Nimic nu e ”PRO BONO”!
Lucrez de la vârsta de 16 ani și de când mă știu mi-a displăcut profund să nu fiu remunerată pentru munca mea. Când auzeam pro bono, nu avem buget, e prea mult/scump, dar de ce costă atât efectiv mi se suia sângele la cap. De ce și-ar imagina cineva că aș lucra pe gratis? Timpul, resursele alocate, energia, specializarea din spatele muncii și rezultatului final – toate acestea sunt valoroase și nu pot fi ”pe gratis”.
„Nu ne plătim colaboratorii, dar ai câștiga multă expunere scriind pentru noi/lucrând cu noi/prin asocierea cu noi.” Am primit genul ăsta de propuneri ”avantajoase” de când mă știu. 🙂
Îmi amintesc că atunci când eram model, au fost situații în care la prezentările de modă ni se cerea să stăm mai mult timp, să mai participăm la încă o prezentare etc. Eram printre foarte puținele care spuneau ”adăugăm în contract și bani”. Apoi, în tv, am avut situații în care am încercat o negociere. În sus, desigur. Am fost privită ciudat și caracterizată drept ”pe interes”. Am făcut meditații la limba germană. Dar de ce sunt atât de scumpă? Când făceam colierele, că de ce costă atât de mult? Cât pot fi pietrele alea? Acum, în zona online, să mai fac o reducere sau de ce nu prezint pro bono un eveniment. Și ca să nu vă mai povestesc că recent am fost contactată și invitată la un show concurs, pe post de concurent. Am întrebat de contract și fee. Mi s-a răspuns că ”păi, noi nu plătim, pentru că e expunere mare!” Am râs, desigur.
Răspunsul meu de fiecare dată când trebuie să-mi justific ”rate card-ul”: deoarece atât valorează/valorez. În spatele întregii mele activități stă multă muncă invizibilă. Educație, pregătire, perfecționare. Toate acestea presupun timp alocat, resurse consumate, neuroni puși în funcțiune. Înseamnă experiență acumulată.
Dacă ești scriitor, speaker, antrenor, consultant sau creator de vreun fel (mă refer la drepturi de autor/muncă intelectuală și creativă), adică atunci când îți vinzi capacitățile intelectuale, există șanse mari să fi primit invitații similare de a lucra gratuit.
În ciuda afirmațiilor unei organizații că munca ta gratuită ar putea duce la oportunități mai mari și mai bune, ar trebui să abordezi cu prudență situația. Oferirea gratuită a timpului, energiei și conținutului tău ar putea interfera cu capacitatea ta de a-ți câștiga existența. De asemenea, ți-ar putea devaloriza marca și te-ar putea duce la epuizare.
Eu văd în remunerație un fel de recunoaștere a valorii mele. Când consideri că nu ar trebui să mă plătești pentru ideile mele și pentru modul în care le implementez, pentru aportul personal pe care îl aduc într-o anumită circumstanță, simt că nu mă prețuiești. Și relația nu poate fi una bună.
Da, există situații în care ALEG EU să fac voluntariat pentru cauze în care cred și cărora îmi doresc să mă dedic. Există situații în care VREAU EU să ajut un prieten sau pe cineva la început de drum, pe cineva care cred eu că are atunci nevoie de mine (și chiar am ajutat o grămadă și am făcut-o cu drag, așa cum la rândul meu am fost ajutată și știu cât de mult a însemnat), situații în care vreau să mă revanșez față de cineva care m-a ajutat. Dar acestea sunt alegerile mele, deciziile mele.
Și, ce-i drept, mai există câteva oportunități care te-ar putea ajuta în carieră, chiar și atunci când nu există plată. De-a lungul anilor, am învățat să recunosc acele oportunități neplătite pe care eventual să le accept și care sunt cele pe care să le refuz.
Remunerația este cea din care trăiesc. Încă nu am reușit la casă la supermarket să zic ”știți, eu sunt mișto, nu vreau să plătesc”. Nici cu facturile la gaze și electricitate nu funcționează, pe cuvânt.
De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că mă lupt cu ele de o viață și parcă nu văd schimbări în mentalitate. Și cel mai neplăcut este când ele vin de la oameni care muncesc pe bani mulți. Îmi pare ceva foarte românesc … și destul de dureros. Eu, cel puțin, am suferit și încă sufăr de fiecare dată când sunt pusă într-o situație de genul acesta. Doar că m-am antrenat în a răspunde elegant în majoritatea situațiilor.
Și mi-ar plăcea să vă conștientizez de acest aspect. Prețuiți-vă munca. Nu o dați degeaba. Bineînțeles, sunt etape de creștere. Pornești dintr-un punct în care ai mai puțină experiență și nu poți cere cât un om care a acumulat mult know-how. Nu faci însă nici pe gratis. Apoi, pe măsură ce evoluezi, este firesc să evolueze și pretențiile tale financiare. Ne este atât de frică să spunem ”acest serviciu/această idee costă bani” cu toate că noi cu bani trăim. Cel puțin atâta timp cât nu am ales o viață de pustnic. 🙂 Interesul financiar nu este un păcat. Este o situație firească de viață pe care atunci când nu o prioritizăm, ne trezim cu burta goală, ca să mă exprim plastic. 🙂
Sper ca acest scurt text manifest să îți dea curajul de care ai nevoie pentru a spune atunci când este cazul: ”Nimic nu e pro bono!”
***
Foro: Andrei Zafiu