Siguranța este riscantă? Sfaturile lui Seth Godin despre viață și succes
„Dacă intri în mulțime nu te faci remarcat. Ieși în evidență DOAR atunci când ești cu adevărat remarcabil.‟, spune Seth Godin. Ideea americanului îmi servește ca filtru de foarte multe ori în viață pentru că mă provoacă să îmi pun întrebări, să-mi dau seama dacă ceea ce plănuiesc este rezultatul unui gând propriu sau împrumut idei de la turmă. Ori de câte ori îndrăznesc, mă (re)descopăr! Și da, de multe ori mi-e frică să fiu curajoasă, dar mi-e și mai frică să nu evoluez. Asociez des teama – cu riscul, doar că de-a lungul vieții am înțeles că numitorul comun sunt eu sau mai exact alegerile pe care le fac.
Și ca să scriu un început corect pentru acest articol, vreau să-l cunoști puțin pe Seth Godin, un om cel puțin fascinant, un orator desăvârșit și un guru antreprenorial. Ceea ce îmi place la acesta este că ale sale concepte nu se aplică doar în lumea antreprenorială, ci pot fi aplicate și în viața cotidiană. Godin este un autor faimos, specialist în marketing, un inovator în domeniul său și un inventator a nenumărate idei care și-au făcut drumul în business, precum: vaca mov, comercializarea premiselor (permission marketing) sau triburi (de la faimoasa sa carte Tribes – we need you to lead us).
Godin este celebru pentru modul în care se exprimă, pentru dinamismul și felul personal prin care se face remarcat instant. Cărțile pe care le scrie se vând ca pâinea caldă, fiind numit de revista Business Week: „ultimul antreprenor al informației.‟ Dacă vrei să înțelegi că: a risca nu este atât de riscant pe cât crezi, iată câteva dintre învățăturile despre succes pe care Godin le-a oferit fără pic de zgârcenie de-a lungul activității sale:
1. Nu scrie mai mult de șase cuvinte pe un slide în Powerpoint (presupunând că-l folosești cu regularitate)
Toți cei care au avut de-a face cu „domnul PowerPoint” în facultate și la serviciu știu că nu-i lucru ușor să comasezi informația pe care vrei să o transmiți într-un slide, deci într-o prezentare demnă de luat în seamă. Iar cei care nu stau bine la capitolul oratorie nu sunt prea fericiți când trebuie să prezinte proiecte în fața colegilor și șefilor. E ca în viață! Cum să mă fac remarcat fără să devin prea pestriț și colorat, fără să mă fac de râs?
Ei bine, Godin este de părere că trebuie să te concentrezi pe mesajul cheie pe care dorești să-l transmiți și să folosești imagini cu încărcătură emoțională pentru a avea impactul dorit. Dacă știi cine ești și abilitățile pe care le ai, poți vorbi din inimă, impactându-ți cu adevărat publicul. Dacă totuși nu ești pregătit pentru acest pas, pur și simplu nu mai folosi PowerPoint. Cum să te aștepți ca ceilalți să te ia în serios și să-și amintească ceea ce tu nu ești capabil să reții? Cu alte cuvinte schimbă metoda de analiză dacă nu ți se potrivește, găsește-ți singur calea și nu te pierde în detalii.
2. Riscul este sigur, iar siguranța este riscantă
„Cum adică?”, te întrebi tu. Simplu, hai să-ți explic. Cu cât joci mai sigur în viață, cu atât totul în jurul tău devine mai riscant. Când joci cartea siguranței urmezi calea irelevanței, chiar a redundanței. Un adevărat paradox care îți dă bătăi de cap, inclusiv când ne referim la provocări, la asumarea riscurilor.
Atunci când îți socotești la milimetru pașii, îți calculezi ca un geniu matematician planurile, joci și de această dată carte siguranței. Godin este de părere că dacă nu faci ca restul lumii, ești mai atrăgător, mai pe șleau: ieși în evidență. Niciuna dintre extremele prezentate nu face diferența cu adevărat, echilibrul personal, modul unic prin care îți duci viziunea la capăt te poate scoate din anonimat.
3. Fă-te remarcat
Și așa ajung la punctul trei, perspectiva care m-a intrigat cel mai mult la doctrina „godiană” pe care a explicat-o acesta în cartea „Vaca mov”. „Dacă intri în turmă nu te faci remarcat. Ieși în evidență doar atunci când ești cu adevărat remarcabil”, afirmă Godin.
Pff… și cum mă fac remarcat? La acest aspect Godin nu are un răspuns exact, cred eu că este un lucru personal care ține de individ. Ești responsabil să-ți găsești calea atâta timp cât știi deja că tot ceea ce este banal duce către eșec.
„Prudența este riscantă”, spune Seth Godin. De aceea, contează mai puțin destinația, ci călătoria în sine. Răspunsurile pe care experiența ți le-a adus în cale, metodele pe care le-ai folosit pentru a ajunge unde ți-ai dorit, lecțiile învățate și deciziile luate, intuiția, impulsul de moment și ambiția de a face lucrurile altfel, te concep nu doar ca entitate individuală, ci și ca profesionist care își dorește să atingă succesul. A te face remarcat nu este simplu, mulți clachează, preferă turma. Depinde doar de tine să realizezi că prudența nu face diferența. Fii o vaca mov, oricum sunt rare😉
4. A fi carismatic sau a fi lider
Seth consideră că așa numita carismă nu te transformă într-un lider. A fi lider în schimb, te face carismatic. E ca proverbul acesta din bătrâni: „Nu haina face omul, ci omul face haina”. Tindem să credem că liderii au o aură anume, un farmec aparte, o personalitate magnetică, dar de fapt acest lucru este rezultatul faptului că își suflecă mânecile și fac ceea ce trebuie făcut. Mai pe scurt, muncește pe bune dacă vrei rezultate speciale.
5. Foarte bine este foarte plictisitor
În marketing dacă produsele sunt predictibile și nu există niciun element de surpriză, nu ești relevant. Doar că într-o industrie ca aceasta cu calificativul FOARTE BINE nu te diferențiezi. Seth nu spune să fii exibiționist, spune să gândești diferit și să nu țintești ca la școală: nota 10. Asta doar denotă că ești un elev silitor, nu un inovator.
6. Eșuează, nu-i chiar așa de rău
Seth Godin afirmă fără rușine în interviuri că majoritatea afacerilor pe care le-a lansat au eșuat și nu-i pare deloc rău că s-a întâmplat așa. Picasso de exemplu, a pictat mii de tablouri și doar 200 au devenit faimoase. Când vine vorba de antreprenoriat, Godin este de părere că în anii ce vor urma, greșelile și storytellingul vor face artă în afaceri. Nu se poate una fără alta. Greșelile îți pot aduce succesul râvnit, doar să nu te temi de ele. Din contră, să le îmbrățișezi și să ți le oferi ca exemplu ori de câte ori ești torturat de îndoieli.
„Îndrăznește, fă ceva imposibil”, spune Seth Godin. Te vei mira și tu de forța interioară nebănuită de care dispui.
Sursă foto: Pexels
***