Hortus Nocturnus: grădina nopții, pe mătase. Povestea unei colecții de eșarfe de mătase demult visate

Am o slăbiciune veche pentru florile mari. Nu pentru floricelele cuminți, presărate egal pe o rochie până devin un fel de tapet, ci pentru florile care ocupă spațiu. Bujori deschiși până la capăt, lalele cu petalele răsfrânte, flori care par că încă se mișcă pe material.

 

De ani buni sunt în căutarea unor astfel de printuri și, de cele mai multe ori, mă întorc cu mâna goală. Ori sunt prea dulci, ori prea stridente, ori trec granița fină dintre bogat și kitsch. Florile pe care le caut eu sunt greu de găsit: mari, pline, imperfecte și, cu toate astea, elegante. Așa că, la un moment dat, am înțeles că dacă vreau să le port, va trebui să le fac.

Totul a început în fața unei naturi statice

Pot sta foarte mult în fața unei naturi statice olandeze sau flamande din secolul al XVII-lea. Fondul acela negru, ca o catifea. Lumina care vine dintr-o singură parte și aprinde doar câteva petale. Florile care par să iasă din întuneric spre tine, ca și cum ar respira. Pictorii de atunci aveau un secret frumos: adunau în același vas flori care nu înfloresc niciodată în același anotimp, lalele de primăvară lângă trandafiri de vară, desenate din schițe făcute luni la rând. Buchetele lor erau imposibile. Nu puteau exista în nicio grădină, doar pe pânză. Eu am vrut o astfel de grădină. Și am vrut să o pot purta. Sigur, atunci când se naște o colecție, ei îi trebuie și un nume …

De ce un nume în latină?

La liceu am fost la secția uman, iar latina a fost una dintre materiile pe care le-am dat la Bacalaureat. Țin minte orele de traduceri, din germană în latină și invers, cu dicționarele deschise și cu bucuria aceea mică atunci când o frază se lega, în sfârșit. Latina mi-a rămas aproape ca o limbă a răbdării și a preciziei. Și a oamenilor cu un anumit tip de cultură. Așa că, atunci când am căutat un nume pentru colecție, am știut că vreau să vină de acolo.

Hortus Nocturnus înseamnă „grădina nopții”. Iar fiecare model poartă la rândul lui un nume latinesc, ca o pagină dintr-un ierbar vechi.

Mătasea, un material care nu te lasă indiferentă

Sunt un om senzorial. Ating materialele înainte să mă uit la etichetă și știu dintr-o atingere dacă un lucru îmi va plăcea sau nu. Mătasea e altfel decât orice altceva. Alunecă, se încălzește pe piele, prinde lumina și o întoarce mai moale. Nu cred că există femeie pe care mătasea să o lase indiferentă. Are ceva intim: o porți aproape de gât, de chip, de respirație. Iar o eșarfă de mătase nu e doar un accesoriu, ci un gest pe care îl faci pentru tine.

Un feminin dark și umbrele noastre

De la o vreme mă atrage un feminin mai întunecat. Un gotic al catifelei, al nuanțelor de vin și prună, al florilor văzute la lumina unei lumânări. Nimic macabru, doar profunzime.

Gândindu-mă la colecție, m-am trezit că mă uit nu doar la culori, ci la umbre. La umbrele noastre. Toți le avem: părțile din noi pe care nu le arătăm, pe care uneori le ascundem chiar și de noi. Carl Gustav Jung le-a numit „umbra” și credea că nu scăpăm de ea ignorând-o, ci cunoscând-o. Cu anii, am ajuns la aceeași concluzie, pe drumul meu: umbrele nu sunt ceva rău. Sunt parte din noi. Dacă învățăm să ne împrietenim cu ele, dacă le înțelegem, pot deveni un aliat extrem de puternic în dezvoltarea noastră.

Exact asta se întâmplă și în desenele noastre. Florile strălucesc tocmai pentru că au întuneric în jurul lor. Fără umbră, lumina n-ar avea pe ce să se sprijine. Și mai e ceva. Florile din aceste desene nu sunt boboci. Sunt în plină floare, deschise până la capăt, uneori chiar dincolo de punctul perfect. Asta e frumusețea pe care o celebrăm: nu începutul, ci plinătatea.

Hortus Nocturnus este o colecție pentru femeia care a trecut prin propriile nopți și a înflorit oricum.

Întâlnirea cu Maria Costake

Pe Maria am descoperit-o prin colecțiile ei și, sincer, am fost dată pe spate. Felul în care desenează florile, cu o mână de ilustrator și un ochi de pictor, m-a cucerit din prima. În același timp, uitându-mă la ce există pe piață, am văzut un gol. Cele mai multe eșarfe cu flori merg pe aceleași palete: luminoase, pastelate, de primăvară. Nuanțele adânci pe care le căutam eu, negrul catifelat, vișiniul, violetul de noapte, moca, aproape că lipseau. Așa a început colaborarea noastră: Maria Costake x Sonia Argint.

”Pentru mine florile – arta botanică – sunt un limbaj de comunicare. Sunt cea mai frumoasă metaforă prin care putem vorbi despre viața și moarte, despre întuneric și lumină” – Maria Costake

Pentru Hortus Nocturnus, Maria a ieșit puțin din zona ei de confort. Ne-am jucat mult cu lipsa simetriei, cu contururi care se topesc, cu detalii lăsate intenționat nedefinite. Rezultatul sunt eșarfe care se privesc ca un tablou: de aproape vezi pete de culoare, petale care se pierd una în alta, umbre. Abia când faci un pas înapoi, imaginea se adună și grădina apare întreagă, în deplinătatea ei.

Două flori cu povești pe care le iubesc

Laleaua striată

Lalelele cu dungi albe și roșii din modelul Nox sunt cele care au declanșat „tulipomania” olandeză, când se spune că un singur bulb ajungea să coste cât o casă. Ironia e că dungile apăreau din cauza unui virus care slăbea planta. Cea mai râvnită floare a epocii era frumoasă tocmai prin imperfecțiunea ei.

Eleborul, trandafirul iernii

Eleborul înflorește în plină iarnă, când grădina pare moartă. Este floarea care nu își așteaptă rândul. Pentru mine, el poartă ideea centrală a colecției: înflorirea târzie, înflorirea în ciuda anotimpului.

De ce mătase iarna?

Poate pare o alegere neobișnuită să lansezi o colecție de mătase la început de iarnă. Pentru mine e cea mai firească. Iarna este anotimpul contrastelor de texturi, iar mătasea strălucește cel mai frumos lângă materiale grele și calde.

• Mătase cu lână: peste un palton gros, lăsată liberă sau înnodată lejer.
• Mătase cu cașmir: la gâtul unui pulover moale, ton pe ton sau în contrast.
• Mătase cu blană: la gulerul unei haine, unde lucirea mătăsii se întâlnește cu textura blănii.

E un joc foarte creativ. O eșarfă de mătase schimbă complet o ținută de iarnă care altfel ar rămâne previzibilă, în negru, gri și camel. Iar mătasea naturală e o fibră ușoară, care ține de cald fără să încarce.

Cele șase modele: o singură noapte, de la întuneric la lumină

Nox (lat. „noaptea”)

Piesa centrală a colecției. Un buchet imposibil pe fond negru: bujori roșii, anthurium, lalele striate și celosia, încadrate de nemțișori albaștri, în spiritul naturilor statice flamande.

Viola Noctis (lat. „violeta nopții”)

Violet, prună și lavandă pe negru, oglindite ca rozeta unui vitraliu gotic. Singurul model simetric al colecției: liniștea care vine după haos.

Helleborus (lat. „eleborul”)

Bujori și elebori în roz prăfuit și verde salvie, pe un vișiniu atât de închis încât pare negru. O eșarfă despre înflorirea care nu își așteaptă rândul.

Nebula (lat. „ceața”)

Pe un gri cald, florile apar în straturi, unele clare, altele estompate, ca văzute prin ceață. Florile din spate sunt tot ce am fost; cele din față, ce am devenit.

Velutina (lat. „catifelata”)

Dalii, lalele, anemone și bujori în nuanțe de vin și pudră, pe un fond moca, cald. Eleganța liniștită a femeii care nu mai are nimic de dovedit.

Aurora (lat. „zorii”)

Prima lumină a dimineții. Pe fondul alb, acuarela roz se deschide ca un răsărit, iar florile vișinii par păstrate încă din noapte.

Două formate, două feluri de a purta o grădină

• 140 × 140 cm, șalul: o piesă-declarație, de purtat deschisă pe umeri, peste palton sau peste o rochie de seară.
• 90 × 90 cm, carré-ul: formatul clasic, pentru gât, pentru geantă, pentru păr.

O grădină pentru nopțile tale

Colecția de eșarfe Hortus Nocturnus s-a născut din lucruri pe care le iubesc de mult: florile mari, pictura veche, latina din liceu, atingerea mătăsii. Dar, mai ales, s-a născut din convingerea că frumusețea unei femei nu stă în perfecțiune, ci în plinătate. În lumina ei și în umbrele cu care a învățat să trăiască.

Îți doresc să găsești printre ele grădina care ți se potrivește.

Colecția Hortus Nocturnus, Maria Costake x Sonia Argint, este disponibilă aici: https://www.mariacostake.com/mariacostakexsoniaargint

Foto: Horia Stan