Now Reading
Musculatura picioarelor puternică poate susține sănătatea creierului. Iată cum!

Musculatura picioarelor puternică poate susține sănătatea creierului. Iată cum!

Musculatura picioarelor puternică poate susține sănătatea creierului. În fiecare etapă a vieții, mișcarea este esențială, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, ea devine cheia unui corp sănătos și a unui creier activ. Cercetările recente arată că menținerea forței musculare, în special în picioare, poate influența semnificativ sănătatea cognitivă, reducând riscul de căderi și protejând creierul împotriva declinului asociat îmbătrânirii.

Știți că sunt deșteaptă, da? :)))))) Este pentru că mă antrenez și pentru că am musculatura picioarelor foarte dezvoltată! Glumesc, desigur. Dar dincolo de glumă există dovezi care indică ceea ce vă spuneam recent într-un store pe IG , când eram la sală și îmi antrenam picioarele.

De ce este importantă forța picioarelor?

Am înțeles în timp, pe pielea mea, că forța picioarelor nu înseamnă doar mobilitate. Este un indicator important al longevității și al funcției cognitive. Pe măsură ce îmbătrânim, masa musculară începe să scadă încă de la vârsta de 30 de ani, fenomen cunoscut sub numele de sarcopenie. Această pierdere musculară poate duce la o serie de probleme, inclusiv un risc mai mare de căderi, o viteză mai lentă de mers și chiar declin cognitiv.

Studiile au arătat că o masă musculară mai mică la picioare este asociată cu un volum redus al hipocampului, zona din creier responsabilă pentru memorie și învățare. Declinul hipocampului este, de asemenea, un semn distinctiv al bolii Alzheimer. Pe de altă parte, exercițiile fizice regulate, inclusiv cele care implică forța picioarelor, pot contribui la menținerea dimensiunii hipocampului și la reducerea riscului de demență.

Căderile și impactul lor asupra sănătății

Ați remarcat câți oameni cad pe măsură ce înaintează în vârstă? Asta nu este doar o întâmplare sau o neatenție. Căderile reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru persoanele în vârstă. Peste 14 milioane de adulți mai în vârstă cad în fiecare an, iar slăbiciunea membrelor inferioare este unul dintre principalii factori de risc. Aceste accidente pot duce la traumatisme craniene, fracturi sau o teamă constantă de a cădea din nou, ceea ce descurajează activitatea fizică.

Prevenirea căderilor începe cu picioare puternice. Menținerea unei forțe musculare adecvate ajută la menținerea echilibrului și a coordonării, reducând riscul accidentelor.

Legătura dintre activitatea fizică și sănătatea creierului

Exercițiile care stimulează mușchii picioarelor fac mai mult decât să-ți întărească corpul. Ele contribuie la sănătatea creierului, sprijinind neurogeneza – procesul de formare a neuronilor noi. Mai mult, activitatea fizică îmbunătățește comunicarea dintre diferitele sisteme ale corpului, ceea ce are un efect benefic asupra funcției cognitive generale. Un studiu din 2015 efectuat pe gemeni identici a descoperit o asociere puternică între forța picioarelor și îmbătrânirea cognitivă sănătoasă. Creșterea forței picioarelor a fost legată de îmbunătățiri ale funcției cerebrale în ansamblu, nu doar în hipocamp.

Viteza de mers și izolarea socială

Un alt indicator al sănătății fizice și cognitive este viteza de mers. Persoanele cu o viteză redusă de mers sunt de trei ori mai predispuse să-și limiteze participarea socială. Acest lucru poate duce la izolare socială, care, la rândul său, crește riscul de declin cognitiv, depresie și boli cardiovasculare. Menținerea unei viteze bune de mers depinde în mare parte de forța picioarelor, de musculatura picioarelor puternică. Exercițiile care întăresc mușchii membrelor inferioare contribuie nu doar la mobilitate, ci și la menținerea unui stil de viață activ și social.

Exerciții simple pentru întărirea picioarelor

Nu trebuie să mergi la sală pentru a-ți menține mușchii picioarelor puternici. Începe cu exerciții simple, cum ar fi:

See Also

  • Ridicări pe vârfuri, sprijinindu-te de blatul din bucătărie.
  • Exerciții de ridicare și așezare pe scaun.
  • Mersul pe loc sau ridicări ale genunchilor, ținându-te de un suport pentru echilibru.

Pe măsură ce devii mai puternică, poți introduce greutăți mici, cum ar fi o sticlă de apă umplută parțial, pentru a crește intensitatea exercițiilor. Nu este nimic complicat ceea ce vă spun eu aici. Ci presupune doar interes. Și voință. 🙂

Îmbătrânirea sănătoasă începe cu picioare puternice. Forța musculară a membrelor inferioare nu doar că previne căderile, ci protejează și sănătatea creierului, contribuind la menținerea memoriei și la reducerea riscului de demență. Mai mult, un corp activ favorizează un stil de viață social și independent, esențial pentru bunăstarea generală.

Așadar, nu sări peste exercițiile de picioare. Niciodată nu e prea târziu să te apuci de ele. Dar cu cât mai devreme, cu atât mai bine! Transformă-le într-o prioritate și bucură-te de beneficiile unei vieți active și împlinite!

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top