Now Reading
Mic îndrumător: cum se fierb paste perfecte

Mic îndrumător: cum se fierb paste perfecte

Plec de la ideea că fiecare dintre voi a pregătit măcar o dată în viață paste. Corect? 🙂 Este unul dintre cele mai populare, mai simple și mai gustoase feluri de mâncare pe care le poți face acasă. Pui apă într-o cratiță, adaugi sare, iar atunci când fierbe, arunci pastele și le lași acolo conform instrucțiunilor de pe pachet. Apoi încălzești un sos dintr-un borcan și, gata prânzul sau cina. Dar cu un pic de atenție la detalii și, ce-i drept, un pic de timp în plus, ai putea face paste perfecte ca la restaurant. Vrei să încerci? 🙂

Dacă ai urmărit de-a lungul timpului postările mele pe Facebook, dar, mai ales, Instastories @silversonia, atunci știi deja că îmi plac pastele. Îmi place să le mănânc, desigur, dar să le și pregătesc. Fac mai degrabă rețete clasice, precum AOP (alio olio peperoncino 🙂 ), bolognese, carbonara, quattro formaggi, roșii cu busuioc și ursturoi, dar tocmai astea simple sunt și cele mai complicate pentru că este foarte importantă proporția ingredientelor precum și timpul de gătire. În fine, în timp, am ajuns să le stăpânesc într-un mod mulțumitor.

Ce am mai învățat în timp pentru a fierbe paste perfecte? Voilà!

  • Folosește o cratiță mare și umple-o trei sferturi cu apă

Astfel pastele vor avea loc să se miște și nu se vor lipi. De ce te-ai chinui până la urmă cu o oală mică? Cantitatea potrivită de apă este de cel puțin 3 l la 250 gr de paste.

  • Adaugă sare din belșug dar nu și ulei

Asta înseamnă că vei pune cel puțin o linguriță plină. Gustul apei în care fierbi pastele trebuie să fie la fel de sărat precum cel al apei de mare. Astfel va fi sporită aroma pastelor.

Mult timp am făcut greșeala de a adăuga în apa de fiert un pic de ulei de măsline. Nimic mai greșit! Ideea că pastele nu se vor lipi este doar un mit. Când vei scurge apa, se va duce și uleiul. Așa că mai bine folosește-l la sos! 🙂

  • Dă apa în clocot

Paste trebuie puse la fiert doar atunci când apa clocotește. Dacă nu vei aștepta acest moment, există șanse ca unele să rămână nefăcute.

  • Amestecă în continuu

Ar fi bine să stai lângă (la) cratiță 🙂 și să amesteci constant. Lasă pentru un scurt moment Facebook-ul sau un nou episod din serialul preferat, dacă vrei să mănânci paste perfecte, care să nu se lipească. 

  • Testează pastele cu 2 minute înainte de ”a fi gata”

Verifică timpul de fierbere indicat pe pachet dar nu o lua ca pe literă de lege. Cu două minute înainte de a fi gata, scoate o spaghetă și gust-o. Trebuie să fie alunecoasă și ușor de mestecat. Dar nu perfect fiartă. Pastele perfecte sunt ceea ce se numește al dente, adică atunci când muști din ele, mijlocul este în continuare ușor crocant.

Dar timpul de fierbere variază în funcție de forma și cantitatea pastelor. Cele proaspete (fresca) se vor face în doar 3 – 4 minute. Iar cele umplute, precum ravioli, vor pluti atunci când sunt gata.

  • Păstrează o ceașcă de apă în care au fiert pastele

Apa aceasta va fi de mare folos când vei face sosul. Îl va lega mai bine pe paste. Sau, dacă sosul a ieșit prea dens, se poate subția în modul acesta.

  • Scurge-le bine și nu le trece pe sub apă rece

Când sunt gata este suficient să le scurgi bine și apoi să pui sosul peste. Nu este necesar să le treci pe sub un jet de apă rece care le va luat toată sarea și, implicit savoarea.

  • Porția perfectă pentru o persoană

De multe ori mi s-a întâmplat să fierb mai multe paste decât este necesar și prin urmare, aruncam o grămadă. Dar lucrurile s-au schimbat datorită copilului meu cel mare, Marc. Într-o zi m-a întrebat dacă știu la ce este bună gaura din lingura de scos pastele din apă. Eram convinsă că pe acolo se scurge apa. Am aflat însă că acea gaură este măsura unei porții de paste. Vezi în video cu se procedează! 🙂

See Also

Și încă ceva: știi cum se pun pastele în apă? Ca la jocul marocco! Strângi mănunchiul de spaghete ca și când ai vrea să formezi o spirală și abia apoiîn apă le dai drumul!

Spor la făcut paste! eu cred că dau o fugă la bucătărie că parcă aș mânca ceva de genul ăsta… 🙂

Foto: saga.com, independent.co.uk

***

 

 

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top