Cele mai mari țepe pe care le iau turiștii când călătoresc în alte țări
Călătoriile se numără fără doar și poate printre activitățile mele preferate și știu sigur că nici tu nu ai refuza vreodată o vacanță. Cu toate acestea, de multe ori, excursiile se pot lăsa și cu… țepe. Mai ales financiare. Așa că astăzi o să povestesc despre cele mai mari farse pe care le poți experimenta ca turist în alte țări. Pe multe dintre ele probabil le știi deja, însă un strop de precauție în plus nu a stricat niciodată unui #DOER, nu?
O brățară gratis
De cele mai multe ori este vorba despre o brățară a prieteniei, după cum spun cei care încearcă să agațe turiștii în plină stradă, însă poate fi și alt suvenir pe care încearcă să ți-l dea… aparent pe gratis. Dacă îl iei, vor intra în vorbă și se vor ține după tine până îi di bani. Și cât timp încearcă să negocieze un preț cât mai bun pentru suvenirul oferit, s-ar putea să creeze o diversiune și să îți „verifice” și buzunarele sau geanta.
UNDE: Franța, Italia, Spania, Egipt – de cele mai multe ori, „țeparii” sunt bărbați de culoare care se plimbă cu aceste brățări în centrul marilor orașe.
Un trandafir pentru iubită/soție
La restaurant, în zonele turistice sau chiar în parc te poți întâlni cu un bărbat care îți oferă un trandafir pentru iubită sau soție. Problema e că, dacă îl accepți, îți va cere să plătești prețul unui întreg buchet sau chiar mai mult. Dacă refuzi să îi dai banii pe care îi cere, va porni un întreg scandal în plină stradă. Așadar, dacă vrei să faci un gest romantic în vacanță, mai bine iei florile de la o florărie.
UNDE: Franța, Italia, Spania
Biletul fals
Un așa zis angajat al muzeului (sau al unui alt obiectiv turistic la care, de regulă, se stă la o ditamai coada) vine la tine și îți oferă un bilet la un preț mult mai mare pentru a scăpa de coadă. Oricât ar fi de tentant, nu accepta. La fel cum nu ar trebui să accepți nici biletele la un preț mai mic (știi tu ofertele alea generoase de 4 la preț de 3), pentru că nu ai nicio garanție că sunt cele „oficiale”.
UNDE: Marea Britanie, Franța
Bancomatul stricat
Te duci să scoți bani de la bancomat. Bagi cardul, tastezi pin-ul. Brusc în jurul tău apar doi băieți (par minori) care încearcă să te convingă că e ceva în neregulă cu bancomatul. Fac tot posibilul să te dea la o parte de lângă aparat. Crează o diversiune, urlă și reușesc să te îndepărteze apoi pun pe tastatură un ziar și îți fură banii scoși. ATENȚIE!! Nu au nici o teamă!! Chiar dacă le spui că știi ce au de gând nu cedează, te împing. Am văzut scena de trei ori într-o zi, la aceeași bancă. Cel mai bine scoți bani în interiorul băncii. Sau mai ai lângă tine cel puțin un prieten care să supravegheze perimetrul.
UNDE: Paris
Peria de curățat pantofi
Un bărbat scapă o perie de pantofi în fața ta. Dacă te apleci să o ridici și i-o înapoiezi sau măcar îți arăți intenția, acesta se va oferi să îți lustruiască pantofii. Poate crezi că e un semn de recunoștință, dar, la final, o să îți ceară bani.
Unde: Turcia
Verificarea camerei
Două persoane care se dau drept angajații hotelului (uneori poartă chiar și uniformă) bat la ușă pentru a verifica sau chiar a rezolva o problemă din cameră. În timp ce una dintre persoane îți distrage atenția, cealaltă îți fură lucrurile aflate la vedere (un portofel lăsat pe masă, ceasul, bijuteriile sau telefonul).
UNDE: Spania
Fotograful
Un localnic mai mult decât prietenos se oferă să îți facă o poză. În cel mai bun caz, la final, îți cere o mică atenție pentru a îți înapoia camera. În cel mai rău caz, va fugi cu tot cu aparatul foto.
UNDE: Europa
Număratul lent al restului
Când mergi într-o țară în care nu se folosește aceeași monedă ca cea din țara ta, apare inevitabil problema banilor. Ba nu ai monede sau bancnote mai mici, ba stai o grămadă să convertești mental diverse prețuri. Tocmai din acest motiv, mulți vânzători încearcă să te facă să îți pierzi răbdarea cât timp numără ei să îți dea restul, ba încurcându-se, ba făcându-se că nu au de unde să îți mai dea 2, 3 euro. Nu ceda și așteaptă să primești și ultimul bănuț, iar apoi verifica dacă e suma care trebuie.
UNDE: Europa
Exersarea limbii engleze
Dacă ajungi pe meleaguri îndepărtate, cum ar fi China, și dai de câteva fete drăguțe care te aud că vorbești engleză și te invită la o cafea, cu scopul de a le ajuta să-și exerseze engleza, NU O FACE! Când o să vină momentul achitării facturii, o să dispară cu viteza luminii!
UNDE: China
Călugării care cer donații
Se întâmplă peste tot în lume să vină oameni la tine să ceară donații pentru cine știe ce caz social fictiv, însă în China, farsa a fost dusă la următorul nivel. Călugări îmbrăcați corespunzător cer bani pentru temple arătându-ți și o listă cu cei care au donat anterior (plus sumele donate).
UNDE: China
Taxiul cu hoț
Când ajungi la hotel, taximetristul așteaptă să cobori din taxi și, până să ajungi la portbagaj să îți iei bagajul, acesta deja a demarat cu lucrurile tale. Sau, și mai rău, se oferă să îți ducă bagajele până în holul hotelului, dar, într-un moment de neatenție din partea ta, fuge cu ele. Tocmai din acest motiv, e bine să faci un mic research înainte și vezi care sunt companiile de taxi din orașul în care mergi.
UNDE: Statele Unite ale Americii
Faceți poză cu maimuța.
Sau papagalul. Sau șarpele. După caz. Te îmbie să faci o poză, iar apoi îți cer o sumă considerabilă doar pentru că te-ai pozat cu mascota.
UNDE: în întreaga lume
Sursa foto: Pixabay
Mi-ai trezit amintiri din Franta. Acum rad, dar atunci nu a fost asa de amuzant. Eram in Paris si m-au inconjurat niste negri (a nu se intelege ca sunt rasista) care mi-au pus pe mana o bratara ”hakuna matata” si apoi mi-au cerut 20 de euro. Unul dintre ei avea cutit la el, asa ca le-am dat banii si am fugit. Si nu, nu eram in vreun cartier dubios, eram in centrul Parisului, asteptam pe cineva.
🙁
Si eu am patit faza cu bratara in Milano, dar am scapat doar cu 1-2 euro