Now Reading
Trenduri în moda pentru 2021 inspirate de la pagini cool de Instagram

Trenduri în moda pentru 2021 inspirate de la pagini cool de Instagram

Pantofii stiletto, fusta creion atât de provocatoare, catifeaua, sacourile purtate cu malete, mătasea și nuanțele de galben, verde, roșu sau zmeură vor face deliciul tuturor fashionistelor anul acesta. Și cum Instagram este o sursă nesecată de inspirație cred că nu strică să ne îndreptăm atenția către personalitățile din social media, care au un cuvânt de spus în ceea ce privește tendințele din modă. Poate climatul social este diferit în ultimii ani însă, oamenii au devenit mai cutezători, mai independenți și înțeleg că pot să facă modă, chiar dacă nu se găsesc pe podiumurile de catwalk din Paris sau New York.

Influencerii par mai aproape de omul de rând, iar unii dintre ei fac treabă foarte bună. Astăzi, am ales pentru tine câteva fete care fac furori pe Instagram, nu doar prin modul în care se îmbracă, dar și prin ideile cu care vin în întâmpinarea comunității lor care îmbie la bun-simț, frumos și decență. Unele sunt românce mândre de la noi, altele de peste hotare, pe unele le știi, iar pe altele abia acum le cunoști. 

Așadar iată 7 pagini cool de Instagram!

Idda Van Munster

Idda Van Munster este un pseudonim pentru bloggerița makeup artist, originară din Bosnia și Herțegovina. Pe numele real, Aida Dapo este o mare pasionată de lucruri vintage, iar asta se vede după modul în care își alege hainele, își aranjează părul sau machiajul. Marea ei inspirație este actrița Marlene Dietrich, preferând astfel, stilul pin-up, faimos în anii 40. Are o comunitate de peste 332.000 de urmăritori, iar feminitatea ei se întrezărește în fiecare fotografie postată. Iubește rochiile mătăsoase, specifice sfârșitului de secol XIX și are o slăbiciune imensă pentru pălării. 

Oh, dar ce pălării! Adevărul este că o parte din feminitatea, misterul și senzualitatea diafană s-au pierdut odată cu ieșirea din norma modei a pălăriilor și mănușilor atât de șic, cu aproape un secol în urmă. Iar Idda pare că dorește să trezească din amorțeală aceste itemuri atât de iubite de femeile de odinioară. Un alt accesoriu pe care îl asortează interesant la palton este șalul pe care, de obicei, îl prinde în talie cu curele vintage, ca în poza aceasta. Basca masculină de la început de secol XX, ne amintește de stilul Gavroche pe care Idda îl adoptă des. Îi place să asorteze basca la rochii sau fuste ample cu inserții populare, reminescențe ala culturii balcanice. Urmărește-o pentru că sigur o să te încânte.

Cristina Surdu

Cristina este o moldoveancă frumoasă de peste Prut care trăiește în Italia și face printre cele mai frumoase fotografii. Are o comunitate de peste 368.000 de urmăritori pe Instagram unde postează despre beauty, modă și călătorii. Are o secțiune specială unde ne învață cum să asortăm diverse piese vestimentare, iar gustul ei formidabil în materie de culori este desăvâșit. Stilul Cristinei este feminin, dar practic. Aceasta poartă sacouri uni sau cu diverse patternuri la care mixează fuste conice, cu sclipici și pantofi cu vârf ascuțit.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cristina Surdu (@cristinasurdu)

De asemenea, iubește pantalonii cu talie înaltă și un lucru care îmi place foarte mult la ea, este că asortează gențile cu pantofii și curele. De asemenea, preferă fustele cloș din dantelă sau mătase pe care le asortează cu bluze cu umăr gol sau cămăși oversized. Iar dacă vrei să afli ponturi mișto de travel, la ea pe pagină vei găsi cu siguranță inspirație.

Alba in Paris

Despre Alba nu poți afirma decât că este o adevărată muză a conceptului de vintage. O brunetă focoasă care amintește de divele Hollywoodiene ale secolului trecut. Este o adevărată franțuzoaică, tres chic care amintește de Prințesa Margaret, sora reginei Elisabeta a II-a. Preferă rochiile cu decolteu stil barcă din anii ‘40 și are o slăbiciune pentru pălăriile tip Philip Treacy la care asortează agrafe tip flori.

De asemenea, iubește voaletele, iar pentru un plus de farmec alege să poarte eșarfe în culori vibrante la baza gâtului. Mie personal, îmi aduce aminte de Dita Von Teese și ceva din Romy Schneider, protagonista filmului austriac Prințesa Sissi. Este o adevărată inspirație atunci când habar n-ai ce să îmbraci la o nuntă sau botez, iar dacă încă ai piese vestimentare vechi, dar bine întreținute de pe vremea mamei sau bunicii tale, le poți aduce în contemporaneitate cu item-uri actuale care vor face senzație.

Sofia Reis

Sofia este adepta nuanțelor uni marcate de un splash de culoare. Preferă tonurile de alb pe care le asortează cu mov, roz, galben sau albastru. Îi plac pantalonii și bermudele din stofă, foarte la modă anul acesta. Puloverele oversized și cardiganele croșetate sunt un statement al ei, iar dacă ești îndrăzneață poți să îți achiziționezi și tu pantofi cu toc cui și genți albe pentru vara 2021. Sofia este o iubitoare a design-ului interior,de aceea postează destul de des stories sau imagini cu proiecte DIY din casă pe care le realizează singură, cu mult bun gust.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by SOFIA REIS | Mexiquer (@mexiquer)

Sabina Socol

Din păcate, Sabina nu este faimosă în România, deși francezii o cunosc și o apreciază ca jurnalist și editor de modă. Și-a început cariera în fashion ca social editor pentru revista L’Officiel din Paris, iar acum cinci ani a hotărât că drumul în viață și-l crează ea, luând calea freelancingului și făcând parteneriate cu diverse branduri de renume precum: Louis Vuitton sau Lancome.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sabina Socol (@sabinasocol)

Este o personalitate digitală aparte, probabil și datorită farmecului ei contemporan, marcat de un je ne sais quoi care te face să o admiri. Are o comunitate mare, de peste 753.000 de urmăritori pe Instagram, iar pandemia i-a servit drept inspirație, anul trecut lansând o colecție capsulă cu brandul b.Fleurs. Iubește tricotajele, purtând topuri scurte inclusiv vara, iar în sezonul rece adoră cardiganele. Este de părere că atâta timp cât ai piese vestimentare basic pe care să le asortezi ușor, nu este nevoie să cumperi non-stop.

Românca preferă să economisească bani și să cumpere mai puține haine, dar pe care le poate combina ușor și le poate purta oricând. Îi plac blugii cu talie înaltă pe care îi asortează cu pulovere sau cardigane în nuanțe tari sau printuri exotice. Este o personalitate solară și frumoasă pe care trebuie să o urmărești pentru că astfel, vei afla o grămadă de trucuri interesante din modă sau beauty.

See Also

Andreea Balaban

Andreea este o fată extrem de ambițioasă, cu o atenție la detaliu care a cucerit o țară întreagă. O urmăresc de când și-a deschis canalul de YouTube și îmi place foarte mult de ea. De ce? Pentru că are mult bun simț, este carismatică, adoră pisicile (negre, în special), este o pasionată de vintage și are o colecție impresionantă de pantofi cu toc și genți goblen. Volănașele, mânecile tip clopot, epoleții, gulerele diafane în stil parizian, rochiile din catifea din anii ‘30 sau ‘40 și slăbiciunea ei pentru creațiile designerului Thierry Mugler fac parte din bucuriile cu care Andreea își încântă publicul, de peste 228.000 de urmăritori pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Balaban (@andreea.balaban)

Accesoriile statement, precum broșele mari, atent decorând sacouri sau pulovere groase și rochii în stil cloș ori cerceii imenși care înfrumusețează chipul, pot să fie o sursă bună de inspirație pentru momentele când ai nevoie de un strop de culoare în viața ta.

Noelle Downing

Noelle este o americancă care trăiește în New York, al cărei stil casual feminin a cucerit inimile multora. Este cu picioarele pe pământ, promovând iubirea de sine indiferent de numărul kilogramelor. Nu este zveltă sau androgină, de aceea militează pentru normalitate și normalizarea oricărui tip de siluetă. Preferă pantalonii din material textil pe care îi asortează, de cele mai multe ori la bluze top crop sau pulovere lejere. Cu toate astea, are cele mai drăguțe idei pentru lenjerie intimă, așa că dacă ești în pană de idei, Noelle te poate ajuta în acest sens.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Noelle Downing ✨ (@noelledowning)

Mie îmi place foarte mult de ea. Ție?

Cu siguranță, și tu ai preferatele tale, așa că bine ar fi să ne spui și nouă despre ele. De aceea, te invit să lași în comentarii, pagini de Instagram pe care le urmărești și care merită atenția noastră.

Sursă foto: Pexels

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top