poate identifica posibilele afecțiuni sau modificări în structura organelor.

De asemenea, ecografia anuală la sân este esențială pentru depistarea cancerului la sân din timp.

Controlul oftalmologic

Este recomandat să se facă în fiecare an, mai ales dacă porți ochelari sau lucrezi mult la calculator. Ochii obosiți, durerile de cap, tulburările de vedere sunt alte semne care ar trebui să te facă să te îndrepți către cabinetul oftalmologului.

Controlul ginecologic și testul Papanicolau

Examenul ginecologic evaluează starea de sănătate a organelor genitale, mai ales că multe dintre afecțiunile genitale nu prezintă simptome în primă fază. Testul Papanicolau identifică celulele care prezintă probleme la nivelul colului uterin și ajută la prevenirea și tratarea din timp a cancerului de col uterin. Cancerul se col uterin se numără printre bolile care nu prea prezintă simptome.

Testele moleculare

Folosite în întreaga lumea, testele de diagnostic molecular ajută la identificarea tipurilor de cancer. La nivelul României, conform unui studiu realizat de Globocan (Global Cancer Observatory) via Coaliția pentru Sănătatea Femeii, rata mortalității din cauza cancerului este una foarte mare în rândul femeilor. Din totalul cazurilor înregistrate pentru fiecare tip de cancer, statisticile din țara noastră arată cam așa: 35% dintre femeile diagnosticate mor din cauza cancerului la sân, 53% din cauza cancerului de col uterin, iar 59% din cauza cancerului ovarian.

See Also

Din acest motiv, Fundația Renașterea, prin intermediul Coaliției pentru Sănătatea Femeii, militează pentru decontarea integrală a testelor moleculare și genetice în cazul unor patologii feminine importante: cele trei tipuri de cancer enumerate mai sus.

Aceste testări sunt vitale pentru stabilirea unui diagnostic corect și a celui mai bun tratament pentru fiecare caz în parte, însă, din păcate, resursele financiare ale femeilor din România sunt reduse, așa că implicarea autorităților ar avea un rol cheie într-o astfel de problemă.

Realitatea este că accesul pacienţilor din România la testele necesare diagnosticării corecte şi tratamentului eficient al cancerului de sân, de col uterin şi ovarian este limitat fie de posibilităţile lor financiare, fie de accesul medicilor oncologi la vouchere de testare oferite gratuit de companii. Însă accesul la terapiile inovatoare (condiţionat de accesul la testele specifice) ar îmbunătăţi şansele de supravieţuire pentru femeile care sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer de sân, de col uterin sau ovarian în România. Tocmai din acest motiv, decontarea integrală a acestor testări ar trebui să devină o prioritate pentru autoritățile din România. Viața unui om nu ar trebui niciodată să depindă de o listă de așteptare, de legi sau de procedurile din statul în care locuiește.

Tu? Când ai fost ultima dată la un control necesar pentru sănătatea ta?

Foto: pixabay.com

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top