#SheDoer: Andreea Sandu (fondator și coordonator Galateca)
Pe Andreea Sandu am cunoscut-o, previzibil, la un eveniment organizat la Galateca. A fost conexiune la prima vedere pentru că am început să vorbim și nu ne-am mai oprit. Mă captivează oamenii care își fac cu pasiune jobul, care sunt hands-on și de la care am de învățat. Ei bine, Andreea are ce povesti. Despre artă și despre cum poți transforma un spațiu din inima capitalei într-o galerie multidisciplinară de artă și design, un spațiu viu și modern, devenit o referință, o platformă de promovare a proiectelor originale, în permanentă schimbare, în armonie cu ceea ce se întâmplă în lumea artistică internațională și românească.
Dragii mei, astăzi vă invit să o cunoașteți pe Andreea Sandu, fondatoarea și coordonatoarea unui spațiu în care sigur ați pășit măcar o dată, Galateca.
- Ce îți doreai să devii în copilărie?
Am trecut prin mai multe faze, când eram foarte mică mă imaginam un fel de prinț care salvează mereu situația, apoi am trecut la arheolog sau architect, și deși am urmat cursurile unui liceu de artă până în clasa a opta, până la urmă talentul meu pentru matematică a primat și am terminat informatică și management. Însă prima mea iubire a rămas întotdeauna arta și întotdeauna am adaugat în tot ce am facut un plus de creativitate.
- Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?
În primul rând familia mea și oamenii cu care lucrez. Cred că bucuria lucrului împlinit este esențială și fiecare proiect pe care îl construim la Galateca îmi aduce inspirație și forța de a continua. Ca antreprenor cultural de peste zece ani și coordonator de galerie de artă contemporană și design în Bucureștiul actual întâmpin noi și noi provocări pe care încerc să le abordez cu seriozitate și creativitate. Inspirația rezidă în orice, de la mici detalii din viața cotidiană sau o carte citită, până la bucuria descoperirii unui portofoliu inovativ a unui tânăr artist român sau la lucrări de artă în călatoriile mele.
- Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?
Galateca! Este o provocare continuă a gestiona un proiect de artă contemporană și design într-un mod sustenabil. De aceea am creat-o ca pe o platformă, adaptabilă și în același timp cu trei componente clare ce stau la baza activității nostre: expoziţii de artă contemporană, proiecte și evenimente multidisciplinare şi galeria-magazin NEOGalateca, un spațiu în care avem o selecție atentă de obiecte artă și design, cadouri speciale, cât și o nouă componentă dedicată zonei de business.
Am învățat din greșeli și am continuat. Chiar luna aceasta am lansat o nouă direcție a galeriei-magazin, reproiectată și reconsiderată pentru a oferi o experiență inedită publicului: pe lângă spațiile pentru artă contemporană, performativă, conversații și evenimente corpoate, NEOGalateca a reimaginat spațiul galeriei-magazin aflat chiar în inima Bucureștiului, în trei camere de autor, prima fiind cea dedicată RONATIV, ce revine la NEOGalateca, atât cu așteptata reeditare a iconicei serii „Cele Trei Grații” cât și cu o nouă serie limitată de obiecte DESIGN ROMÂNESC PENTRU UZ INTERNAȚIONAL din porțelan prezentate în premieră publicului din România.
O dată cu acestea, am lansat un nou serviciu dedicat companiilor sau instituțiilor care doresc să ofere partenerilor, colegilor sau clienților o selecție de obiecte de design românesc realizate special. Astfel clienții galeriei pot beneficia de pachetele personalizate și producerea de ediții comisionate, de la edițiile limitate ale desenelor lui Mircea Moroianu, până la serii intime special realizate de Cătălin Năstăsoiu, designerul brandului RONATIV.
Pasul următor este ca până la finalul anului să avem o nouă prezentă on-line, neogalateca.ro
- Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
Tot Galateca. În mai bine de șapte ani am realizat sau participat la sute de proiecte creative, expoziții, proiecte culturale ce exced spaţiul galeriei, cum este Arta la intrare și care în două ediții a cumulat peste cincizeci de spații partenere și cincizeci de artiși participanți sub egida Aducem arta în drumul tău, iar în aprilie 2020 vom lansa cea de a treia ediție cu o nouă componentă de realitate augmentată, proiect inițiat și coordonat împreună cu asociația Neo Art și Anca Boeriu.
Galeria s-a născut atât dintr-un vis de împlinit cât și ca o inițiativă antreprenorială izvorâtă dintr-o nevoie a pieței, un spațiu viu, creativ, a devenit parte din familia mea. De-a lungul timpului am cunoscut și am lucrat cu zeci de oameni creativi foarte speciali, de la care am învățat enorm și am participat proiecte cultural-educaționale care au pus fiecare câte o pietricică la construcția unei piețe de artă și dezvoltarea apetenței pubicului autohton pentru arta contemponă.
Am inițiat programe, precum Măiastra, pornind de la povestea nespusă a iei, care a generat alte zeci de proiecte multidisciplinare inspirate de semnele ancestrale și reinterpretarea lor într-o manieră contemporană, expoziții ale galeriei Galateca în peste 20 de muzee sau galerii internaționale, precum Centrul de design contemporan Winkelhaak din Antwerp, sau Yehudi Menuhin Forum din Berna.
- Care este, în opinia ta, rețeta succesului? Și în domeniul artei cum s-ar putea defini succesul?
Aș vrea să știu care este rețeta exactă succesului, însă cred că dacă muncești cu bucurie, ești consecvent și multumit cu ceea ce faci, sigur proiectele tale de orice fel sunt deja imprimate pozitiv și oamenii le observă, devin atrași de ele…
- Care a fost momentul în care ai decis că vrei să te ocupi cu arta?
Întotdeauna am fost creativă și cumva arta a facut parte din viața, însă ca inițiativă antreprenorială am demarat în urmă cu mai bine de zece ani, când am simțit că sunt suficient de sigură pe mine încât să pornesc în primul demers cultural de amploare și asta se detorează în mare parte familiei mele.
- Românii par să fie abia la început de drum către a deveni iubitori de artă. Ce crezi că ar trebui făcut ca să se transforme în consumatori constanți de artă?
Deși publicul din zona culturală este destul de restrâns, totuși în ultimii ani lucrurile au evoluat și sunt din ce în ce mai mulți colecționari de artă contemporană sau persoane care preferă să cumpere pentru sine sau pentru a dărui un obiect original, de artă sau design.
De exemplu la NEOGalateca avem un public în creștere, există o efervescență în arta contemponană și publicul nostru știe că e important să cumpere o lucrare făcută de un artist local în loc de un poster oarecare. Generațiile tinere sunt din ce în ce mai interesate de tot ceea ce este creativ și au înțeles că originalitatea nu trebuie să fie neapărat ceva scump. Designerii de obiect sau de accesorii, români dar și cei străini, precum cei de la brandul Seletti, sunt de asemenea din ce în ce mai căutați.
În plus, la Galateca organizăm o mare varietate de evenimente multidisciplinare sau evenimente corporate pentru companiile care își doresc un spațiu special sau conținut personalizat, iar mare parte din acești colaboratori devin parte din publicul galeriei.
Educația și vizibilitatea proiectelor culturale este importantă, și cu cât mai multe initiative creative cu atât publicul descoperă că de fapt artele performative, vizuale, orice tip de creație, sunt importante și aducătoare de plus valoare. De aceea ne implicam și în proiecte ample, dincolo de propriile proiecte expoziționale, avem zeci de colaboratori și participăm la festivaluri culturale locale sau evenimente internaționale.
Și, daca tot vorbim despre consumatori de artă, să nu uităm că unii dintre cei mai receptivi sunt copiii, Galateca împreuna cu asociația Neo Art organizând diverse activități pentru copii, cea mai recentă fiind Kids Design Days, targ de design și carte pentru copii, parte a festivalului Strada copiilor din septembrie.
- Arta poate fi un business în țara noastră?
Tot ceea ce este făcut cu pasiune și muncă poate deveni business. Pentru noi este important să fim receptivi la mediu și dezvoltăm direcții inovatoare, desigur, esențială este și colaborarea în echipă, dar și cu artiștii sau designerii.
- Cum selectezi artiștii/proiectele pe care le expui la Galateca? Este musai să îți placă ție? Se poate fără factorul subiectiv?
Proiectele noastre expoziționale sunt de mai multe categorii, însă toate exprimă viziunea startegică a galeriei, de promovare a proiectelor interdisciplinare de artă contemporană și design, autohtone și internaționale și generarea unei platforme creative.
Avem programe sau proiecte recurente sau anuale, cum este Supermarketul de artă sau Măiastra, pe care echipa noastră le gestionează, multe dintre acestea sunt curatoriate de noi împreună cu alți curatori externi, pe baza criteriilor tematice și conceptuale, avem solo showuri cu artiști români sau străini cu care colaborăm pe termen lung sau pe care îi descoperim și ne plac, sau proiecte expoziționale propuse de curatori sau colaboratori pe care le selecționăm dintre cele primite pe baza direcțiilor strategice ale galeriei.
Un alt exemplu este salonul de design Aniversaire, pe care îl organizăm în fiecare decembrie, participanții fiind selecționați tematic. De asemenea găzuim sau participam la expoziții pe baza apelurilor de proiecte, care de obicei au juriu sau board creativ, de exemplu la finalul lunii noiembrie se va desfășura Bienala de gravură – BIPB, coordonată de Anca Boeriu, în mai multe spații din București, la Galateca fiind una dintre expoziții începând cu 26 noiembrie.
- Ce te face fericită?
Copilul meu, familia mea… și ideea de a te simți liber și împlinit cu ceea ce ești și ce poți deveni.
- Ce te enervează?
Of, tot felul de lucruri, de la cele cotidiene cum este traficul, până la cele fundamentale precum lipsa de perspectivă sau nedreptatea…însă de ceva timp am început un process de a nu mă mai enerva și de a transforma acea energie piedută în energie constructivă, pe alocuri reușesc.
- Care este cel mai important lucru pentru tine?
Copilul meu, familia mea, sentimentul că împreună putem realiza orice.
- Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai? Poate ceva legat de un proiect preferat sau artist care te-am impresionat…
Am multe amintiri frumoase legate de Galateca, de echipa noastră și de proiectele realizate. Oricâte provocări întâmpinăm, când un tânăr absolvent a vândut prima sa lucrare la Galateca și prinde aripi simțindu-se apreciat sau intră în galerie un necunoscut și ne felicită amical, ca și când ne cunoaștem dintotdeauna prin prisma proiectelor noastre despre care știe atât de multe, acestea sunt momentele care ne dau energie pentru mai departe.
- Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
Capacitatea de a mă reseta zilnic și de a continua cu perseverență preluând elementele pozitive… și poate matematica…
- Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
Nu îmi doresc să dau timpul înapoi, mi-ar plăcea doar să folosesc timpul mai eficient și să mă bucur mai mult de lucrurile minunate care mă înconjoară, de lucrurile simple și de familie.
- Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
Femeile sunt magice așa cum sunt, și cu mai multă încredere în forțele proprii pot fi orice își doresc… deja pot fura startul cu talentul de a face cel puțin două lucruri în același timp, ca să parafrazez o anecdotă…
- It’s a men’s world (în general)? Dar crezi că arta este mai degrabă un domeniu al femeilor?
Încerc să nu împart lumea pe astfel de criterii, deși în anumite domenii artistice sunt promovați mai mult bărbații. Cred că femeile în orice domeniu creativ pot face performanță, depinde foarte mult de educație, motivație și abordare.
- De ce ești un #doer?
Sunt și #dreamer și #doer în același timp, nu se poate altfel.
***